Mai triști fără Victor Bucătaru

A plecat subit dintre noi colegul nostru, cineastul și publicistul Victor Bucătaru.

Este născut la 25 decembrie 1948 în satul Moara de Piatră, raionul Drochia. Fiind pasionat de teatru, își face studiile la Institutul de Arte „G. Musicescu”, absolvind în 1971 Facultatea de Regie a acestei instituții. Ulterior, absolvește Cursurile Superioare de Regie de la Moscova.

Își începe cariera cinematografică la studioul „Telefilm-Chișinău”, unde activează în anii 1978-1991.

În anul 1991, fondează Studioul Independent de filme SINM.

În anii 1991-1993, exercită funcția de președinte al Uniunii Cineaștilor din Moldova.

Biografia de creație a lui Victor Bucătaru numără circa 30 de filme artistice, documentare și muzicale.

Victor Bucătaru a fost văzut mereu cu camera video pe umăr, aflându-se în epicentrul celor mai importante evenimente din viața culturală și social-politică a Republicii Moldova. El este autorul unor răscolitoare reportaje din timpul conflictului armat din anul 1992, care au fost preluate de prestigioase posturi de televiziune, precum ВВС, TF-1, Canal TV-Boston, Canal Los Angeles, TVR.

Creația lui Victor Bucătaru a fost apreciată cu numeroase premii la festivalurile cinematografice, iar în 2008 autoritatea sa profesională și-a găsit confirmare prin faptul că a fost onorat să prezideze Juriul Festivalului Internaţional de filme documentare „Сronograf”.

La ediția din 2013 a Festivalului „Cronograf”, ultimul său film, „Masacrul inocenților sau cronica unui război uitat”, care a constituit un eveniment remarcabil în viața noastră cinematografică, s-a învrednicit de premiul întâi la secțiunea CadRO.

Decorat cu medalia „Mihai Eminescu” (1998), Maestru în Artă (1995).

Prin plecarea sa, Victor Bucătaru i-a lăsat întristați pe toți cei care îi apreciază creația și cred în viitorul cinematografiei din Republica Moldova.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Sincere condoleanțe familiei îndurerate!

Consiliul Uniunii Cineaștilor din RM

 

The following two tabs change content below.