„Mă simt liber și fericit în Moldova”

REFUGIU // „Visul meu este să fac ceva pentru Moldova”

„Republica Moldova, ţara unde nu ai şanse să îţi construieşti o viaţă decentă”, această constatare este valabilă pentru miile de moldoveni care au ales emigrarea cu speranţa că, în străinătate, o vor duce mai bine.

Însă există şi oameni pentru care Moldova oferă un adăpost în faţa dificultăţilor care nu ţin numai de nivelul de trai, ci de supravieţuirea propriu-zisă. Aceştia sunt refugiaţii. Moldova a devenit raiul pe pământ a miilor de oameni care fug din ţara lor din cauza războaielor, conflictelor religioase, disputelor politice sau intoleranţei.

Musurmanali Doltaev s-a refugiat în Republica Moldova acum şapte ani, din Uzbekistan, din cauze religioase. „Fiind creștin, eram urmărit mereu când ieșeam în oraș, deoarece creștinismul este considerat o amenințare la adresa regimului. Există o lege în Uzbekistan care prevede ca persoanele care nu sunt de religie  musulmană să fie alungate din țară. Astfel, mi-au dat 24 de ore pentru a părăsi patria”, ne povestește Ali. A venit în Moldova în primăvara anului 2004, împreună cu soția și cei doi copii ai săi.

Spre Europa Occidentală

Nu a știut încotro se îndrepta trenul în care se afla cu familia sa, doar un singur lucru îi era cunoscut: că merge spre Europa Occidentală. „Când am ajuns în Ucraina, niște persoane mi-au zis că stația finală este Moldova”, își amintește bărbatul.

Pentru început, au locuit în Centrul de cazare pentru solicitanții de azil din apropierea aeroportului. Pe când se afla la centru, Musurmanali a cumpărat în 2005 trei familii de albini de la Asociația Apicultorilor. El le-a înmulțit și le creștea pe teritoriul centrului. „Directorul centrului îmi spunea mereu că nu e bine că cresc albinele aici, deoarece sunt copii. Astfel, am închiriat o casă la Băcioi în 2006”, povestește refugiatul. Din 2008, familia Doltaev închiriază o casă în raionul Criuleni.

Majoritatea prietenilor săi sunt apicultori care îl ajută foarte mult: „Casa în care locuiesc pe moment am găsit-o prin intermediul lor. Mereu, când am nevoie de ceva, îmi sunt de ajutor”.

Apicultura este un hobby al său, care necesită foarte multă muncă și investiții. „În 2008, am adunat o tonă de miere. Dar după ce m-am îmbolnăvit, am fost nevoit să dau albinele unei persoane care m-a ajutat foarte mult”, afirmă refugiatul. Și-ar extinde afacerea cu mierea, dar întâmpină probleme financiare. Mierea pe care o produce o folosește în scopuri casnice sau o vinde. Mierea de salcâm o vinde la piață cu 60 de lei pentru un kilogram, iar restul rămâne pentru copii, pentru iarnă.

Lipsa documentelor, principala problemă a refugiaților

Principala problemă cu care se confruntă el, dar şi ceilalţi refugiaţi din RM, este lipsa unui act de identitate care i-ar permite să-şi ia un credit. „Am vrut să iau un credit sau să cumpăr electrocasnice, dar mi-au zis că nu pot să-mi ofere acest serviciu din cauza că nu am buletin de idetitate. Nu pot să-mi găsesc de lucru din aceeaşi cauză”, afirmă bărbatul.

Ali vorbește cu mândrie despre masterul pe care îl face la Facultatea de Relații Internaționale și Istorie a Universității Libere Internaționale din Moldova. În Uzbekistan, el a terminat Institutul de Arte, Facultatea de Regie, cântă la instrumente muzicale naționale.

„Studiez istoria și cultura relațiilor internaționale. Am ales această specialitate, deoarece se pierde istoria neamului nostru. După terminarea studiilor de master, îmi doresc să fac doctoratul. Visul meu este să fiu doctorand, deoarece în familia mea au fost mulţi oameni de știință”, mărturiseşte refugiatul.

Pe moment, este paznic la o companie de construcții. Dar din cauza unor probleme de sănătate, cei de la companie i-au spus că va lucra timp de o lună de zile, după care nu știe ce va face.

Încă nu a depus actele pentru cetățenia Republicii Moldova, dar anul acesta le va depune cu siguranță.

„În Moldova mă simt liber și fericit. Visul meu este să fac ceva pentru Moldova. Am o bucată de pâine, copiii îmi sunt sănătoși, am acoperiș deasupra capului, sunt mulțumit. Nimic mai mult nu-mi doresc”, mărturiseşte bărbatul.

 

Ca urmare a articolului „Am venit în Moldova pentru că este o ţară paşnică şi tolerantă”, apărut în ediţia de vineri, 1 iulie, care relatează istoria unei familii de refugiaţi, unul dintre cititorii noştri s-a autosesizat.

Gheorghe Jâmbei din Criuleni a telefonat la redacţie şi ne-a spus că ar putea ajuta familia Satîbaldiev. El spune că ar putea oferi familiei un lot cu câţiva stupi de albine în satul Boşcana, Criuleni. Gheorghe Jâmbei a mai adăugat că va pune la dispoziţia refugiaţilor, pentru o perioadă de doi ani, o casă, iar pe parcurs îi va ajuta să-şi zidească propria locuinţă.

Familia Satîbaldiev locuieşte temporar la Centrul de Cazare pentru Refugiaţi din Chişinău, ei urmează să se întâlnească cu Gheorghe Jâmbei şi să discute. După întâlnire, Satîbaldievii vor analiza propunerea.

Anastasia STAJILĂ

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău