Luxul din Transcarpatia

MOŞTENIRE // Oare cât trebuie să munceşti ca să-ţi faci o asemenea casă?

Situate la poalele munţilor Carpaţi, satele româneşti din raioanele Teceu şi Rahău te farmecă prin locurile frumoase şi casele luxoase care parcă ar fi la o competiţie. „În Evul Mediu, românii din această regiune se lăudau cu Diploma regală. Odată ce au fost lipsiţi de acest drept, aceştia investesc în case”, ne spune Ion Botoş, din localitatea Apşa de Mijloc, raionul Teceu.

Marina LIŢA

Chiar la intrarea în satul Biserica Albă, raionul Rahău, din Ucraina, casele gospodarilor îţi fură ochii. Un nivel sau două, în culori diferite, împodobite cu decoraţiuni exterioare, acestea sunt mândria localnicilor. „Fiecare îşi construieşte casa cum poate. Sunt români care s-au aranjat bine pe loc şi banii adunaţi îi investesc în case. Alţii, cum este şi soţul meu, pleacă în Cehia, Rusia sau în alte ţări, pentru a câştiga un ban. Indiferent de buzunarul gospodarului sau de timpul în care este construită casa, aceasta este ca o bijuterie, pe care părinţii o lasă copiilor. De aceea poate copiii noştri rămân pe loc şi nu se duc în oraşe mari să trăiască”, ne spune Irina Boiciuc, din localitatea Biserica Albă. Femeia zice că lucrează chelneriţă într-un local din satul vecin Slatina. „Banii mei merg pentru cheltuieli mărunte. Soţul întreţine familia şi construieşte casa”, continuă femeia.

Investiţie de o viaţă

Localitatea Apşa de Mijloc, raionul Teceu, ne lasă fără grai. Chiar la intrarea în localitate ne întâmpină o clădire cu trei etaje, care pare mai mult un castel medieval decât casă de locuit. Deşi sunt cu două caturi, locuinţele pe care le vedem urmându-ne drumul nu sunt mai puţin luxoase. Fiecare casă nouă care ne apare în drum este viu colorată, în timp ce gardul şi poarta îţi permit să vezi, prin grilajele lor, decoraţiunile exterioare florale din curte.

„Am două fete, una sper că va locui aici. Acum tatăl-socru trăieşte”, spune Ion Botoş, din localitatea Apşa de Mijloc, raionul Teceu. Lângă prag se vede silueta unui câine care se uită ameninţător la noi şi ne face să ne gândim să-l urmăm sau nu pe stăpânul casei. „Nu vă temeţi, că nu muşcă”, ne linişteşte bărbatul. Abia atunci realizăm că cel mai bun prieten al omului este de fapt o figurină de lut. De altfel, în majoritatea curţilor gospodarilor de aici găseşti figuri de lemn sau lut.

Scrânciob, lebede şi ulcioare

Intrăm mai departe în curtea interioară, unde găsim un copac uscat, în care sunt atârnate oale emailate. „Strămoşii noştri îşi puneau la uscat în acest mod vasele de lut, iar razele soarelui omorau microbii. Este o tehnologie atât de simplă, dar atât de avansată”, spune cu mândrie de român Ion Botoş. Ca să te aducă la realitate din spaţiul rustic românesc, puţin mai încolo stau aranjate nişte jucării şi păpuşi care o aşteaptă pe nepoata lui Botoş să le ţină de urât.

De regulă, ograda unei familii are mai mult de şase ari, în comparaţie cu unele localităţi din RM. Aproape fiecare gospodărie are un scrânciob mare, în care se pot da atât cei mici, cât şi cei mari. Se deosebesc printr-o arhitectură aparte şi fântânile din aceste localităţi, care fie sunt în formă de lebădă, fie în formă de ulcior.

La despărţire, gospodarul ne petrece până la poartă. „De câte ori veţi avea drum prin apropiere, mai intraţi, nu vă ruşinaţi!”, ne îndeamnă Ion Botoş. Menţionăm că îndemnuri similare am auzit de la toate persoanele cu care ne-am întâlnit.

The following two tabs change content below.
Marina Liţa

Marina Liţa

Marina Liţa

Ultimele articole de Marina Liţa (vezi toate)