„Mă inspiră tot… Am idei, dar nu umblu la idee”

Interviu cu epigramistul Gheorghe Bâlici

Scriitorul cu limba de un hexametru, cum l-a calificat cunoscuta epigramistă din România, Elis Râpeanu, a obținut titlul „Epigramistul anului” în România în anii 2013 și 2016. El este cel care-și păstrează epigramele în memorie și poate spune într-o seară în discuții și 200 de epigrame, pe teme diverse. Ne-a mărturisit că nu există temă pe care să n-o fi abordat în epigramele sale, ce se regăsesc în cele 15 cărți editate de-a lungul anilor, începând cu 1991. Atunci când iese în fața publicului, are nevoie doar de unele titluri de epigramă sau de începutul lor. Modest din fire, Gheorghe Bâlici susține că, din miile de epigrame scrise, vreo 200 sunt chiar foarte bune.

 – Stimate Domnule Gheorghe Bâlici, definiți, vă rog, genul epigramei. Este literatură, publicistică?

Revista „Epigrama” de la București încearcă să descifreze printr-o mulțime de interviuri cu personalități marcante ale culturii românești, critici de artă, actori celebri, academicieni ce este epigrama, ce gen e ca specie. Eu încă n-am ajuns la valoarea lor și nu se știe dacă voi ajunge vreodată. Așa cum a răspuns cineva, într-un mod original că „preferă mai degrabă pe cei care știu să facă epigrama, decât pe cei care o pot defini”.

– Cât de mult ați fost influențat de cei mai buni epigramiștii de la noi?

De la toți am învățat câte ceva. Eram elev la școala mea din sat. Și îmi plăcea să ies cu epigramele lui Aureliu Busuioc, Petru Cărare pe scena școlii și pe cea a casei de cultură. Mi-a plăcut mult să le produc oamenilor zâmbete și voie bună. Și de la asta până la prima mea epigramă n-a fost mult pentru că în clasa a IX-a am publicat în „Literatura și Arta” prima mea epigramă „Măgarul la oglinda apei”: Privindu-se cu îngâmfare,/ Măgarul zise ofensat: / Cine-o mai fi și boul/ Care privește-n sus așa holbat?!

Epigrama respectivă este introdusă în toate culegerile și antologiile românești împreună cu altele. Am început a scrie poezii, fabule din clasa a IV-a, când am luat locul I pe raionul Râșcani și am fost premiat cu o colecție de fabule și poezii. Cu o poezie patriotică, dedicată unui vietnamez, am câștigat o mini bibliotecă a clasicilor literaturii române, cu grafie chirilică. De atunci am început să gust succesul.

– Ați fost influențat și de epigramiști din România?

În copilăria mea, acces la literatura română o aveam doar prin intrarea la Biblioteca Națională. Pentru prima dată am participat la un festival al epigramiștilor în România, în anul 2001, și atunci am primit o mențiune, la Buzău. Îmi părea bine. Cu asta se începe. Pentru că dacă de la primele apariții obții premii, îngropi talentul, iar unii se cred a fi formați deja. Nici acum nu mi se urcă succesul la cap, deși dețin titlul de epigramist al anului, ediţiile 2013 și 2016, în România. Cred că am de învățat toată viața, nu doar de la cei mai buni epigramiști, dar și de la unii care au primele sclipiri. România a avut şi are epigramişti magistrali: Păstorel Teodoreanu, Cincinat Pavelescu, Mircea Ionescu- Quintus (trecut de 100 de ani), George Petrone din Iași, Stelian Ionescu din Brașov și alții.

 – Ați făcut și alt gen de poezie până la epigrame?

Bineînțeles. Am debutat în 1991cu o carte de poezie lirică, „Floarea din inimă”. Dragostea mai veche, epigrama, n-a fost uitată și mi se pare că ea a învins. Scriu poezie lirică, parodii, texte pentru cântece, unele care pot să te aducă la lacrimi. Am un frate la țară. Și-mi spune că oamenii din sat îmi apreciază munca pentru că-i înveselesc. I-am spus fratelui că-l pot face și să plângă. Și l-am făcut, deși nu m-a crezut. I-am recitat textul scris de mine pentru o romanță interpretată de Diana Văluță, „Romanță pentru mama”. Am scris-o după ce am văzut o bătrână, în luna decembrie 2010, pe un frig, cu două sacoșe negre de satin, căra în ele două sticle cu vin, nuci, mere. Se ducea la fecior. Am ajutat-o să treacă drumul la autogara de sud la stația de troleibuz. Ea se ducea în centru, unde o aștepta fiul cu mașina. A doua zi am scris romanța. Fratele plângea când i-am dat citire începând cu primul catren.

– În comparație cu alte genuri de poezie, e dificil să scrii epigrame sau te-ai concentrat și ai scos un catren?

Toată lumea crede că epigrama se scrie foarte ușor, de aceea sunt o mulțime de veleitari care scot cărți. Pentru mine, epigrama nu se scrie greu, dar, în comparație cu poezia, se scrie totuși mai greu. O epigramă trebuie să aibă poantă. Aceasta poate fi și filosofică, satirică, aforistică, nu neapărat umoristică.

