„Muierile, lua-le-ar dracu!”

muirile

A avut 13 neveste: „Veronica, Vera, Maşa, Rândunica… Nu: Veronica, Vera, Rândunica, Maşa, Olea, Veronica, Catea, Iulia, Sveta, Larisa ş.a.” Niciodată nu iese din casă neras, fără costum şi cravată, vorbeşte literar şi preţuieşte femeile, are o carte de versuri. Ultima dată s-a căsătorit la 64 de ani, în 1994, peste un an, i s-a născut un copil (are trei copii, ultimul îşi face studiile la Cluj).

Ilie Gulca

Nea Tudor Şoltoianu, cu „academia” sa, FZO, a deţinut cele mai diverse şi mai năstruşnice funcţii pe care le putea avea un om în URSS: agent fiscal, şef de club, preşedinte de soviet sătesc, muzicant, conducător de şantier, agent de asigurări, director de club matrimonial, director de film la „Moldova Film” şi impresar de teatru. Nu se consideră aventurier, ci om de treabă.

A însurat şi a măritat foarte mulţi bărbaţi şi femei. Cea mai mare realizare a lui nea Tudor este primul club matrimonial din URSS. Ideea i-a venit din dorinţa de a se căsători. Şi el şi femeia pe care o cunoştea voiau să-şi găsească perechea, „eu doream o femeie, iar ea, un bărbat”. „Mergând la ea, şi ea la mine, Maria Mihailovna mi-a spus într-o seară: «Fedea, hai să deschidem un club matrimonial!».

Cum a apărut clubul

Primele şedinţe ale clubului au avut loc la el acasă. Cineva aducea sarmale, rachiu, altcineva, vin, „ca să nu stea lumea degeaba, să nu se plictisească”. „La început, au venit patru-cinci fete şi vreo trei bărbaţi. Parcă îi văd şi acum, erau nişte băieţi fuduli de la Buiucani, umblau cu din astea: «Da’ eu ştiu a face sarmale, da’ eu ştiu a face plăcinte, tot felul de minciuni…». Toţi erau solitari, cel puţin aşa declarau ei. Discutam, beam câte un pahar de vin, dansam ş.a.m.d. Ei, Ilie, nu pot spune minciuni, era o curvărie deschisă! Dar cum era să intre la mine în casă o femeie?”

Cu fiecare seară, numărul membrilor clubului creştea necontenit şi apartamentul lui nea Tudor devenea tot mai neîncăpător pentru amorezi. Astfel, a apărut necesitatea de spaţiu.

„Curvărie deschisă”

Nea Tudor şi Maria Mihailovna au mers cu iniţiativa lor la comitetul executiv orăşenesc, care le-a acordat tot sprijinul. „Am vorbit cu o rusoaică de la comitetul de partid orăşenesc, Juravliova, un secretar responsabil de idio(to)logie, care, când a auzit ideea noastră, ne-a dat restaurantul Guguţă, un local din spatele Cinematografului Patria. Atunci, în 1977, conform statisticii epocii, în urbea de pe Bâc, erau 47000 de femei solitare şi 21000 de bărbaţi solitari!

„Biletul de intrare costa cinci ruble. Localul avea o capacitate de 300 de oameni. Ansamblul era a comitetului executiv orăşenesc, cânta gratuit! Aveam o solistă extraordinară, Ana Ghinsburg, schimba şapte-opt rochii pe seară. Avea o voce cutremurătoare.” Organizatorii clubului au dat anunţuri în toate ziarele: „La Chişinău, în incinta restaurantului Guguţă, se deschide clubul matrimonial „Для тех, кому за 30!”.

„Nebunie mare”

Chiar la prima şedinţă a clubului, restaurantul a fost neîncăpător pentru amorezi. „Cei care au reuşit să cumpere bilete, 300 de oameni, au intrat, restul au rămas afară, se îmbulzeau la uşă. Ei, ce să vă spun? Nebunie mare!”.

Când au văzut că au intrat în cizme de cauciuc şi cu pantalonii cârpiţi, „stai, frate”, au decis să introducă un cod vestimentar: bărbaţii erau obligaţi să fie îmbrăcaţi curat, chiar dacă nu aveau cravată, în cămaşă şi pantaloni, iar femeile, în rochii de seară. „Îi rugam să vină fără ciubote, în pantofi, fie şi cârpiţi, dar să fie pantofi. Era un vestiar pentru femei şi unul pentru bărbaţi.”

Celor beţi nu li se permitea să intre. Miliţia îi ţinea la uşă sau în izolator, dacă nu se linişteau. Erau doi miliţieni, „unul era omul meu de încredere, cânta, dansa şi se însura gratuit”.

