„Lupta întru apărarea limbii române continuă”

Interviu cu filologul Albina Dumbrăveanu

– Stimată Doamnă Albina Dumbrăveanu, spuneţi-ne vă rog cum o copilă născută în regiunea Kurgan, Federaţia Rusă, în familia Tamarei şi a lui Nicolai Iadrîşnikov, a fost cucerită de limba română? Până la urmă, e vorba de destin sau de o relaţie specială a Dvs. cu limba română?

Mai degrabă aş zice că e o relaţie specială cu limba română, dar nu pot exclude nici destinul. Destinul a purtat-o pe mama dincolo de Ural, unde, fiind soţie de ofiţer, a lucrat şofer pe un camion cu care transporta pâine pe front. În 3 iulie 1944, tatăl meu a căzut pe front. În august 1945, mama a revenit la baştină, în Basarabia, şi s-a recăsătorit. Studiile preuniversitare le-am făcut în fond în satul Tigheci şi oraşul Leova. Am fost cucerită de limba română datorită profesoarelor de limba şi literatura română, doamna Ecaterina Beleuţă (şcoala din Tigheci) şi doamna Polina Păduraru (şcoala din Leova).

La Facultatea de Litere din Chişinău, am avut drept dascăli pe regretatul academician Nicolae Corlăteanu, pe profesorii universitari A. Ciobanu, V. Marin şi I. Osadcenco, care mi-au insuflat o deosebită dragoste faţă de limba şi literatura română. După absolvirea universităţii am fost repartizată la Institutul de Limbă şi Literatură al Academiei de Ştiinţe în sectorul de dialectologie şi istoria limbii. Teza de doctorat am susţinut-o în 1980, la Universitatea din Leningrad.

După adoptarea Legii Funcţionării Limbilor, adică după anul 1989, am participat plenar la predarea limbii române alolingvilor, chiar am şi publicat în „Chişinău. Gazeta de Seară” un curs de lecţii pentru persoanele care nu puteau frecventa personal cursurile de însuşire a limbii.

La insistenţa regretatului profesor Ion Dumeniuk, m-am transferat la Centrul de Terminologie din cadrul Departamentului Limbilor, al cărui director era domnia sa. Director la Centrul de Terminologie era dr. Constantin Tănase, apoi Valeriu Culev, din 1998 până în 2006, această funcţie mi-a revenit.

În aceşti ani, am muncit cu multă dăruire de sine, cu patriotism, aş zice. Împreună cu colectivul, condus atunci de dl Constantin Tănase, am elaborat ghiduri, ABC-uri, cataloage de formulare utilizate în diverse domenii de activitate, am început elaborarea dicţionarelor rus-române din seria „Mici dicţionare terminologice”, care puteau fi utilizate atât pentru însuşirea limbii de către alolingvi, cât şi pentru băştinaşii care cunoşteau mai puţin terminologia ştiinţifică a limbii române. Mai târziu, am inaugurat împreună cu Biroul Uniunii Latine din Chişinău şi Societatea „Limba Noastră cea Română” concursuri de terminologie pentru studenţii universităţilor din RM. Întrucât eram o instituţie ştiinţifico-practică, am purces şi la organizarea conferinţelor ştiinţifice cu genericul „Terminologie şi Limbaje Specializate”, susţinute în primul rând de Universitatea Tehnică (în persoana prorectorului dl Valerian Dorogan), Societatea„Limba Noastră cea Română” (în persoana inimoasei susţinătoare a cauzei noastre comune Valentina Butnaru), Biroul Uniunii Latine (în persoana distinsei doamne Angela Soltan) ş.a.

– Regimul comunist le-a interzis basarabenilor să vorbească limba maternă, româna, acum, moldovenii au această libertate, dar îşi vorbesc la fel de neglijent limba, dacă odinioară vorbeau cu rusisme, acum o fac cu cuvinte din italiană sau orice altă limbă. Cum explicaţi această atitudine indolentă?

N-aş zice că în perioada regimului ruso-sovietic limba română, chiar dacă se numea moldovenească, a fost interzisă, ea a fost pur şi simplu marginalizată. S-a speculat mult şi în mod metodic pe marginea aşa-zisului bilingvism „armonios”, care, de fapt, era doar al românilor basarabeni, ruşii ignorând totalmente limba băştinaşilor. Or, anume acest bilingvism unilateral a condus la rusificarea populaţiei băştinaşe şi la marginalizarea limbii române în toate sferele ei fireşti de funcţionare. De fapt, deşi nu era declarată limbă oficială, limba rusă îşi exercita funcţiile în toate sferele societăţii din acea vreme de tristă pomină.

