Lupu, interimat rezonabil de 4 ani // Post-scriptum

Pe 8 februarie, Curtea Constituţională se va pronunţa asupra termenului de alegere a preşedintelui RM. Conform Constituţiei (art. 90, alin. 4), „în termen de 2 luni de la data la care a intervenit vacanţa funcţiei de Preşedinte al Republicii Moldova, se vor organiza, în conformitate cu legea, alegeri pentru un nou Preşedinte”.

Problema e că vacanţa funcţiei de preşedinte a intervenit la 11 septembrie 2009, când Voronin şi-a dat demisia, şi alegerea preşedintelui, în termen de 2 luni, a eşuat. Articolul 1 alin. (2) al Legii privind procedura de alegere a preşedintelui Republicii Moldova, interzicând Parlamentului de aceeaşi legislatură să aleagă mai mult de o singură dată preşedintele RM, stabileşte o oarecare legătură între alegerile parlamentare şi alegerea unui nou preşedinte, dar nu stipulează vreun termen. Alegerea noului preşedinte este relaţionată cu încheierea mandatului preşedintelui precedent, şi data alegerilor parlamentare trebuie stabilită aşa încât să nu fie încălcate aceste prevederi. Aşa că orice dată de alegere a preşedintelui RM s-ar stabili ca obligatorie după alegerile parlamentare ar fi o pură improvizaţie.

Deoarece Curtea Constituţională nu are funcţii legislative, ci doar de interpretare a Constituţiei, aşteptările comuniştilor că aceasta va clarifica situaţia sunt nejustificate. Parlamentului, deputaţilor înşişi le revine să umple această lacună constituţională. Singurul lucru pe care şi-l poate permite o Curte Constituţională neangajată politic e să recurgă la formula „termen rezonabil”, care, iarăşi, este interpretabilă. De altfel, CC nu a găsit de cuviinţă, în septembrie 2010, să se exprime asupra termenului rezonabil de dizolvare a Parlamentului, după împlinirea unui an de la precedenta dizolvare, în legătură cu nealegerea şefului statului. Fiindcă PCRM şi-a retras proiectul de modificare a Constituţiei, avizat de CC, nu este exclus ca, în cele din urmă, majoritatea parlamentară să fie nevoită să decidă că interimatul funcţiei de preşedinte să dureze patru ani. Ar fi un răspuns pe măsura înverşunării şi iresponsabilităţii comuniste. După faptă şi răsplată. Şi cine s-ar apuca să demonstreze în condiţiile de azi că patru ani este un termen nerezonabil? La urma urmei, se poate organiza un referendum în această chestiune. (N.N.)

The following two tabs change content below.
Nicolae Negru

Nicolae Negru

Nicolae Negru

Ultimele articole de Nicolae Negru (vezi toate)