„Mă doare când aud: stai acolo, că aici e mai rău decât ai lăsat!”

Interviu cu Corina Cojocaru, jurnalistă stabilită la Paris

Corina Cojocaru a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării a USM. A activat în calitate de reporter la revista „Moldova”, la Radio Moldova Actualități și în televiziune, fiind prezentatoare a emisiunii „Destine de colecție”, și producătoare a emisiunii „Cine nu are bătrâni”. Deși a început o carieră frumoasă în jurnalism, în 2017 a decis să emigreze în Franța, unde o aștepta soțul, care se afla deja de doi ani în această țară.

Dragă Corina, există o expresie: „să vezi Parisul și să mori”; care au fost primele tale impresii despre acest oraș?

Un oraș frumos, fără îndoială, dar am mai spus-o și o mai spun: nu e Parisul despre care am învățat în manualele de limba franceză, la școală! Dacă faci abstracție de miile de turiști care mișună pe la punctele strategice și te concentrezi pe monumente, străzi sau edificii, totul este chiar frumos! Străzile înguste și pavate sunt minunate. Buticurile micilor comercianți, la fel, te cuceresc, dar cel mai mult boulangeriile pline cu croisante, pain au chocolat sau baghete crocante!

Pe de altă parte, Parisul e și el un oraș locuit de oameni, iar aceștia sunt diferiți. Fac murdărie, iar cineva trebuie să strângă după ei! Parisul e plin de emigranți de toate naționalitățile și culorile. La Chișinău vedeam unde și unde câte un om de culoare sau vreun chinez, aici pe o arie de 10 m2 poți vedea toate culturile lumii, deoarece majoritatea preferă să se îmbrace tradițional, ca la ei în țară, așa cum noi am ieși în ie și catrință ei ies cu turbane, cămăși lungi, rochii lucioase sau văluri islamice.

Cel mai mult mă încântă doamnele în vârstă, franțuzoaicele veritabile, slăbuțe, cu părul aranjat, cochete, care se plimbă seara prin parc, unele aleargă, ies la piață după cumpărături și-s mereu zâmbitoare.

Cum a decurs procesul de adaptare în Franța?

Cele mai mari temeri pe care le aveam la început erau pentru fiica mea, care nu știam cum se va adapta, dar profesorii de la școala ei s-au dovedit a fi extraordinari. Am realizat și un interviu pe blog cu profesoara ei, cea care a învățat-o limba în timp record. Aceasta ne-a făcut să depășim orice frică.

Hârtiile sunt cea mai mare problemă a francezilor. Nu credeam că există un loc în lume cu o birocrație mai mare ca în Moldova, dar iată că am găsit. În rest, nu prea am avut așteptări. Știu că trebuie de muncit ca să ți se ofere ceva, iar într-o țară străină cu atât mai mult. Majoritatea emigranților lucrează și sâmbăta, dacă ar putea uneori ar face-o și duminica. E o fericire să fii angajat legal, aceasta deschide toate căile și drepturile sociale.

Cum e, în comparație cu Moldova să fii mămică în această țară, mai ales având statutul de emigrant?

Indemnizațiile pentru copii sunt mai bune dacă reușești să le obții. Aici copiii nu sunt absolut deloc stresați la școală, respectiv și părinții. Inițial, m-am revoltat că-i dau fiicei mele foarte puține teme, dar profesoara mi-a explicat că ea nu trebuie gonită și speriată, ci să o ia treptat. Și a avut dreptate. La școală învață doar patru zile pe săptămână, miercurea fiind rezervată pentru activități extrașcolare. Aici este sistemul de creșă, iar mămicile nou-născuților trebuie să iasă la muncă după patru luni, ceea ce mi se pare, cu mintea mea de moldoveancă, exagerat, altfel angajatorul este în drept să te concedieze.

Medicii nu te trimit la zeci de analize cu micuțul, masaje sau terapii diferite, care de multe ori sunt inutile.

Nu-ti lipsește munca de jurnalist fiind departe de mediul lingvistic în care activai?

Colaborez cu o publicație on-line românească, deci nu sunt total fără treabă. Sunt convinsă că va apărea ceva mai bun la momentul potrivit. Acum trebuie să-mi îmbunătățesc limba franceză. Franța oferă oportunități colosale de reprofilare oricui dorește. Poți face cursuri de un an-doi sau de câteva luni, în diverse domenii de activitate. Ca să vă dau câteva exemple, o vecină, fostă profesoară în țară, face acum studii de asistentă medicală dentară și în paralel activează în cabinetul unui medic stomatolog, altcineva s-a angajat în securitate, te poți angaja în vânzări sau chiar în creșe.

Întreții un blog, cât de important este el pentru tine?

Îl am de demult, dar am devenit mai activă de când am plecat și mă bucur când îmi scriu unele prietene și-mi zic că așteaptă să mai scriu, și-s sigură că nu o fac din politețe. Ador să povestesc despre oamenii frumoși care-mi ies în cale și despre situațiile care mă fascinează.

Cât de des vă întâlniți cu conaționalii noștri, cât de unită e această diasporă? Ce-i frământă îndeosebi pe oamenii noștri stabiliți departe de casă?

Nu vă închipuiți câți intelectuali de ai noștri sunt aici! Mă strădui să nu lipsesc de la lansările de cărți ale basarabenilor de la Paris. Discuțiile sunt despre orice, iar acest anturaj este cel mai prietenos și diferă mult de lansările de acasă, în sens că într-o lume străină s-a creat o insulă cu oameni pe care poate îi vezi pentru prima oară, dar nu te jenezi să începi discuția, fiindcă aveți în comun o limbă, o țară și aceleași probleme de emigrant. La toți ne e dor și ne doare dacă citim ceva negativ în presă, ne bucurăm la fel dacă avem vești bune de acasă.

De Paște am fost la biserică. Curtea era neîncăpătoare. Suntem atât de mulți plecați! Cei care-i urmăresc pe diverse rețele de socializare pe interpreții noștri știu cât sunt aceștia de solicitați de basarabenii din Europa sau America! Moldovenii dansează hore și pregătesc sarmale sau plăcinte pe meleaguri străine. Dar ce fel de moldoveni se adună în sălile de concert? Crema toată! Bărbați puternici și curajoși, femei frumoase și inteligente, tineri care ar fi făcut o forță din țara noastră. Copiii noștri deja vorbesc o română cu anglicisme, franțuzisme etc. Iar cei născuți aici, în străinătate, nu se obosesc să răspundă în limba noastră decât dacă este foarte necesar și se va întâmpla să vorbească românește doar atât cât vor trăi bunicii, din păcate.

Cât de des vii în RM? Ce schimbări observi? Te bucură acestea, te întristează?

La început veneam mai des, o dată la trei luni. De când a apărut bebelușul nu am fost încă. A trecut mai mult de un an. Ultima dată fusesem în luna martie, când totul abia se topea și peste tot erau gropi cu apă în asfalt.

Într-o dimineață visam că îmi e tare dor de mama și mă frământam între vis și realitate și foarte hotărâtă îmi fac planuri, în somn, că se face dimineață și mă duc la ea, cât îs 200 de kilometri pană la Glodeni! M-am trezit tot atunci și mi-am dat seama că-s la peste 2000 de kilometri, că Doina trebuie să meargă la școală și, brusc, am fost cuprinsă de dezamăgire că nu o văd azi pe mama! Vorbim pe Skype.

În principiu, eu sunt un om pozitiv și văd doar lucrurile frumoase. Cel mai mult mă dor expresiile prietenilor: stai acolo, că aici e mai rău decât ai lăsat!

În viziunea ta, care este viitorul R. Moldova, există șanse ca cei plecați să se întoarcă, să investească, să resusciteze cumva acest sistem?

Noi investim în țară, achitând credite cu dobânzi uriașe pentru apartamentul procurat. Prietenii noștri de familie îmi spuneau cu trei ani în urmă că intenționează să revină la Grătiești, dar ieri mi-au spus că și-au procurat apartament în suburbia Parisului și că vând ce au în RM. Din păcate, asta este tendința. Moldova are oameni buni, cu capacități foarte mari, dar de multe ori corupția îi împiedică să-și realizeze ideile. Unii luptă și obțin câte ceva, dar cei mai mulți rămân dezamăgiţi și pleacă. Te mai determină la acest pas situația din Educație, lipsa de siguranță medicală.

Ajunși la Paris, ce le-ai sugera să vadă mai întâi conaționalilor noștri?

Să viziteze în primul rând oamenii pe care îi cunosc aici. Eu insist, dacă aud că apare în zonă cineva, să treacă pe la mine. Îmi place să merg cu cei care vin la noi prin oraș și să le urmăresc reacțiile la noul pe care-l văd. Parisul chiar e ceva diferit de ceea ce avem noi acasă. Cea mai recentă și emoționantă poveste a fost cu o prietenă, profesoară de limba franceză, care a plâns la poalele Turnului Eiffel. Mie îmi plac satele din Franța. Sunt magnifice și suburbiile Parisului, curate și liniștite, unde și eu locuiesc fericită, așteptând cu nerăbdare vacanța de vară să vin acasă!

Interviu realizat de Svetlana Corobceanu

The following two tabs change content below.
Svetlana Corobceanu

Svetlana Corobceanu