Magistrata Domnica Manole va fi cercetată penal

foto inga grigoriu

Sursa foto: Inga Grigoriu via Facebook

Domnica Manole va fi cercetată penal pentru  că a anulat decizia CEC din 30 martie 2016 privind refuzul în organizarea referendumului şi a obligat instituţia să adopte o hotărâre cu privire la inițierea referendumului pentru revizuirea Constituţiei R. Moldova, iniţiat de Platforma Demnitate şi Adevăr, pentru care au semnat peste 400.000 de oameni. Consiliul Superior al Magistraturii şi-a dat acordul pentru cercetarea penală a magistratei.

CSM a luat o decizie în acest sens după ce, procurorul general interimar Eduard Harunjen a depus o sesizare la CSM, făcând trimitere la decizia Curţii Supreme de Justiţie, care a declarat ilegală decizia Domnicăi Manole.

„Nu am aşteptat aşa o hotărâre din partea Consiliului Superior al Magistraturii. Totuşi, credeam că CSM va rămâne garantul independenţei puterii judecătoreşti, dar, cu regret, hotărârea de astăzi a demonstrat contrariul. Consiliul Superior al Magistraturii apără alte interese decât interesele judecătorilor. Eu nu am făcut nimic altceva decât să aplic legea în conformitate cu conştiinţa mea. Am considerat că este corect  să apăr interesele cetăţenilor si interesele ţării. Pentru mine asta a fost mai presus la adoptarea hotărârii în cauză”, a declarat Domnica Manole, plângând.

Amintim că la luarea deciziei, judecătoarea s-a condus de faptul că grupul de iniţiativă a colectat numărul necesar de semnături prevăzut de art. 141 din Constituţie (200,000 de semnături, inclusiv câte 20,000 din cel puţin jumătate de unităţi administrative existente în anul 2000).

Hotărârea Curții de Apel a fost contestată de CEC la Curtea Supremă de Justiție (CSJ). La 22 aprilie 2016, CSJ a constatat că hotărârea CEC este legală şi a casat hotărârea Curții de Apel Chișinău. CSJ a conchis că hotărârea din 14 aprilie 2016 a fost adoptată cu „interpretarea eronată a normelor legale, aplicarea unei legi care nu urma a fi aplicată dat fiind abrogarea acesteia, depășirea limitelor împuternicirilor de către instanța de judecată prin faptul interpretării Constituției şi obligării recurentului la adoptarea unui act anume, care au fost invocate de către recurent pentru anularea hotărîrii contestate”. CSJ a constatat în special că doar Curtea Constituţională poate interpreta Constituţia şi că este inadmisibil ca numărul unităţilor administrativ-teritoriale de nivelul doi să fie calculate din numărul unităţilor existente în anul 2000, deoarece legea cu privire la organizarea administrativ-teritorială în vigoare în anul 2000 a fost anulată în anul 2002.

La 23 mai 2016, Procuratura Generală a fost sesizată de către CEC în ceea ce priveşte comiterea de către judecătorul Domnica Manole a infracţiunii prevăzute de art. 307 Cod penal (pronunţarea cu bună ştiinţă a unei hotărâri contrare legii). A doua zi, la 24 mai 2016, Procurorul General interimar a solicitat CSM acordul pentru pornirea urmăririi penale împotriva judecătoarei Domnica Manole. Acesta a reprodus argumentele invocate de CSJ la 22 aprilie 2016.

Solicitarea procurorului a fost criticată dur de societatea civilă. Totodată, Domnica Manole a expediat o declaraţie ambasadelor acreditate la Chişinău în care trage un semnal de alarmă privind intimidarea sa pentru că şi-a permis pe parcursul activităţii să critice promovări ale magistraţilor şi că fiind membră a Colegiului Disciplinar a votat pentru pedepsirea unor judecători controversaţi precum Ion Druţă.

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău

Ultimele articole de Jurnal de Chișinău (vezi toate)