„Mă doare sufletul când văd un copil bolnav”

lana_claire_IMG_5866Prin muzică, cel mai frumos dar de la Dumnezeu, Lana Claire vrea să-l ajute pe Cristian Furculiţă

Interpretă, textieră, pictoriţă, voluntară şi fondatoare a Asociaţiei Logopedice a Copiilor cu Dizabilităţi din Moldova, Lana Claire, alias Svetlana Iavorscaia, este o tânără talentată, laureată a mai multor concursuri naţionale şi internaţionale. În curând, îşi va face debutul cu un album cu câteva piese în stil tango şi samba. După absolvirea Universităţii de Artă din Timişoara, a obţinut o bursă la Londra, însă dorul de casă şi familie au făcut-o să revină. Astăzi, organizează un concert de caritate pentru susţinerea unui copil bolnav, la care vor participa cunoscuţi interpreţi autohtoni.

Numele său de scenă provine de la prenumele Svetlana. Zice că i se potriveşte şi-i aduce succes. Părinţii şi prietenii îi spun Lana. De fapt, cu acest nume a pornit ca interpretă şi pictoriţă. A început să cânte muzică populară, odată cu trecerea timpului însă şi-a descoperit pasiunea pentru muzica uşoară, jazz, pop şi chiar rock. Astăzi abordează piese din toate genurile, ceea ce o face o artistă complexă. A participat la mai multe concursuri şi expoziţii în R. Moldova, Ucraina şi România.

Face muzică şi pictură în cafea

„De mică, mă visam artistă. Vocea am moştenit-o de la bunica mea care cânta în corul bisericesc din Baraboi, Donduşeni. Ca fiecare adolescentă, am trecut prin diferite momente, cum ar fi dragostea la prima vedere şi trădarea omului drag, atunci am început să compun versuri. Am muncit foarte mult şi continui să muncesc ca să ating noi orizonturi şi să mă descopăr”, se confesează Lana.

După absolvirea facultăţii la Timişoara, a obţinut o bursă de merit în Marea Britanie, a stat acolo aproape un an, a depăşit multe obstacole şi greutăţi, a avut tentaţia de a rămâne, dar la un moment dat s-a îmbolnăvit grav mama ei şi a trebuit să se întoarcă acasă.

În afară de muzică, face şi pictură în cafea. „Îmi place mult să pictez în creion, ulei şi în cafea. Muza mea este Muzica – compun un vers, o melodie şi-mi imaginez un tablou. Prima mea expoziţie s-a numit „Tango. Jazz. Cofee”, acum finalizez primul meu CD în care de asemenea vor fi piese muzicale în genul tangoului şi al sambei.

„Veniţi să ajutăm un suflet de copil!”

Până în prezent, a organizat câteva proiecte de caritate pentru a ajuta copii bolnavi. „Motivaţia mea este dorinţa enormă de a-i vedea sănătoşi şi fericiţi, mă doare sufletul când văd un copil bolnav”, spune Lana. „Organizăm concertul de caritate care va avea loc astăzi la Centrul Comercial Grand Hall pentru susţinerea unui băieţel de şapte ani pe nume Cristian Furculiţă, care suferă de o maladie gravă – paralizie cerebrală, cu tulburări puternice ale aparatului locomotor, sperăm să fim auziţi şi văzuţi”.

În cadrul evenimentului va fi prezentată şi o expoziţie cu vânzare de tablouri realizate în cafea de Lana Claire, cu genericul „Tango. Jazz. Coffee”. Banii de la vânzarea tablourilor vor fi transmişi acestui băieţel pentru reabilitare şi tratament. Pe scena improvizată vor evolua: interpreţii autohtoni Boris Covali, Serj Cuzenkov, Adrian Ursu, Kătălina Rusu, Constantin Moscovici, Lana Claire, acrobatul Anatolie Jornea, colectivul de dans „Black and White”, Afina Madoian, iar gazdele evenimentului sunt Pavel Duganov şi Lana Claire. „Vă aşteptăm cu drag pentru a ajuta un suflet de copil”, ne invita organizatoarea.

Doina Calcea, stagiară