Măcel într-un apartament din Donduşeni

FLAGRANT // „Elvira a luat un cuţit de bucătărie şi i-a spus că, dacă nu pleacă, îl taie şi, văzând că acesta, nu opune rezistenţa, ba dimpotrivă îi oferă mâna, i-a tăiat venele”

După ce au consumat împreună băuturi alcoolice, s-au luat la ceartă, şi-au spus unul altuia cuvinte grele. El, de supărare şi din gelozie, a înjunghiat-o cu un cuţit de bucătărie de faţă cu părinţii ei, care nu au putut evita tragedia.

Crima a avut loc într-un apartament din oraşul Donduşeni. Marcel, 29 de ani, fiind în stare de ebrietate, în urma unor relaţii ostile cu concubina sa, Elvira, 23 de ani, a luat un cuţit de bucătărie şi i-a aplicat acesteia o lovitură în regiunea obrazului stâng, apoi în regiunea gâtului şi în regiunea cutiei toracice. Din cauza vătămării corporale grave, victima a decedat în Spitalul raional Donduşeni.
Conform expertizei medico-legale, victima avea plăgi penetrante pe cutia toracică, lezarea plămânului drept şi a gâtului, a arterei carotide, hemoragie introtoracală – 2700 ml. sânge, şoc hemoragic.

I-a spus că, dacă nu pleacă, îl taie

Cei doi se cunoşteau de şase ani şi locuiau într-un apartament împreună cu părinţii Elvirei. În ziua cu pricina, Elvira şi Marcel s-au trezit pe la ora 10.00, au gătit dejunul şi, împreună cu părinţii acesteia, care veniseră cu un litru de votcă, s-au apucat de chefuit. După ce au închinat câteva pahare, mama Elvirei i-a adresat lui Marcel cuvinte jignitoare, spunându-i să-şi strângă lucrurile şi să plece, deoarece nu este potrivit fiicei lor. Acesta, la rândul său, i-a spus că pleacă numai împreună cu concubina sa, deoarece o iubeşte şi nu poate trăi fără ea. Atunci, Elvira a luat un cuţit de bucătărie şi i-a spus că, dacă nu pleacă, îl taie şi, văzând că acesta, nu opune rezistenţa, ba dimpotrivă îi oferă mâna, i-a tăiat venele.

Cu mâna însângerată, Marcel a alergat în dormitor, arătându-i tatălui Elvirei ce s-a întâmplat, iar acesta s-a năpustit asupra lui şi i-a aplicat câteva lovituri. În confruntarea cu tatăl Elvirei, Marcel a observat un cuţit pe masa alăturată, l-a luat şi, fără a vedea în cine dă, a lovit de trei ori. Când şi-a revenit, a văzut că a lovit-o pe Elvira.

Îngrozit de cele înfăptuite, Marcel a ieşit în stradă şi l-a rugat pe primul trecător să cheme salvarea şi poliţia, deoarece a înjunghiat o fată. Peste câteva minute, la faţa locului a sosit ambulanţa şi a transportat-o pe Elvira la spital, unde, în câteva momente, aceasta a decedat. Marcel a rămas afară până la sosirea poliţiei, a pledat vinovat şi a povestit totul cum s-a întâmplat. Vina lui Marcel Albu a fost dovedită integral prin totalitatea probelor utile, acumulate legal în cadrul urmăririi penale, conform articolului 145, aliniatul 1, „Omorul unei persoane”.

Din spusele procurorului Cornel Bologan, care a cercetat acest caz, Marcel a fost anterior certat cu legea, însă a scăpat doar cu o amendă, acum va sta după gratii circa 12 ani.

Era gelos pe Ion, băiatul de la florărie

Din spusele vecinilor şi procurorului Cornel Gologan, părinţii decedatei şi concubinul acesteia consumau frecvent băuturi alcoolice. Şi, de cele mai multe ori, chefurile lor se finisau cu bătăi şi certuri. Tragedia putea fi evitată, dacă măcar unul dintre părinţi avea să fie lucid în acel moment.

Potrivit organelor de drept, tatăl victimei abia se ţinea pe picioare, iar mama nu putea să pronunţe măcar un cuvânt clar. Părinţii Elvirei i-au mărturisit procurorului că Marcel, inculpatul, era foarte gelos pe fiica lor şi, din această cauză, se certau de multe ori. Odată i-a făcut o scenă de gelozie din motivul că un băiat, Ion, care are o florărie aproape de casa lor, i-a dăruit Elvirei, un pachet de seminţe şi două pachete de ţigări. Elvira era unicul copil al familiei, ea nu a fost căsătorită, nu avea un loc de muncă însă, din spusele vecinilor, consuma la greu băuturi alcoolice.

Carolina Chirilescu

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău