MAI – lui Ghimpu? La Externe – Leancă!

Negocierile pentru formarea unei coaliţii de centru-dreapta transpar. Tot mai multe semnale confirmă faptul că bătălia cea mare între liberal-democraţi, democraţi şi liberali se dă pentru şefia Ministerului Afacerilor Interne (MAI) şi cel al Afacerilor Externe şi Integrării Europene (MAEIE). Deşi mai există anumite dispute, se pare că Partidul Liberal Democrat (PLDM) a câştigat bătălia pentru Serviciul Vamal, iar Partidul Democrat (PD) – pentru Centrul de Combatere a Crimelor Economice şi Corupţiei (CCCEC) şi chiar pentru Procuratura Generală (PG).

JURNAL a solicitat mai multor analişti, politicieni şi altor persoane publice să spună cum ar fi mai bine să fie repartizate atribuţiile la MAI şi MAEIE între cele trei partide.

Arcadie Barbăroşie, director al IPP: „Nu se schimbă caii care trag bine”

„La Externe lucrurile trebuie să continue, cei de acolo au lucrat foarte bine şi Filat are dreptul să revendice acest minister. Nu se schimbă caii care trag bine. Iar la MAI sunt probleme. Niciun partid nu are vreun specialist care să înţeleagă ce trebuie de schimbat acolo. Aceste partide trebuie să prezinte nişte candidaturi pentru funcţia de ministru de Interne şi, în cadrul unui brainstorming, să răspundă la întrebări ale analiştilor şi jurnaliştilor. În general, însă, cred că o singură echipă, nu neapărat de la acelaşi partid, ar trebui să preia tot blocul ăsta care include justiţia, procuratura, afacerile interne etc., să elaboreze un concept şi să-l reformeze. Pentru că în această situaţie nu funcţiile contează.”

Gheorghe Susarenco, viceministru al Justiţiei: „La MAI – o persoană din afară”

„Conducerea MAI i-aş da-o lui Ghimpu. Personal, cred mai mult în el. Într-o ţară normală nu ar trebui să existe o bătălie pentru această structură. Poliţiştii trebuie să fie sub controlul procuraturii, justiţiei şi punct. La MAI trebuie pusă o persoană din afară, nu menţi (poliţişti – n.r.) din ăştia cu case de cinci etaje. Noi încă 50 de ani ne vom bate pentru funcţii şi vom vinde fotolii de comisari.

La Externe eu l-aş lăsa pe Leancă, că e un diplomat de meserie.”

Alexandru Leşco, fost deţinut politic al regimului de la Tiraspol: „Nu aş vrea ca MAI să fie la PD”

„M-aţi pus în încurcătură. Nu aş vrea ca MAI să fie la PD. Dar din celelalte două… De ce? Nu am încredere în PD.

La MAEIE l-aş lăsa pe Leancă să-şi facă treaba mai departe, că o face bine.”

Tudor Botnaru, ex-ministru al Securităţii: „Şi MAI, şi MAEIE – lui Filat!”

„Dacă premier o să fie Vladimir Filat, cred că MAI trebuie să aparţină primului-ministru, căci el răspunde de toată situaţia din republică, inclusiv de cea economică, ordinea publică etc. MAI are structuri în toate raioanele şi premierului trebuie să i se raporteze totul din prima sursă.

Cât priveşte Externele, Leancă a demonstrat că e un om cu relaţii, are competenţe şi cred că şi acest minister trebuie să le revină liberal-democraţilor. Leancă este omul potrivit la locul potrivit. Ceea ce a făcut Leancă într-un an, alţii au făcut în trei-patru ani. Dar politica externă e făcută şi de Parlament şi, de aceea, trebuie să existe înţelegere între aceste structuri.”

Ion Pleşca, ex-deputat AMN: „Preşedintele răspunde de politica externă”

„Până acum, MAI a fost la PLDM şi reforme nu s-au produs. Mai bine i-ar reveni acest minister lui Ghimpu. PD-ul are PG, CCCEC, liberal-democraţii – Ministerul Finanţelor, vama, fiscul şi ar fi bine ca toate aceste structuri să nu fie concentrate în aceeaşi mână, ca să se controleze unii pe alţii.

MAEIE ar trebui să-i revină PD-ului, pentru că preşedintele ţării răspunde ca atare de politica externă.”

Vladimir Ţurcan, lider PMU-EM: „MAI trebuie depolitizat”

„Problema nu trebuie pusă în felul următor: eficienţa acestor structuri vs. partide. MAI trebuie depolitizat ca acesta să-şi îndeplinească obligaţiile în conformitate cu legea. Mai important este dacă măcar unul din aceste partide are o candidatură cu experienţă, apreciată, care ar putea conduce MAI. Deocamdată, eu nu cunosc niciuna. La MAEIE toţi consideră că au persoane competente.

Nu ştiu, problema ar trebui să rămână la discreţia partidelor care negociază.”

Victor Doraş, politolog: „Nu e important din partea cui e ministrul”

„Aceste funcţii ar trebui să revină celui care dispune de specialişti. Alianţa trebuie să convină asupra unui program comun, fiindcă nu e atât de important din partea cui e ministrul, dacă există o înţelegere.”

Vitalie Nagacevschi, ex-deputat PLDM: „Prestaţia lui Leancă – strălucită”

„Îmi vine greu să răspund, fiindcă nu cunosc argumentele celor care pretind la aceste funcţii. Partidele trebuie să spună pe cine intenţionează să propună în funcţia de ministru de Interne şi să se pornească de la calităţile persoanei respective.

În ceea ce priveşte prestaţia actualului ministru Iurie Leancă, a fost strălucită şi îmi vine greu să găsesc vreun argument împotrivă.”

Sondaj realizat de Raisa LOZINSCHI-HADEI

The following two tabs change content below.
Raisa Lozinschi-Hadei

Raisa Lozinschi-Hadei

Raisa Lozinschi-Hadei

Ultimele articole de Raisa Lozinschi-Hadei (vezi toate)