Lupta cu corupţia: legislaţii similare, abordări diferite // Suspendări din funcție în Moldova vs. amenzi de milioane de euro în România

Din dorinţa de a câştiga, iarăşi şi iarăşi, contracte publice, mulţi agenţi economici încalcă atât normele sanitare, cât şi pe cele ale concurenţei loiale. Totodată, legile ce reglementează acest domeniu rămân preponderent nişte prevederi teoretice. Prin asta şi se explică, bunăoară, faptul că până în prezent nu a fost sancţionat vreun agent economic implicat în aşa-zisul „scandal al licitaţiilor trucate”, de acum două luni, când sute de copii de la grădiniţele din capitală au fost hrăniţi cu produse alterate. Au fost suspendaţi din funcţie doar câţiva angajaţi din cadrul Direcţiilor municipale de educaţie. Între timp, în România, agenţii economici care au obţinut contracte publice prin diferite metode ilegale sunt sancţionaţi cu amenzi solide.

În noiembrie 2016, opinia publică din Moldova a fost bulversată de ştirea că, perioade îndelungate, în mai multe grădiniţe din municipiul Chişinău au fost livrate produse alimentare alterate. S-a întâmplat în pofida faptului că alimentaţia copiilor este un domeniu foarte sensibil, respectiv şi autorităţile contractante, şi agenţii economici care aprovizionează grădiniţele şi şcolile cu produse alimentare trebuie să ţină cont, înainte de toate, de calitatea produselor şi de preţul lor de achiziţie. Procurorii au menţionat că alimentele ajungeau în instituţiile de învăţământ din capitală după ce mai mulţi funcţionari publici şi operatori economici ar fi trucat licitaţiile de achiziţie a acestora.

Pentru o „simplă” trucare, o „simplă” suspendare

În cele două luni care au trecut de la depistarea neregulilor, funcţionarii suspectaţi că ar fi implicaţi în trucarea licitaţiilor publice au fost suspendaţi din funcţie pe durata anchetei, însă agenţii economici nu au fost încă sancţionaţi. Solicitaţi de „Obiectiv European”, reprezentanţii Consiliului Concurenţei din Moldova – autoritatea publică ce ar trebui să investigheze cazul din perspectiva concurenţei neloiale – au spus că, de facto, instituţia „examinează încălcările legislaţiei în domeniul concurenţei atunci când sunt afectate drepturile şi interesele întreprinderilor”. Totuşi, în răspunsul oferit de Consiliu se menţionează că el „s-a autosesizat cu privire la licitaţiile din capitală şi că întreprinde toate măsurile necesare”, fără a se specifica însă care sunt acestea.

Amenzi de până la 1,9 milioane de euro în România

Funcţionarii de la Chişinău ar putea prelua de la colegii lor bucureşteni bunele practici de combatere a concurenţei neloiale în procesul de achiziţii publice. Anul trecut, în România, mai mulţi agenţi economici care au câştigat concursuri publice prin înţelegeri de cartel au fost sancţionaţi cu amenzi solide. În plus, conform legislaţiei europene în domeniu, li s-a interzis participarea, o anumită perioadă, la diferite licitaţii publice.
Un exemplu este dosarul privind trucarea licitaţiilor în Programul „Cornul şi laptele”. Aici, Consiliul Concurenţei din România a sancţionat cinci companii producătoare de lactate cu amenzi în valoare totală de 8.591.540 lei (aproximativ 1,9 milioane de euro) pentru trucarea unor licitaţii organizate în patru judeţe din ţară. Inspectorii au depistat că cele cinci companii au acţionat concertat. În cadrul fiecărui concurs public, în etapa de licitaţie electronică, fiecare ofertant şi-a ales loturile pe care au vrut să le câştige, ceilalţi ofertanţi nelicitând pentru ele. Astfel, au licitat doar pentru loturile pe care ştiau că le vor câştiga, eliminând concurenţa. Atunci când a fost anunţată suma amenzilor aplicate celor cinci companii, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei din România, a declarat că o licitaţie este eficientă din punctul de vedere al preţurilor şi al calităţii bunurilor ofertate numai în condiţii de concurenţă reală.

Legislaţia europeană, intransigentă faţă de concurenţa neloială

În timp ce peste Prut agenţii economici care au câştigat prin diferite subterfugii mai multe licitaţii publice sunt sancţionaţi dur, în Moldova concurenţa neloială rămâne încă nepedepsită. Acest lucru se întâmplă chiar dacă şi legislaţia din România, dar şi cea din Republica Moldova interzice înţelegerile prealabile între agenţii economici.
Şi legislaţia Uniunii Europene le interzice întreprinderilor să se înţeleagă, în procesul de licitări publice, cu privire la fixarea preţurilor sau la împărţirea pieţelor între ele. Tratatul privind funcţionarea UE prevede că întreprinderilor le este interzis să abuzeze de o poziţie dominantă pe o anumită piaţă pentru a elimina concurenţi mai mici. La fel, Regulamentul Consiliului Europei privind concentrările economice între întreprinderi nu le permite acestora să fuzioneze (dacă intenţionează să participe la un concurs de achiziţii publice), cât timp această operaţiune le ar permite să controleze piaţa. Întreprinderile mari ce activează în mediul de afaceri din UE nu pot fuziona fără aprobare prealabilă din partea Comisiei Europene, chiar dacă au sediul în afara UE.


● Concurenţă neloială- orice acţiune, realizată de întreprinderi în procesul concurenţei, care este contrară uzanţelor oneste în activitatea economică.
(Art. 4, Legea concurenţei)

● Consiliul Concurenţei din România a sancţionat cinci companii producătoare de lactate cu amenzi în valoare totală de 8.591.540 lei (aproximativ 1,9 milioane de euro) pentru trucarea unor licitaţii organizate în patru judeţe din ţară.
Lilia Zaharia, reporteră „Obiectiv European”
Articol realizat de Asociaţia Presei Independente (API) cu suportul financiar al National Endowment for Democracy (NED). Citiţi „Obiectiv European” pe pagina web www.api.md

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău