„Mă salvez prin cuvinte”

Interviu cu poeta Ecaterina Bargan, 21 de ani, Premiul Naţional pentru Tineret pe 2011

– Dragă Ecaterina Bargan, la doar 21 de ani ai publicat două volume de poezie, intitulate „Între noi”, 2009, şi „Cântece de la şase”, 2011, apreciate de public şi de comentatorii literari. Performanţa aceasta e rareori atinsă în domeniul literaturii. De mică, tot scrii şi scrii. E un antrenament dur?

Nu cred că poate fi vorba de antrenament dur în poezie. Nu am scris pentru performanţe. Când începusem să scriu, nici nu visam să fiu cândva publicată. Scrisul e ca ieşirea în largul mării cu o corabie pe timp de furtună. Te trezeşti ţinând strâns cârma în mâini. Câte un val dă peste tine şi te udă leoarcă, dar adrenalina te umple celulă după celulă. Eşti fericit.

– Ce ţi-au povestit părinţii despre tinereţea lor?

Nu pot compara greutăţile din tinereţea mea cu greutăţile din tinereţea părinţilor mei. Se numesc Olga şi Mihail Bargan, ambii sunt pictori. Pe vremea tinereţii lor era important să rămâi în viaţă. Ei s-au salvat prin culori. Eu m-am salvat prin cuvinte.

În general, e incomparabil să spui „viaţa e grea fiindcă sunt pe cale să pic examenul de statistică medicală” cu „viaţa e grea pentru că mâine n-o să am ce mânca”.

 

– Cât timp petreci în faţa calculatorului? Mai scrii pe hârtie?

În faţa calculatorului îmi petrec foarte puţin timp. De fapt, urăsc calculatorul. Vreau să renunţ definitiv la el. Într-o zi, când eram la Constanţa, mi-am deconectat atât calculatorul, cât şi telefonul. Le-am pus în dulap şi mi-am propus să nu mă mai ating de ele. Apoi colegii mei s-au revoltat: „Trăieşti în secolul 21!”, nu te poţi dezice de acestea două! Înspre seară, în aceeaşi zi, le-am conectat la loc. Aveam de citit nişte cursuri de anatomie pe care ni le pusese proful pe mail. Acum, cât folosesc calculatorul, scriu cel mai mult tastând. Când voi renunţa la calculator, o să scriu doar pe hârtie.

– Cum îţi alegi temele poemelor? Te rog să-mi dai un exemplu.

Temele îmi vin din mers. Exemple. Mă plimb prin pădure. Mă macină o obsesie. O rog să stea în loc şi asta e poezia pe care apoi o aşez în cuvinte aşa cum mi-a venit. Sau merg pe bd. Tomis din Constanţa. Asemăn pământul unui îndrăgostit şi spun: „cea mai mare dragoste o am pentru pământ/, oare ce îndrăgostit ar sta să-mi îmbrăţişeze scheletul secole înspre eternitate?”. Ori stau la cursul de biologie celulară. Profa spune: „Celulele au interiorul blocat”. Eu scriu pe coperta caietului: „are interiorul blocat” şi este exact ceea ce voiam să spun despre un personaj. Temele îmi vin instantaneu.

– Arzi de nerăbdare să te apuci de scris? Sau mai întâi coci textele în minte, abia apoi le scrii?

Ard de nerăbdare atunci când le am coapte în minte, altfel n-aş arde de nerăbdare. Nu am nicio problemă cu actul de a nu scrie deloc. E corect să scrii doar atunci când stă să explodeze ceva viu din tine.

– Ce locuri din Chişinău şi din Basarabia te tulbură, te inspiră?

Pădurea de lângă blocul meu în care mi-am plimbat copilăria, „McDonalds”-ul de la Râşcani unde am lucrat şase luni în adolescenţă, barul „Renet” unde m-am îndrăgostit prima dată, biblioteca „Ştefan cel Mare” în care am scris alături de colegi în cadrul atelierului „Vlad Ioviţă”, toate locurile de unde pe-nserat se poate vedea luna. Un loc special e şi odaia mea.

– Pe cine dintre poeţi-poete îi citeşti fără să te plictiseşti?

Mădălina Nica, deşi nu a debutat încă şi nu se ştie dacă o va face, e preferata mea. Dintre scriitorii consacraţi: Matei Călinescu, Gellu Naum, Nichita Stănescu, Cristian Popescu, Mariana Marin.

– Poeţii pot fi vedete TV?

Eu una nu pot fi vedetă TV, pentru că nu îmi doresc asta, dar alţi poeţi poate că pot şi chiar şi-o doresc.

– Ce nu-i ajunge poeziei basarabene?

Nu fac nicio distincţie între poezia basarabeană şi cea română, eu le văd împreună. Poeziei române îi lipseşte emoţia.

– Crezi în poezia pură sau ea este contaminată de social, de politic, de agresivitatea istoriei?

– Am impresia că dacă scriu o poezie de dragoste, e o poezie pură, dar dacă dragostea intră în social, cum să gândesc?

– De ce ai decis să urmezi Facultatea de Farmacie a Universităţii „Ovidius” din Constanţa, după Colegiul Naţional de Comerţ al ASE din Chişinău?

Am ales Constanţa pentru că am marea acolo. Am ales Farmacia, şi acum nu regret, pentru că am vrut să învăţ ceva complicat cu care, mai apoi, să pot ajuta oamenii. Fiecare meserie e o artă. Şi farmacia e o artă. Poate că voi face cercetare sau poate că, vorba unei prietene, o să am farmacia mea, de care o să se ocupe alţii, iar eu o să stau într-un hamac, într-un sătuc frumos, şi o să scriu despre gâze.

– Ai devenit de curând membră a Uniunii Scriitorilor din Moldova. Ce aştepţi de la această uniune?

Să fie corectă.

– Pregăteşti un nou volum de poezie?

Publicatul volumelor de poezie m-a decepţionat. Nu avem atâta spaţiu, câte cărţi apar. O să scot la imprimantă 10 exemplare, o să le cos marginea cu aţă şi o să le fac cadou celor 10 devoratori de cuvinte pe care o să-i aleg. Acesta va fi noul meu volum de poezie.

A dialogat Irina Nechit

Fotografie de Marius Chivu

 

The following two tabs change content below.
Irina Nechit

Irina Nechit

Irina Nechit

Ultimele articole de Irina Nechit (vezi toate)