Maica Iubirii şi Speranţei

egumena-Maria-Pascariuc-stareta-m-rea-Rudi(1)La o margine de ţară, ascunsă între două coline acoperite cu o sprânceană de pădure, se înalţă Mănăstirea Rudi. Aici, de aproape 18 ani, rânduieşte cum nu se poate mai bine şi mai frumos grijile monahale Stareţa Maria. Lumea vine, se minunează de frumuseţea locurilor, de ordinea care domneşte peste tot, ascultă cuvintele egumenului-duhovnic, o ascultă pe maica stareţă şi pleacă cu sufletul împăcat acasă.

În primul an de după cel de-al Doilea Război Mondial, în familia soţilor Ştefan şi Elena Vrâncean din satul Hiliuţi de prin părţile Făleştilor, sat cu oameni minunaţi şi foarte credincioşi, s-a născut primul copil. Era fetiţă şi părinţii au botezat-o Maria. S-au gândit ei în acele timpuri grele că numele Preacuratei Născătoare de Dumnezeu îi va purta noroc atât copilei, cât şi casei în care creştea. Şi nu au greşit. Maica Milei şi a Îndurării nu a părăsit niciodată această familie creştină, întemeiată de Dumnezeu ca o mică Biserică.

Anume aici, în casa părintească, Maria şi cele două surori şi doi fraţi mai mici au auzit cele mai frumoase lucruri despre Dumnezeu. Aici copiii l-au văzut pe Dumnezeu prin părinţi. Aici au învăţat să se roage şi să meargă la biserică. Iar când au crescut mari, şi-au întemeiat şi ei familii binecuvântate de Dumnezeu, devenind mici biserici pentru copiii lor.

Văduvă la 36 de ani

Maria s-a luat cu Eugen din dragoste. Împreună şi-au făcut casă de piatră, iar Dumnezeu le-a binecuvântat-o cu patru copilaşi. Toţi patru au simţit de mici nevoia să pătrundă în lumea în care se găseşte Hristos, Maica Domnului cu Sfinţii şi Îngerii din cer. Şi părinţii, dar mai cu seamă mama, le-au deschis portiţa spre cele sfinte. Cu gingăşie şi dragoste le-au modelat sufletele şi întreaga familie se credea cea mai fericită din lume. Dar tocmai atunci când viaţa le era mai dragă, s-a abătut un moment greu peste familie. Stăpânul casei a plecat la Domnul, lăsând-o văduvă pe Maria la numai 36 de ani cu patru copii pe care a trebuit să îi crească. Nu a fost atât de greu, pentru că avea marea credinţă în Dumnezeu şi pe părinţii care o ajutau cu ce puteau (mai sunt şi astăzi în viaţă, să le dea Dumnezeu sănătate!). Dar nu a fost nici uşor.

Tânără şi frumoasă la chip, a avut de înfruntat multe ispite: ar fi putut să se dea pradă poftelor şi plăcerilor, ar fi putut să se înfrăţească cu paharul sau să se adune cu femeile la bârfit. Nu a făcut aceste lucruri. A pus mai presus bunurile sufleteşti de cele trupeşti şi a lăsat nerostită vorba rea, ştiind de la părinţi că vorbele rele strică obiceiurile bune. Avea Maria, aşa cum vă spuneam, mare evlavie faţă de Dumnezeu şi mergea cu drag la sfintele slujbe. Foarte simplă, senină, asculta Biblia în Biserică şi îl slăvea neîncetat pe Creator şi pe Fecioara Maria. Se minuna mereu de râvna şi bărbăţia sfinţilor despre care auzea căci nu prea avea timp să citească.

Aceste învăţături ale sfinţilor o făceau să înţeleagă ce importante sunt în viaţa omului liniştea, blândeţea şi smerenia. Tocmai în asemenea clipe simţea nevoia să se retragă undeva mai departe de lume, la o mănăstire. Dar nu se grăbea să facă pasul, căci copiii mai aveau nevoie de sprijinul ei.

