Lupta pentru postul de director general al „Moldova-Film” continuă

„TRILLER” // Conflict de interese la studioul „Moldova-Film”

Consiliul Uniunii Cineaştilor (UCM) s-a întrunit pe 20 ianuarie într-o şedinţă, în cadrul căreia a pus în discuţie situaţia actuală, dezastruoasă, din cinematografia naţională.

Dezastru în cinematografia naţională

De douăzeci de ani, activitatea în sfera cinematografiei, practic, e stopată, din cauza că doar se vorbeşte despre renaşterea artei a şaptea în RM, dar nu se întreprind măsuri eficiente în vederea redresării acesteia. Participanţii la şedinţa UCM au adresat Parlamentului şi Guvernului Republicii Moldova o declaraţie, menţionând că „reformele se mimează, iar procesul de creaţie în domeniul cinematografiei este blocat de comenzi ideologice şi de ciocniri ale diferitor grupuri de interese”.

În declaraţia membrilor Uniunii Cineaştilor se mai subliniază: „Tentativele UCM de a contribui la reformarea studioului „Moldova-Film” au fost blocate de guvernarea comunistă, fiind tratate cu suspiciune şi de actuala guvernare. Se tergiversează adoptarea Legii Cinematografiei care corespunde rigorilor europene”.

„Moldova-Film”, o cenuşăreasă ideologică

Prin declaraţia semnată de 30 de personalităţi notorii ale cinematografiei naţionale (inclusiv Eugen Sobor, Valeriu Jereghi, Mircea Chistruga, Vadim Prodan, Vlad Bulat, Nicu Scorpan, Mihai Ştefan Poiată, Rafael Agadjanian) se solicită soluţionarea problemelor legate de faptul că studioul „Moldova-Film” se află de ani buni în centrul conflictelor dintre grupuri de interese. Cineaştii cer ca în postul de director general al studioului „Moldova-Film” să fie ales un cineast profesionist, în mod transparent, adică prin concurs.

Preşedintele Uniunii Cineaştilor Eugen Sobor a declarat pentru JURNAL: „Este inadmisibil ca «Moldova-Film» să rămână în continuare o cenuşăreasă ideologică şi o victimă a conflictelor dintre diverse grupuri de interese. Nu înţelegem de ce în postul de director general este promovat Sandu Vasilache, actor şi regizor de teatru, care nu are experienţă în cinematografie.

Se ştie că filmul lui, „Lupii şi zeii”, a fost un eşec lamentabil, având încasări de doar 2000 de lei. Solicităm Ministerului Culturii să anunţe un concurs pentru postul de director general al studioului „Moldova-Film”. Dar, din păcate, guvernarea actuală nu reacţionează la solicitările cineaştilor porfesionişti”.

Cel mai mare pavilion al studioului „Moldova-Film” este arendat de PRIME

Anunţarea unui concurs pentru acest post este imposibilă, susţine reprezentantul statului Dinu Sorocovici, preşedintele Consiliului de Administraţie al S.A. „Moldova-Film”: „Conform legii pentru societăţile pe acţiuni, directorul general al S.A. se alege pe cinci ani. Dlui Ion Şiman i-a expirat contractul şi la recenta adunare generală a Consiliului de Administraţie s-a luat decizia de a-l numi pe Sandu Vasilache în funcţia de director general al „Moldova-Film”.

Pe de altă parte, Ion Şiman afirmă că îşi exercită în continuare funcţia de director general al studioului „Moldova-Film” şi că se află în proces de judecată cu Ministerul Culturii, considerând că decizia de a-l demite din post ar fi ilegală. Ion Şiman ne-a relatat că îl va da în judecată pe ministrul Culturii Boris Focşa şi pentru că l-ar fi insultat public în cadrul emisiunii televizate „Chestiunea zilei” de la Jurnal TV.

Ion Şiman a ţinut să precizeze, de asemenea, că litigiul cu Ministerul Culturii ar fi început în 2010, când, la insistenţa domniei sale, a fost recuperată suma de 250 mii de lei de la Media Pruduction SRL pentru realizarea proiectului „Fabrica de staruri” în spaţiile de la „Moldova-Film”. Potrivit lui Ion Şiman, conflictul s-a acutizat din septembrie 2010, când acesta a cerut postului de televiziune PRIME să plătească pentru arendă 320 de euro pe zi, în locul celor 50 de euro pe zi, pe care PRIME îi plătea anterior pentru arendarea celui mai mare pavilion al „Moldova-Film”.

Irina Nechit

The following two tabs change content below.
Irina Nechit

Irina Nechit