„Madonele”

 

Maia Dilan, născută în Republica Moldova în 1980, surprinsă în Sankt Petersburg cerşind cu diferiţi copii.

Ai cui sunt copiii din braţele femeilor care stau cu mâna întinsă?

Ţi se rupe inima când vezi un prunc condamnat la sclavie. Vorbim despre cerşetoarele care folosesc copii pentru a trezi mila trecătorilor. Indiferenţi de a acest lucru par a fi doar responsabilii. Poliţiştii se spală pe mâini, justificându-se că nu ţine de competenţa lor să se ocupe de cerşetori, iar autorităţile publice locale s-au arătat a fi neputincioase.

„De ce doarme copilul?”, o întreb pe o femeie care a ieşit dis-de-dimineaţă la cerşit. S-a prezentat Irina. Deşi n-ai spune că o duce greu, fiind îmbrăcată decent, tânăra a ales o metodă neobişnuită de a-şi câştiga bucăţica de pâine. „De ce să-mi fie milă de copil? Nu am cu ce să-l hrănesc”, spune aceasta. Am insistat să-şi trezească pruncul care, la prima vedere, nu da semne de viaţă. „Doarme!”, se răsteşte ea. Am rugat-o respectuos să mi prezinte actele care ar confirma că pruncul pe care-l ţinea în braţe este al ei. „Da ce, eşti de la poliţie?! Dacă nu-mi dai bani, mergi mai departe!”, a ţipat cerşetoarea. Ciudat, dar nici măcar strigătele ei nu l-a trezit pe copil.

„Poliţia nu are treabă cu cerşetorii”

Am sunat la poliţie, bărbatul care a răspuns la apelul nostru ne-a direcţionat spre Direcţia municipală pentru protecţia drepturilor copilului. Din 2009 cerşetoarele care folosesc copiii nu au frică de lege. Şi asta pentru că în noul Cod Contravenţional nu sunt prevăzute sancţiuni pentru cerşitul stradal.

Pe de altă parte, vânzătorii din Piaţa Centrală spun că văd adesea femei care cerşesc având în braţe copii străini. „Azi o vezi cu unul, peste o săptămână, cu altul. Ne mirăm şi noi cum o ţigancă poate avea copii blonzi. Ele ne spun că le seamănă taţilor”, ne mărturiseşte Olga, o vânzătoare de legume şi fructe. Femeia a încercat să le dea cerşetoarelor produse alimentare, însă acestea refuză în ruptul capului, acceptă numai bani. „Poliţiştii nu au treabă cu ele. Le mai fugăresc, dar ce folos? A doua zi ele sunt pe loc. De parcă ar veni la lucru”, menţionează Constantin, un alt vânzător.

Se caută Maia Dilan

Un grup de militanţi din Rusia a pornit o adevărată vânătoare. Persoana pe care o caută este o moldoveancă care, timp de nouă ani, a fost surprinsă pe străzile din Sankt Petersburg, cerşind cu diferiţi copii în braţe. Se numeşte Maia Dilan, potrivit organelor de drept din Rusia, aceasta a fost reţinută de mai multe ori, însă de fiecare dată se alegea doar cu amenzi. Astfel, în iunie 2010, femeia a fost arestată pentru prima dată, având la ea o fetiţă de doi ani care, după actele de identitate, era fiica ei.

În iarna aceluiaşi an, Maia a ajuns din nou pe mâna oamenilor legii. De această dată, „fiica” ei era într-o stare deplorabilă. Micuţa a fost internată într-un spital, iar în acest răstimp femeia a fost surprinsă cu o bucată de carton. Însă cartonul nu-şi făcea efectul şi cerşetoarea a făcut rost de alţi copii, trei băieţei cu vârste până la şase ani şi două fetiţe de doi–trei ani. Fiica ei n-a mai fost văzută.

Date cu caracter personal

„Funcţionarii trebuie amendaţi pentru inacţiune” Tamara Plămădeală, avocatul parlamentar pentru protecţia drepturilor copilului: „Poliţia şi Direcţia pentru protecţia drepturilor copilului trebuie să se implice. În primul rând, femeile care folosesc copii la cerşit trebuie să fie sancţionate, în al doilea rând, Direcţia municipală nu trebuie să doarmă în birouri, trebuie să meargă la faţa locului cu asistenţi sociali şi să discute cu mamele. Poate au nevoie de ajutor social, poate nu au ce mânca acasă, poate sunt constrânse de cineva să cerşească. Dacă ar fi o răspundere administrativă şi pentru funcţionari, ei se vor mişca şi nu vor trece cu vederea femeile care cerşesc folosind copiii mici”.

Potrivit procuraturii din Sankt Petersburg, Maia Dilan a părăsit în 2012 Rusia de două ori, de fiecare dată cu copii diferiţi. Ultima dată cerşetoarea a fost văzută în metrou în octombrie 2012, cerşind cu o fetiţă de doar patru luni.

Se spune că aceasta ar fi fost expatriată. Unde este cerşetoarea şi cu al cui copil cerşeşte în prezent nu se ştie. Poliţia de Frontieră a refuzat să ne ofere date cu privire la călătoriile cerşetoarei Dilan, invocând că sunt date cu caracter personal.

Cercul închis care condamnă copiii la sclavie

Să revenim la realităţile din R. Moldova, ţară în care nu se penalizează cerşitul stradal. Dacă ne întrebăm de ce copiii din braţele cerşetoarelor nu dau adesea semne de viaţă şi stau cu mânuţele lăsate în jos, poftim şi răspunsul. Potrivit şefei Direcţiei municipale pentru protecţia drepturilor copilului, Svetlana Chifa, au fost înregistrate mai multe cazuri în care s-a depistat că micuţii erau alcoolizaţi intenţionat ca să nu le deranjeze pe „mamele” lor, în limbajul cerşetorilor, „madone”. Autorităţile publice susţin că nu au pârghii legale pentru a se implica în soluţionarea acestei probleme, iar poliţiştii care ar putea să o facă sunt scutiţi de această responsabilitate.