– Ce epigrame preferă publicul nostru?

Aleg epigramele pe care le spun în fața unui public, în sălile de concert. Am observat că în ultimul timp este apreciată și epigrama politică. Mi s-a întâmplat să mi se spună, la unele concerte, să nu recit epigrame politice. Au fost situații când am mers în școli cu unii scriitori consacrați, mari, unde copiii se grăbeau să iasă la începutul întâlnirii cu scriitorul. Atunci când le spuneam epigrame copiilor, aceștia uitau de foame și nu se mai grăbeau să iasă din sală. Epigrama prinde uneori la public mai bine decât poezia. Pentru epigramă mai trebuie să ai și calități actoricești, talentul de a le recita în fața publicului prezent. Acestea trebuie spuse cu mici pauze, cu mici comentarii.

– Ați avut vreodată neplăceri la muncă din cauza vreunei epigrame?

Am mai multe epigrame dedicate unor personalități de la noi. Nu am avut probleme. Într-un an am mers să-l felicităm cu prilejul zilei de naștere pe primarul capitalei, Dorin Chirtoacă. Atunci edilul m-a întrebat dacă am o epigramă și pentru el. I-am spus că am, dar că mai vreau să lucrez la primărie. Primarul mi-a spus să recit fără frică. Atunci le spun celor prezenți că eu la primărie duc coșul de flori și merg înaintea primarului, atunci când mergem la monumentul lui Ștefan cel Mare, pentru a depune flori. Vor trece anii iar și iar/ Și o să-și amintească moșul/ De-un oarecare domn primar/ Ce-i aranja lui Bâlici coșul. Primarul nu s-a supărat. Unii colegi se mai supără, dar le trece. Multe din aceste epigrame nu le-am publicat.

– Aveți un concurent de la noi cu care v-ați duelat?

Îmi place Ion Diviza cu care am și duelat. Am făcut dueluri epigramatice în scris cu el, cu Mihai Cimpoi, cu Efim Tarlapan, cu Ion Hadârcă, cu George Zarafu de la București. Ar putea ieși o carte întreagă numai de dueluri epigramatice. La urma duelurilor a învins voia bună și prietenia. Cel mai crâncen duel a fost cu Efim Tarlapan, a ajuns la 214 de epigrame. Îmi place să păstrez limitele bunei-cuviințe, ale decenței în timpul duelurilor.

– Care sunt cele mai dese teme pe care le abordați?

Nu cred că există vreo temă pe care nu am tratat-o mai mult sau mai puțin în miile de epigrame scrise. Acestea sunt despre medici, femeie, dragoste, politică,…

– Deseori abordați teme amoroase, chiar erotice. Nu aveți probleme în familie?

Într-adevăr, sunt multe din astea.S-a obișnuit soția mea cu acest lucru. Dacă mă duc la un concert și știu că soția mea este în sală, chiar am recunoscut că renunț să spun unele epigrame mai licențioase. Ea-mi spune că știe ce fac.

– Care este cea mai pipărată epigramă a Dvs.?

Veneam cu Ion Diviza de la Brăila, România, și la vama Oancea a trebuit să iau o domnișoară în brațe până la Cahul, Republica Moldova. Era proaspătă absolventă a unei instituții de învăţământ superior din România. S-a așezat și în drum mă întreabă dacă nu este grea. I-am răspuns în versuri: Zglobie, gingașă, sprințară,/ Trădând un sentiment acut,/ Ai fost ca visul de ușoară,/ Dar tare greu te-am mai ținut.

E foarte greu să-ți alegi epigramele când sălile de concert sunt și cu copii, adolescenți, maturi.

Alta, o polițistă de la primărie care stătea gardian la primărie, m-a rugat să-i fac o epigramă ad-hoc. I-am spus: Eu te visez… cu capul gol,/ Gurița ta mă mușcă,/ Dar când mă uit că ai pistol,/ Al meu… nu mai împușcă.

La un concert, la Filarmonica din Chișinău m-am înțeles cu prezentatoarea ca la sfârșitul numărului meu să iasă pe scenă și să-mi spună să-i dedic o epigramă. Și-a jucat bine rolul. I-am spus o epigramă a altcuiva: Dacă-ți fac o epigramă,/ Tu vei spune orișicui./ Poate-ți fac ceva, domniță,/ Și tu nu spui nimănui?.

– Ce vă inspiră cel mai mult și în ce condiții creați?

Pe parcursul unui an scriu mult, dar am sită. Unele pot ajunge în presă, la radio, dar nu ajung în carte. Cineva spunea că dacă un volum conține o epigramă bună e deja bine. Mă inspiră tot… Am idei, dar nu vreau să umblu la idee.

– Are cine vă urma? Ați observat pe cineva care are darul de a scrie epigrame?

Din păcate, epigrama e produsă de oameni mai copți la minte. Probabil, în cazul meu, asta s-a produs mai devreme. Nu prea vin după noi alți epigramiști tineri. Încercări apar, le încurajăm, dar un epigramist tânăr nu avem. Eu sunt cel mai tânăr! (râde)

Interviu realizat de Victoria Popa