Maria pleacă la mănăstire

După ce şi-a dat copiii pe la casele lor şi i-a şi mai ajutat să se căpătuiască, a luat calea mănăstirii. Avea atunci puţin peste 50 de ani. „Firul de drum de acasă până la mănăstire s-a legat greu, cu multe piedici. Dar, cu ajutorul Domnului, dacă eşti chemat, ajungi. Şi am ajuns la Mănăstirea Noul Neamţ de la Chiţcani. Pentru că am fost întotdeauna cu gândul la mănăstire. Creşteam copiii, le purtam de grijă, aşa cum trebuie să aibă o mamă datoria în faţa lor, dar gândul îmi era la mănăstire. Şi, venind ceasul, minutul, secunda chemării mele, i-am lăsat pe toţi cu Domnul şi am făcut acest pas. La început, copiii au avut oleacă de tulburare, dar le-a trecut”, ne-a mărturisit maica Maria.

La Chiţcani a făcut doi ani şi jumătate de ascultare. Avea să îl cunoască aici pe extraordinarul învăţător Dormidont. De la Sfinţia Sa a adunat multă cultură teologică şi cunoaşterea de sine. „La Noul Neamţ, spune maica Maria, am învăţat să mă cunosc pe mine însămi, să îmi pot deschide tainele mele lăuntrice. Să ştiţi că fără cunoaşterea de sine nu poţi înainta pe calea credinţei. Şi cu cât îţi cunoşti mai bine lumea ta dinlăuntru, cu atât mai mult simţi şi înţelegi ce îi trebuie aproapelui. Ori o soră, ori un frate are nevoie de ajutorul tău, ori altcineva are o neputinţă…”

A fost primul pas spre viaţa de mănăstire, care îi aducea multă lumină. Apoi, cu voia Domnului, a primit binecuvântare de la Sfinţia Sa Dormidont şi, în 1999, a ajuns la Mănăstirea Rudi. Aici a fost primită cu multă bunătate. Fără studii în teologie sau alt domeniu, a devenit stareţă. Privindu-mă cu blândeţe, mi-a vorbit: „Crescând mai mult singură patru copii, Dumnezeu mi-a dat aici mult mai mulţi. Pentru aceştia mă doare mai mult decât pentru cei rămaşi în lume. Pentru că aici şi de trup şi de suflet Dumnezeu îmi cere mai multă socoteală. Aici trăieşti nu pentru tine, ci pentru aproapele”.

Am întrebat-o dacă nu îi este greu. Mi-a răspuns cu seninătate: „Nu aş zice că e greu. Bineînţeles, griji sunt multe şi cerinţele sunt mari. Dar dacă eşti aproape de Domnul, cum poate să fie greu? Pentru că oricine îşi pune nădejdea în El nu este lăsat de ruşine”.

Vorbele maicii Maria, lumânări aprinse

Nu este lăsată de ruşine nici întreaga obşte a Mănăstirii Rudi în frunte cu stareţa Maria şi duhovnicul Patrocle, care au făcut din acest colţişor o adevărată minune. Cei care nu au mai dat pe aici de la 1999 nu vor recunoaşte acum aşezarea. De nerecunoscut a devenit biserica cu toate clădirile din jur, de nerecunoscut a devenit curtea mănăstirii cu straturile de flori bine îngrijite. Şi dacă cei veniţi vor încerca să o laude pe stareţă pentru spiritul gospodăresc de care a dat şi dă dovadă, ea le va răspunde: „Lăudaţi pe Domnul. În tot ce vedeţi este lucrarea Lui. Noi i-am ascultat numai cuvântul”.

Dumnezeu mi-a îngăduit să stau de mai multe ori de vorbă cu maica Maria. Este deosebită nu printr-un înalt nivel de cunoştinţe, căci nu a trecut prin universităţi sau academii, ci prin simplitatea ei, prin temperamentul ei paşnic, prin vorba ei caldă, prin dorinţa de a-l ajuta pe omul bolnav nu numai cu rugăciunea, dar şi cu o iarbă de leac. (La mănăstire se colecţionează tot felul de plante medicinale, iar Maica Maria le cunoaşte proprietăţile tămăduitoare.) Hotărâtă şi echilibrată, supusă şi răbdătoare, generoasă şi iubitoare – aşa i-aş schiţa portretul în puţine cuvinte. A fugit din calea lumii şi a ales calea cea bună a slujirii lui Dumnezeu. Şi din clipa aceea poartă mare grijă sufletului ei, dar şi tuturor celor care aleargă la ea.

The following two tabs change content below.
Nina Neculce

Nina Neculce

Nina Neculce

Ultimele articole de Nina Neculce (vezi toate)