„Mama mea s-a născut în Basarabia”

Interviu cu Mircea Morariu, Premiul pentru critică de teatru la Gala UNITER-2014, Oradea, România

 

Mircea Morariu foto

Mircea Morariu, critic de teatru, România

– Stimate dle Mircea Morariu, ce știți despre trecutul și prezentul Basarabiei?

Pentru moment știu că actuala Republică Moldova este o țară din nou la răscruce. Alegerile care vin au o semnificație cu totul aparte, acestea vor arăta în ce măsură R. Moldova are de gând să-și urmeze pe mai departe parcursul european, se va vedea dacă ea decide să meargă înainte sau se va întoarce înapoi, la ghețărie.
De Basarabia mă leagă lucruri personale, pentru că mama mea, Claudia, s-a născut în Basarabia, în satul Sângerei. Ea face parte dintr-o familie care a cunoscut foarte bine ceea ce a însemnat ciuma roșie. Tatăl ei, adică bunelul meu, Vasile Mustea din Sângerei, nu a avut parte de o viață liniștită cu familia, cu cei nouă copii ai săi. În 1944, familia a fost separată, o parte aflându-se în România și cealaltă, pe malul stâng al Prutului. De fapt, întreaga familie a vrut să se refugieze în România, în 1944, dar mezinul s-a îmbolnăvit și din cauza asta bunica s-a întors cu cei mai mici copii la Sângerei. Apoi bunica, mama mamei mele, a fost deportată împreună cu copiii în Siberia. A revenit la Sângerei și și-a trăit acolo viața. Bunelul împreună cu fetele mai mari a trecut Prutul, s-a stabilit o vreme în Banat, iar după Banat a urmat deportarea în Bărăgan. Mama mea rămăsese la Piatra Neamț, unde învăța la Școala normală încă înainte de refugiul familiei în România. La Piatra Neamț a fost ajutată mult de familia Mihăiesei, la care trăia în gazdă. Bunelul a vrut să se întoarcă în Basarabia, dar acest lucru n-a mai fost posibil, așa că separarea a fost pe veci. Surorile mamei, după Bărăgan, s-au stabilit în zona Bucureștiului, iar mama s-a căsătorit cu tatăl meu, ardelean.

– Iar Dumneavoastră cum ați ajuns la Oradea?

Eu sunt născut la Cugir și am ajuns la Oradea tot ca urmare a voinței partidului comunist. Am terminat Facultatea de Litere, secția de franceză, la Universitatea din Cluj, ca șef de promoție. Pe vremea aceea, în anii optzeci, funcționa repartiția obligatorie. În 1981, am fost repartizat în Oradea, ca profesor de franceză.

– De mulți ani faceți parte din echipa redacțională a revistei „Familia” din Oradea, sunteți cunoscut în România ca critic de teatru. La Gala UNITER-2014 v-a fost acordat Premiul pentru critică de teatru. În postura de câștigător al acestui premiu, cum apreciați mișcarea teatrală din România la ora actuală?

Am mai primit Premiul pentru critică teatrală pentru anul 2008, am mai avut parte de două nominalizări la alte Gale, de aproape treizeci de ani scriu despre teatru. Cât despre anul teatral 2014, nu aș putea spune că însumează momente de vârf, este călduț-căldicel. Totuși, ediția din 2014 a Festivalului Național de Teatru din București a fost densă, cu o ofertă bogată de montări, toate spectacolele s-au jucat cu săli pline. Vreau să subliniez că un festival nu este o listă de spectacole, ci este un complex de manifestări care formează împreună o sărbătoare. În fond, „festival” vine de la „festa”, care înseamnă sărbătoare. Cred că directorul artistic al Festivalului Național de Teatru (FNT – n.n.) din 2014 Marina Constantinescu a reușit să-i imprime FNT-ului un caracter de sărbătoare. Marina ar merita un premiu de motricitate pentru că desemnarea ei în funcția de nou director artistic al FNT-ului s-a făcut târziu, ea a avut la dispoziție doar trei luni, răstimp în care a văzut un număr enorm de spectacole și și-a făcut propria selecție, o selecție care mie mi se pare coerentă, relevantă pentru starea actuală a teatrului românesc.

– Ce spectacole din festival vă sunt mai apropiate?

Într-un fel, ediția din acest an respectă o ierarhie stabilită de Premiile UNITER 2014. Evident, se regăsește în selecție „Victor sau copiii la putere” de Roger Vitrac în regia lui Silviu Purcărete (Teatrul Maghiar de Stat din Cluj), ce a câștigat Premiul pentru cel mai bun spectacol la Gala UNITER. Aș mai aminti „Familia Tot” de Örkeny István, regia Bocsárdi Laszlo, spectacol al Teatrul Național din Craiova. Aș mai aminti faptul că Marina Constantinescu a mers și în zone mai puțin frecventate de critici, ea a adus de la Odorheiul Secuiesc un spectacol superb făcut de Mihai Măniuțiu, pe un text al lui Măniuțiu, „Viața-i mai frumoasă după ce mori”, dovadă că și în orășele mai mici se face artă. Începând din acest an, FNT a devenit el însuși producător de spectacole, astfel, festivalul a debutat cu musicalul „West Side Story” care pune în valoare o tânără generație care este, din păcate, vitregită, din motive politice dar și instituționale. Au fost în festival și câteva spectacole cu pronunțat caracter politic, de exemplu, „Tipografic Majuscul“, de Gianina Cărbunariu, coproducţie a dramAcum şi a Festivalului Internaţional de Teatru de la Nitra, Slovacia, în parteneriat cu Teatrul Odeon din București. Pentru această ediție a festivalului a mai fost selectat încă un spectacol de Gianina Cărbunariu, „De vânzare” în care sunt abordate probleme extrem de actuale cu un impact puternic asupra societății. Gianina Cărbunariu e și regizor, și dramaturg, aș putea să spun că e un om de teatru apropiat de totalitate.

– Cum credeți, ar fi fost binevenit în FNT și un spectacol din Republica Moldova?

Nu știu din ce motive nu a fost invitat un spectacol din Basarabia. Știu doar că, din păcate, în momentul în care anul trecut s-a construit bugetul de stat al României, în bugetul Ministerului Culturii nu exista nici un leu pentru evenimente speciale, de pildă, pentru festivaluri. Aceste festivaluri au fost finanțate în urma suplimentărilor venite din rectificările bugetare. Nu știu ce gândire exista la nivel guvernamental, la nivelul Ministerului Culturii, dar mi se pare că a nu rezerva nici un leu pentru festivaluri e un gest criminal. Bănuiesc că lipsa teatrelor basarabene în programul FNT e o chestiune de buget. Firesc ar fi fost să vină și o trupă din R. Moldova la Festivalul Național de Teatru din București. Dar nu vă pot spune exact care au fost motivele că nu a fost invitat nici un teatru din R. Moldova la FNT.

– De când nu ați fost la Chișinău?

De ani de zile. Am fost la Sângerei înainte de 1989, de atunci nu m-am mai dus în satul mamei mele. Aș veni, desigur, la Chișinău să văd mai multe spectacole, dar deocamdată nu am fost invitat. De îndată ce voi primi o invitație, voi veni. Încă de la Valentin Silvestru, unul dintre cei mai importanți critici români, am învățat să nu refuz nici o invitație. Cine știe dacă într-un anume loc nu se naște un mare spectacol, poate că acest loc e chiar Chișinăul.

– Vă mulţumesc șşi vă aşteptăm!

The following two tabs change content below.