Maia Sandu către judecători: nu mai permiteți politicului să se folosească de Dvs. pentru a fura

ministrul maia sanduNadea Roscovanu Photography

Pentru ca schimbările să fie autentice, e nevoie de o asumare comună, responsabilă a transformării sistemului judecătoresc și de participare a fiecărui judecător la acest proces, susține fostul ministru al Educației, Maia Sandu.

Liderul Mișcării politice PAS le-a adresat un mesaj judecătorilor, întruniți astăzi la tradiționala Adunare Generală a Judecătorilor, în care îi îndeamnă să riposteze la orice tip de abuz de natură să afecteze independența justiției, să responsabilizeze Consiliul Superior al Magistraturii – până la cereri de revocare din funcție – pentru hotărârile ce țin de cariera judecătorilor și administrarea ineficientă a sistemului. Şi, cel mai important, să nu mai permită politicului să se folosească de instanțele de judecată pentru a fura oamenii și statul.

Liderul PAS a venit și cu o serie de recomandări menite să amelioreze situația din sistem: „La numirea în funcție a judecătorilor, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) să verifice minuțios integritatea fiecărui candidat. Acest fapt va permite curățarea sistemului; judecătorii să fie evaluați și promovați în baza criteriilor aprobate de CSM, iar deciziile de promovare să fie motivate. ‘Performanța contează!’ – acest principiu va aduce meritocrația în sistem.
Judecătorii să fie responsabilizați prin proceduri disciplinare în situațiile în care adoptă hotărâri cu încălcarea obligației de abținere și participă în ședințe, deși se află în relații apropiate cu una dintre părți”.

„Curtea Supremă de Justiție să curme practica păguboasă când un judecător participă la examinarea aceluiași dosar și în instanța de fond, și la CSJ. Deseori, acestea sunt dosare în care unei persoane sau firme i s-au acordat cu ușurință și nemotivat milioane de lei din bugetul public. Să fie organizate concursuri autentice pentru funcțiile vacante în sistem. Situațiile în care avem un singur candidat pentru o funcție atât de importantă, precum cea de președinte al CSJ, sunt de-a dreptul ridicole și ofensatoare. Ce să înțeleagă societatea când, de exemplu, funcția de vicepreședinte al CSJ este vacantă de aproape un an? Că judecătorii nu îndrăznesc să participe la concurs sau că așteaptă „binecuvântare” de la o forță situată deasupra sistemului?”, s-a întrebat Maia Sandu.

Potrivit ei, cazurile de achitare a torționarilor din aprilie 2009 și de spălarea prin legalizare a miliardelor de dolari din afara RM sunt cazuri în care, de facto, judecătorii au fost complici la crime. „Nimeni nu a răspuns pentru aceste fapte. Mai grav este că unii dintre acei judecători sunt şi astăzi în funcție sau chiar au fost promovați. Și toate acestea, cu implicarea politicului și cu protecție politică”.

În final, Maia Sandu a specificat că exemplul României ne arată că eliminarea corupției din sistemul judecătoresc a fost posibilă doar atunci când clasa politică a decis să își retragă controlul asupra Puterii judecătoreşti. „În egală măsură, însă, îi îndemn şi încurajez pe judecători să nu aștepte până când cei de la putere vor decide că a venit ziua în care să lase justiția să lucreze liber”, a conchis ea.

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău

Ultimele articole de Jurnal de Chișinău (vezi toate)