Luptătorul în cărucior cu rotile

 

Alexandru, lângă liftul pe care i l-a construit fratele

Alexandru speră că autoritățile vor instala la intrarea în instituţii şi blocuri rampe ce vor asigura accesul persoanelor cu dizabilităţi

Acum şapte ani, era un tânăr plin de viaţă şi energie, însă un pas în gol i-a dat viaţa peste cap. O traumă a coloanei vertebrale l-a imobilizat în scaunul cu rotile. După un an de izolare între patru pereţi, Alexandru Gomaniuc din oraşul Hânceşti şi-a spus: „Trebuie să lupt”.

Astfel, astăzi se bucură că a reuşit să sensibilizeze autorităţile publice locale şi în scurt timp la intrarea în mai multe blocuri vor fi instalate rampe care vor asigura accesul persoanelor cu dizabilităţi. „Îmi doresc să duc o viaţă normală, chiar dacă am necesităţi un pic mai speciale decât ale celorlalţi oameni”, afirmă tânărul.

Era o tradiţie, după balul de absolvire, tinerii să meargă pe malul unui lac din Hânceşti să petreacă până în zori. Absolvenţii au lăsat hainele de pe ei şi au urcat pe podul de lângă lac ca să sară în apă. Acel pas în gol i-a dat lui Alexandru viaţa peste cap. Tânărul a fost dus de urgenţă la spital. „Intervenţia chirurgicală a durat în jur de şapte ore. Am stat internat trei săptămâni, iar apoi m-am întors acasă. Un an nu m-am mai ridicat din pat”, își aminteşte Alexandru.

Şi-a luat viața de la capăt

Perioada de reabilitare a fost foarte dureroasă atât pentru Alexandru, cât şi pentru familia sa care privea neputincioasă cum se chinuieşte tânărul. Toate visele i s-au ruinat şi trebuia să ia totul de la capăt. După accident, nu a ieșit din casă mai bine de un an, dar, când s-a hotărât, a avut de înfruntat noi bariere.

Familia i-a oferit sprijinul și condițiile necesare, adaptând în totalitate apartamentul la necesităţile lui. Fratele lui Alexandru i-a construit un lift, astfel tânărul poate ieși din casă de unul singur oricând îşi doreşte. Totuși el nu poate ajunge prea departe.

„Timp de șapte ani nu am fost niciodată la Centrul medicilor de familie. La ce bun să stau afară și să aștept până se apropie cineva de mine? Desigur că aș putea ruga oamenii să mă ajute, nu-mi este rușine, dar vreau să pot face acest lucru singur”, explică tânărul.

Această instituție nu este unica în care Alexandru nu poate avea acces. Printre ele se numără Primăria Hâncești, Casa de Cultură, băncile, farmaciile, iar lista ar putea continua. La intrarea în aceste instituții sunt instalate rampe de acces, care însă nu sunt funcționale.

De la vorbe la fapte

Alexandru a decis să acționeze. Pentru început a studiat minuțios legea privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități. „Cunosc fiecare articol și pagina pe care se găsește”, mărturisește tânărul.

Mai mult, a montat un filmuleţ. „Acest video a agitat spiritele, iar eu de fapt doar am încercat să prezint realitatea dură”, afirmă Alexandru. Pornirile lui Alexandru au trezit reacţii diferite. Unii îl susțin, iar alții se arată nedumeriți de insistenţa sa.

Petiţii cu duiumul

Alexandru a scris mai multe petiții şi s-a deplasat la primărie, Centrul medicilor de familie, Casa de Cultură etc., pentru a depune solicitarea de montare a rampelor la intrarea în aceste edificii.

Și de această dată s-a văzut nevoit să ceară ajutorul trecătorilor pentru a chema pe cineva să iasă afară, deoarece el nu a reușit să ajungă decât la scările înalte cu o rampă nefuncțională. Iar la intrarea în policlinică scările erau „înfrumuseţate” cu flori ce complică ridicarea pe rampa de acces pentru persoanele cu dizabilităţi.

O bătălie câştigată

Administrația Primăriei Hâncești a reacționat prompt la petiția tânărului. „În baza petiției parvenite de la cetățeanul Alexandru Gomaniuc la data de 17 iunie, a fost întocmit un deviz de cheltuieli pentru construirea unei rampe de acces conform standardelor, pentru care s-au alocat 28500 de lei. La 24 iunie, a avut loc ședința extraordinară a consiliului prin care s-a decis alocarea acestei surse financiare. Cred că de săptămâna viitoare va începe construcția rampei”, a declarat pentru JURNAL viceprimarul de Hâncești, Ion Ciubuc.

„În câteva zile rampa de acces va fi înlocuită cu una funcțională. Mai mult, avem un plan general de reparație capitală a clădirilor instituţiei medicale și vom reflecta asupra posibilității de construire a unui lift extern pentru ca persoanele pe scaun rulant să poată urca la orice etaj. Acest lucru nu se face într-o zi sau două”, a menționat directorul Spitalului raional Hâncești, Petru Ciubotaru.

Veștile l-au bucurat nespus de mult pe Alexandru. „Sper că autoritățile își vor îndeplini promisiunile și vor face un lucru de calitate, ci nu așa, de ochii lumii”, a spus în încheiere tânărul, care este gata să meargă până-n pânzele albe pentru a-și face dreptate.

Iulia Dubceac, stagiară