– Se înregistrează un val imens al anglicismelor în limba română. DOOM-ul, în opinia lingviştilor, este foarte îngăduitor în această privinţă. Se ştie că unele limbi, de exemplu, franceza, poloneza, se protejează mai bine în acest sens. Dvs. ce credeţi despre acest lucru?

În privinţa anglicismelor s-ar putea spune că astăzi sunt tot mai puţini lexicologi şi lexicografi care s-ar pronunţa în mod categoric împotriva acestora. Cauza proliferării şi răspândirii anglicismelor lexicale pe scară internaţională (inclusiv în limba română) este determinată în primul rând de nevoia de a desemna un obiect sau o realitate lipsă în limba care împrumută respectivul lexem. În cazurile în care cuvântul împrumutat nu aduce nimic nou, adică nu adaugă nimic la structura semantică a echivalentului existent în limba română pentru exprimarea unei noţiuni, împrumutul respectiv este redundant.

– Pe moment, se discută aprins despre schimbarea articolului 13 din Constituţie. Unii intelectuali şi oameni politici cred că e oportun acest subiect, alţii că este inoportun. Când şi cum credeţi că ar trebui rezolvată problema?

Eu cred că este oportun. Atâta timp cât guvernanţii şi Parlamentul Republicii Moldova nu vor manifesta o adevărată grijă faţă de limba română, limbă oficială a statului, şi respectarea adevărului ştiinţific, lucrurile nu se vor schimba şi limba română va rămâne un obiect de discuţii sterile şi inutile.

– Astăzi este ziua Dvs. de naştere. Vă urăm la mulţi ani şi vrem să vă întrebăm: un lingvist (sau o lingvistă?) se pensionează vreodată?

Mulţumesc pentru felicitare. Lingvistul nu pierde legătura cu aspiraţiile lui şi dragostea lui faţă de obiectul şi cauza îndrăgită pentru care a luptat o viaţă de om. Şi azi mă doare când trec prin oraş şi descopăr pe diverse panouri texte cu greşeli regretabile. Prin urmare, lupta întru apărarea limbii române continuă.

Interviu realizat de Ilie Gulca

 Viaţă ca o carte

„Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre și prin gândurile noastre.” (Sfântul Isaac Sirul)

Viaţa unor oameni este ca o carte deschisă, pe care o poţi citi sau reciti ori de câte ori simţi nevoia. Aceştia sunt oamenii cu suflet mare, pe care şi-l dăruiesc tuturor – familiei, prietenilor, colegilor, chiar şi neprietenilor.

Este o datorie şi onoare s-o omagiem pe Doamna Albina Dumbrăveanu pentru profundul umanism, pentru fidelitatea neclintită faţă de principiile sale, faţă de oamenii pe care i-a cunoscut şi au cunoscut-o, pentru simplitatea şi bunătatea pe care ştie să le dăruiască dezinteresat colegilor, prietenilor şi familiei.

18 ani de activitate în cadrul Centrului Naţional de Terminologie, în calitate de şef de serviciu, apoi și de director, au fost ani în care, ca un adevărat promotor al limbii române, a încercat prin toate mijloacele posibile, uneori imposibile, să readucă acasă limba neamului, limba strămoşilor. Pentru noi, colegii de muncă ai doamnei Albina Dumbrăveanu, a fost o perioadă de muncă asiduă, de împlinire profesională, în care am înţeles că şi un colectiv atât de mic poate face lucruri mari şi importante, când acesta este condus de un om cu suflet mare, cu înalte calităţi morale şi profesionale.

Omul de ştiinţă, conducătorul şi colegul de muncă sunt trei relevanţe care determină personalitatea doamnei Albina Dumbrăveanu şi care pentru noi au rămas criterii de înaltă apreciere.

Cu toate că deja de câţiva ani omagiata nu mai conduce Centrul Naţional de Terminologie, pentru noi Domnia sa rămâne un model de modestie, înţelepciune, stoicism şi optimism autentic.

Cu satisfacţie dorim să menţionăm că Doamna Albina Dumbrăveanu se bucură şi de o familie fericită alături de domnul profesor universitar, doctorul habilitat în filologie, Ion Dumbrăveanu, care în toţi cei aproape 50 de ani de căsnicie a susţinut-o mereu în toate, i-a fost alături la bine şi la greu. Au crescut împreună doi feciori minunaţi şi acum soarele intră în casa dumnealor odată cu cei cinci nepoţei extraordinari.

Venerabila vârstă, meritele profesionale unanim apreciate, autoritatea morală şi, în sfârşit, recunoştinţa pe care mulţi dintre noi i-o purtăm, constituie suficiente motive pentru a-i ura, şi cu acest prilej, viaţă lungă, sănătate şi multele bucurii pe care le merită din plin.

Lidia Vieru, director interimar,

în numele colectivului CT al IF al AŞM