„Cabernet” sau „Roz de Masă”

Iniţial, nu erau pricepuţi la amenajarea sălii, „eram încă prostuţi”. Însă, treptat, au acumulat experienţă, erau aleşi cei mai simpatici. „Erau multe, foarte multe femei! Aşezam la masă câte trei femei şi doi bărbaţi. Mai târziu, ne-au dat mese mai mari, îi plasam deja câte trei bărbaţi şi patru femei. Pe fiecare masă era câte o sticlă de vin, „Cabernet” sau „Roz de Masă”, preferatul studenţilor, se dădea bine la băut, şi şapte tartine. Aceste produse intrau în cele cinci ruble. Pe fiecare masă era un stilou şi o foaie unde vizitatorii îşi puteau lăsa impresiile. De exemplu: «Am petrecut bine, vin bun… femei frumoase… adică nu, oameni singuratici».”

Astfel, clubul a devenit foarte solicitat. „Venea foarte multă lume, ştiţi cum se împrăştie veştile, unul era de la o uzină, altul de la o fabrică, cineva de la un teatru, chiar şi de la o redacţie etc. Bărbaţii veneau singuri, în timp ce femeile, câte două-trei, dar erau şi unele care veneau singure. Când au auzit că dau vin, tartine şi fructe, e-he-he!”

Păţania lui nea Tudor 

Acolo nea Tudor şi-a găsit cele 13 femei, „din 47000 de femei, nu aveai de unde alege?!”. A cunoscut-o pe Maşa, a patra nevastă, „cea mai frumoasă din cele 47 de mii, aşa spunea lumea”. Cu toate nevestele pe care le-a avut s-a cununat: „Înregistrarea civilă e înregistrare, dar cununia, Dumnezeu să mă ierte, e cununie”. A format multe cupluri, dar şi a desfăcut multe căsătorii. Femeile sunt pentru el o „binecuvântare”, dar şi un „blestem”.

Pe vremea când era director de film la „Moldova Film”, început de iunie 1980, când apar primele roşii, a mers la un prieten. Au stat la masă, au fumat câte o ţigară şi, spre seară, au ieşit la balcon şi au văzut două femei. „Şi dacă sunt curvar şi îmi plac femeile, am coborât la ele. Am făcut cunoştinţă şi, după ce am schimbat câteva vorbe, m-au invitat în ospeţie. Mai departe nu ţin minte nimic… A doua zi, m-am trezit cu o uşă în spate. «Cetăţene, plecaţi de la uşa mea că chem miliţia!» Mi-am dat seama că dorm pe scară, gol puşcă! Mă durea scăfârlia, Doamne-fereşte! Mi-au turnat clofelină, m-au bătut, m-au dezbrăcat şi m-au dat afară. Am ieşit afară, lumea pleca la lucru, voiam să ajung acasă.”

Clofelina, bat-o vina!

„În faţa casei era o „Volgă” neagră, lungă-lungă, o consecinţă a clofelinei. M-am apropiat de şofer şi l-am rugat să mă ducă acasă că îi voi plăti. M-a trimis la origini, cât pe ce s-o încasez. Cu mâinile între picioare, m-am îndreptat spre un măturător şi l-am rugat să-mi dea nişte haine, dar şi acesta m-a fugărit. Am fost salvat de femeia care a dat de mine la ea sub uşă. Ea a chemat-o pe nevastă-mea. Astfel s-a terminat căsnicia mea şi cu cea de-a opta nevastă, Catea.”

Catiuşa salvatoarea

O altă aventură a lui nea Tudor avea să-l coste viaţa. Când era impresar al unui teatru important din Chişinău, fiind din nou solitar, a cunoscut-o pe Sveta. „Aveam 60 de ani, armăsar în toată puterea!”. „Un prieten de-al meu, Arsenie de la Ciocana, mi-a dat numărul ei de telefon. «Fedea, cunosc o femeie extraordinară, e păcat să o pierzi.» Într-o zi, i-am telefonat şi am invitat-o la mine pe la 8 seara. Am pregătit totul, o aşteptam la scară. Când am văzut-o, înaltă, cu sânii de cinci kg fiecare, fericirea mea! Am invitat-o în apartament. Ne-am urcat sus, ne-am aşezat la masă, am discutat. Ei, şi după un păhărel, ca fiecare bărbat, i-am pus mâna pe un picior. «Fedea, încă e devreme, adu-mi, te rog, nişte sare.» I-am adus sare de la bucătărie, după care am mai băut un pahar de coniac şi… m-am trezit din nou a doua zi. Din nou clofelina! Am rămas cu casa goală şi în pielea goală.” L-a salvat din nou a opta femeie, Catiuşa, „şi acum mă sună, când e beată”.

Trebuie să spunem că rămânea cu casa goală după fiecare despărţire, „muierile, lua-le-ar dracu’”, de fiecare dată, era nevoit să-şi îmbrace casa. Le ruga să nu se atingă numai de costume, lucru sfânt pentru el şi sensul vieţii sale, avea tocmai 17! „Schimbam costumele ca ţiganul caii!” Şi acum le mai păstrează în dulap, deşi crede că la cei 83 de ani este la ultima sa căsătorie. De fapt, „numai Dumnezeu ştie!”.

The following two tabs change content below.
Ilie Gulca

Ilie Gulca

Ilie Gulca

Ultimele articole de Ilie Gulca (vezi toate)