Lupu sare în apărarea lui Plahotniuc

Ministrul Justiţiei, Oleg Efrim, stăruie ca până la următoarea întrunire a Consiliului Naţional pentru Reforma Organelor de Ocrotire a Normelor de Drept prim-vicepreşedintele Parlamentului, Vlad Plahotniuc, să fie eliminat din componenţa consililui, unde deţine funcţia de vicepreşedinte.  În caz contrar, Efrim se va retrage de la conducerea consiliului în favoarea unui membru al societății civile. Săritor la nevoie, Marian Lupu a declarat că Efrim ar trebui să-şi cunoască numărul la papuci.

Prima dată când a cerut excluderea lui Vlad Plahotniuc, Oleg Efrim a propus ca în locul democratului să fie Igor Dolea, preşedintele Institutului pentru Reforme Penale. În cazul în care Vlad Plahotniuc nu va fi exclus din consiliu, Oleg Efrim este gata să cedeze funcţia sa de vicepreşedinte al consiliului lui Dolea şi să rămână ca membru al consiliului.

În replică, în cadrul primei şedinţe a consiliului (24 mai), preşedintele interimar, Marian Lupu, a spus că decizia de a-l exclude pe Plahotniuc poate veni doar de la preşedintele interimar, iar Efrim ar trebui să-şi cunoască „numărul la papuci”.

Solicitat de JURNAL să spună dacă nu s-a supărat pe Marian Lupu, Oleg Efrim a declarat că nu se poate supăra pe preşedintele interimar. „Pe mine nu mă deranjează ce crede Marian Lupu despre mine, dacă asta este atitudinea lui faţă de ministrul Justiţiei, atunci este o mare problemă”, a accentuat Efrim.

„Voi formula în scris propunerea mea”

Marian Lupu susține că nimeni nu va fi exclus. „În cadrul primei ședințe, Efrim nu a făcut această propunere, ci doar a anunțat-o public”, a spus Lupu. „Îmi pare rău. Deja ajungem în situații foarte interesante. Cei prezenți pot confirma ce am propus. Voi formula în scris propunerea mea, iar la următoarea ședință îmi voi anunța retragerea dacă nu se va întâmpla acest lucru. Am spus-o la consiliu, iar dumnealui m-a oprit. Practic m-a bruscat. Au fost martori 30 de persoane”, l-a contrazis Efrim.

„Dacă preşedintele interimar ţine neapărat ca în fruntea acestui consiliu să fie Plahotniuc, sunt gata să cedez funcţia mea unui reprezentant al societăţii civile”, a mai spus Efrim. Acesta îşi motivează propunerea sa prin faptul că Vlad Plahotniuc „nu are o reputaţie impecabilă… iar asupra acestui consiliu nu trebuie să planeze niciun semn de întrebare, pentru ca oamenii să creadă că noi nu doar mimăm reforme, dar suntem decişi să schimbăm starea de lucruri în justiţie”.

Ministrul s-a plâns că nu a primit răspuns și la alte propuneri pe care le-a făcut în prima ședință.

„Acolo au fost, acolo au rămas”

Marian Lupu a declarat că ședința de azi a fost una constructivă. „Prima ședință poate a fost reflecția unor nervozități. Acolo au fost, acolo au rămas. Ședința de azi a fost foarte bună”, a spus Lupu.

Anterior, premierul Vlad Filat a declarat că ministrul Justiției a primit mandat de la el pentru a face propunerea de retragere a lui Vlad Plahotniuc din conducerea consiliului. Întrebat dacă cere retragerea membrului PD din consiliu la ordinul cuiva, Efrim a spus: „Dacă lumea crede că sunt un instrument, atunci îmi place să fiu instrumentul reformei. Însă dacă face aluzie că această problemă este discutată cu premierul Filat, spun da, este discutată şi convenită cu Vlad Filat pentru că fac parte din echipa premierului şi a cabinetului de miniştri. E normal ca prim-ministrul să ştie ce fac miniştrii săi”. Următoarea ședință a Consiliului național pentru reforma justiției va avea loc peste două săptămâni.

„Ar fi  normal ca el şi de-al de el să se retragă”

Analistul politic Petru Bogatu susţine că Vlad Plahotniuc ar trebui să se retragă din componenţa Consiliului pentru reformarea organelor de drept. „În calitate de deputat, dar ca şi om de afaceri, deputatul PD este o persoană controversată şi asta o dovedesc şi articolele care s-au scris la adresa lui Plahotniuc”, opinează Bogatu.

Amintim că pe 19 mai, Marian Lupu a semnat constituirea Consiliului Naţional pentru reforma justiţiei. Organul are în componenţa sa 30 de persoane de la Curtea Constituţională, Curtea Supremă de Justiţie, avocaţi, experţi de la Institutul Naţional de Justiţie, miniştri şi reprezentanţi de ai ONG-urilor. UE urmează să acorde 60 de milioane de euro pentru implementarea acestei reforme.

Victoria POPA

The following two tabs change content below.