„Mamă, am venit acasă”

Umut Gheorghe Ilieş

Cuvinte pe care visează să le audă zeci de mame din R. Moldova ai căror copii au dispărut fără urmă

Deşi expertiza ADN a arătat că nu este fiul ei, Ludmila Ilieş din Făleşti este sigură că Umut, tânărul îngrijit de cinci ani de o femeie din Turcia, este Gheorghiţă al ei. În 2007, băiatul a plecat la Moscova şi nu s-a mai întors. Listele cu numele persoanelor dispărute se completează anual cu noi cazuri. Zeci de familii speră că într-o bună zi apropiatul dat în căutare le va păşi pragul casei.

R. Moldova îşi pierde cetăţenii. Plecaţi anual cu miile la muncă peste hotare, unii ajung să completeze listele cu numele persoanelor pierdute în condiţii necunoscute.

Au trecut mai bine de şase ani de când Gheorghe Ilieş a urcat în trenul Chişinău-Moscova cu gândul că în câteva luni se va întoarce acasă la părinţi şi cele trei surori mai mici, mezina având pe atunci doar trei luni. La scurt timp, un apel telefonic a transformat viaţa familiei Ilieş într-un adevărat coşmar.

„Soţul mi-a spus doar că trebuie să plece urgent la Moscova, însă a doua zi a fost internat, a murit şi nu mi-a spus ce s-a întâmplat”, îşi aminteşte îndurerată Ludmila Ilieş care, timp de o săptămână, a rămas văduvă şi fără fiu pe care îl caută disperată de ani buni.

„Acesta este fiul meu”, şi-a spus Ludmila Ilieş când a văzut la televizor o emisiune a unui post de televiziune rusesc despre un tânăr care, în 2008, a fost lovit de o maşină în Turcia. Medicii au reuşit să facă imposibilul ca tânărul fără şanse de a supravieţui să fie salvat. Atunci, la spital l-a văzut o femeie care n-a putut rămâne indiferentă faţă de povestea acestui tânăr fără acte despre care se ştia doar că a ajuns în Turcia în circumstanţe necunoscute. L-a luat acasă şi îngrijeşte de el de mai bine de cinci ani.

„Parcă am săpat o fântână cu acul. Este munca noastră zilnică. El e o floare pe care o udăm cu lacrimile noastre şi el înfloreşte”, a povestit Gulsum despre tânărul pe care îl consideră ca fiu şi i-a pus numele Umut (speranţă). Ludmila a recunoscut în această eroină femeia pe care o visează de doi ani.

Semnalmentele

Unite de durere. Din cele cinci mame care au venit în Turcia ca să-l vadă pe Umut, tânărul în care fiecare şi-a recunoscut fiul rătăcit, două mame sunt din R. Moldova.

„O visez aproape în fiecare noapte cum are grijă de fiul meu”, ne-a mărturisit Ludmila. Mama plină de speranţă a venit la Moscova unde i-au fost prelevate probe pentru expertiza ADN. A ajuns şi în Turcia unde, împreună cu alte patru mame care au recunoscut în Umut fiii lor rătăciţi, au mers la Gulsum acasă. „Când l-am văzut, m-am convins că este Gheorghe. Are foarte multe semne. Inima de mamă nu mă poate înşela”, plânge Ludmila. Nasul, ochii, dinţii, înălţimea, urechile găurite de unchiul său, o cicatrice în piept de la o ţigară pe care tatăl său i-a stins-o de piept, deoarece era împotrivă ca fiul lui să fumeze, sunt doar câteva din semnele care o fac pe Ludmila să creadă că Umut este fiul ei.

Rezultatele expertizei ADN s-au dovedit a fi negative. „Ştiu de ce mi-au spus că nu e fiul meu. Nu voi avea posibilitate să-l pun pe picioare. Dar într-o bună zi va veni la poartă şi o să-mi spună «Mamă, am venit acasă». Îl aştept”, ne-a spus Ludmila copleşită de durere.

Camera în care a stat Gheorghe a rămas neschimbată. Până şi în casetofonul pe care şi l-a cumpărat tânărul din banii pe care i-a câştigat la Moscova este caseta unei formaţii muzicale îndrăgite de tânăr. Piesele care îl distrau pe fiu îi sfredelesc astăzi sufletul mamei sale. „Când a urcat în tren, mi-a spus că îi pare rău că nu a avut bani să-mi cumpere un cadou de ziua mea de naştere. Mi-a promis că se va întoarce foarte repede şi vom sărbători”, îşi aminteşte Ludmila despre ultimele cuvinte pe care i le-a spus fiul.

Lipsa locurilor de muncă care ar putea să le asigure existenţa împinge tot mai mulţi cetăţeni ai R. Moldova să-şi ia lumea în cap. Înainte de despărţire, o bună parte îşi anunţă rudele că nu vor da de veste o perioadă. „Când a plecat mama în Italia, nu am ştiut nimic despre ea vreo jumătate de an. Tata a mers la poliţie să anunţe că am pierdut-o. I-au zis să mai aşteptăm. Abia peste şapte luni, mama ne-a sunat”, ne-a relatat Cristina din Anenii Noi. Mama fetei nu s-a mai întors acasă, şi-a format o altă familie în străinătate.

Ludmila Ilieş către Umut: „Gheorghe, spune mama. Spune mama”

Multe familii nici până în prezent nu mai au veşti despre apropiaţii lor care au plecat, mulţi ilegal, şi nu s-au mai întors. Conform datelor Ministerului Afacerilor Interne al RM, de la începutul anului curent, 92 de persoane au fost anunţate ca dispărute, însă acestea sunt datele oficiale, multe familii încă mai speră că vor primi un semn de viaţă de la rudele rătăcite şi ezită să se adreseze la poliţie.

 

 

 

 

În zece ani, aproape cinci mii de persoane anunţate dispărute fără urmă

  2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012
Anunţaţi dispăruţi fără urmă de la începutul anului 277 223 136 112 85 78 72 94 102 94
Pe parcursul anului 1057 1167 1003 739 372 168 125 85 41 45
Persoane găsite 1105 1216 1017 763 375 157 82 59 37 34
S-au stopat căutările din diverse motive 6 38 10 3 4 17 21 18 12 13
Neidentificate 223 136 112 85 78 72 94 102 94 92

 

 

 

The following two tabs change content below.