Lupta contra corupției – o miză reală sau un joc dublu?

Un subiect fascinant în Republica Moldova este combaterea corupției. Aparent, luptăm contra unor OZN-uri deoarece trăim cu intensitate senzația că, în pofida confruntării acerbe în care ne-am angajat cu toții, corupții Moldovei sînt bine mersi. Recent, Guvernul, după un proces extrem de anevoios de gestație care a durat cîțiva ani, a aprobat un proiect de lege anticorupție care implică înăsprirea pedepselor pentru magistrați, confiscarea averilor în cazul probării caracterului lor ilicit, teste de integritate pentru funcționarii publici și teste la poligraf pentru judecători.

Aceste legi par a deschide calea spre pedepsirea reală a funcționarilor publici prinși cu mîța în sac. Pentru a îndulci pastila, s-a decis și mărirea salariilor pentru judecători. Pachetul urmează să ajungă în Parlament și, posibil, să fie votat de oamenii despre care se crede că sînt corupți.

Pachetul ar putea să nu fie votat

Adoptarea acestui pachet de legi de către Guvern are un sens eminamente politic – de a da o replică ultimelor declarații ale oficalităților europene (Stefano Manservisi și Pirkka Tapiola) prin evidențierea faptului că în Republica Moldova se întreprind măsuri energice în domeniul luptei împotriva corupției. Reprezentanții Europei nu sînt naivi și au dibuit demult șiretlicurile Guvernului nostru – de a aburi Bruxelles-ul cu vorbe dulci și promisiuni deșarte și de a-i menține, în același timp, cu orice preț pe corupții noștri la putere. Din această cauză, oficialitățile europene cer intentarea unor dosare împotriva corupților și finalizarea lor. Spus pe șleau, europenii pretind că vor sînge pentru a se convinge de seriozitatea intențiilor guvernului moldovean. În replică, Guvernul adoptă legi anticorupție, vrînd să substituie pedepsirea reală a infractorilor cu afișarea intenției de a-i urmări penal.

În ultimă instanță, pachetul de legi trimis de Guvern la Parlament ar putea să nu fie nici măcar votat de deputați. Mai mulți specialiști în domeniu opinează că legile ar putea să ajungă la Curtea Constituțională care ar decide neconstituționalitatea lor, întrucît ele încalcă articolele din Constituție cu privire la garantarea dreptului la proprietate (e vorba de confiscarea averilor magistraților). Astfel, jocul politic prestat de politicienii moldoveni pare a fi perfid la pătrat. În primul rînd, clasa politică o face pe prostul și în loc să demareze acțiuni îndreptate împotriva corupților se mulțumește doar cu elaborarea unor legi posibil nefuncționale. În al doilea rînd, legile elaborate intră în colimatorul parlamentar și acolo ar putea fi blocate sau denaturate, mizîndu-se astfel pe efectul „furtunii într-un pahar cu apă”. Cu alte cuvinte, politicienii moldoveni vor să-i acomodeze și pe europeni și pe corupți. Și cu slănina în pod și cu sufletul în rai.

Și dacă se votează pachetul?

Chiar și dacă pachetul de legi va fi votat, oricum promisiunea de a pedepsi corupții ar putea să rămînă neonorată. În primul rînd, în Republica Moldova legile rămîn, deseori, neexecutate. În al doilea rînd, ele sînt frecvent aplicate selectiv. Să fim înțeleși corect – nu ne deranjează aplicarea „justiției selective” în sens ucrainean, atunci cînd un oligarh este băgat la pușcărie, iar altul rămîne să guverneze. Nutrim speranța că la o nouă „răsucire” a ciclului electoral, blestemul luptei anticorupție îl va lovi și pe cel de-al doilea. Sîntem, însă, îngrijorați din cauza că „selectivitatea justiției” ar putea să-i nenorocească pe coțcarii mici și neglijabili, precum e judecătorul prins cu o mită de 200 de dolari. Iar rechinii și mogulii vor continua să rînjească, privindu-ne de pe paginile glamuroase ale revistelor mondene. Astfel, chiar și dacă legile vor fi votate, ele s-ar putea să nu facă dreptate, ci să-i ferească pe gangsterii tranziției de pedeapsă.

Marea problemă din Republica Moldova în domeniul luptei anticorupție ține de faptul că nu se atestă o voință politică de a le veni de hac oligarhilor. Din acest punct de vedere, existența sau inexistența legilor este irelevantă. Momentul crucial, atunci cînd o asemenea voință politică putea fi identificată, a fost remarcată doar în situația crizei Alianței și a războiului „compromatelor”. Lupta dintre Filat și Plahotniuc, dusă la apogeu, a condus la intentarea unor dosare și scurgerea unor informații șocante despre fărădelegile guvernanților. În sens contrar, împăcarea oligarhilor s-a soldat cu clasarea sau înghețarea dosarelor și mușamalizarea cazurilor. Din această cauză, din perspectiva luptei împotriva corupției, este mai bine ca oligarhii noștri să se războiască unii cu alții. Instabilitatea politică ar fi mai rodnică decît stabilitatea.

Paradoxul poziției europenilor

Ajunși la această concluzie, nu putem să nu remarcăm și duplicitatea poziției europenilor în materie de combatere a corupției. Am putea chiar spune că europenii au preferat mereu alte obiective decît cel de extirpare a acestui flagel deși alocațiile în acest sector au fost chiar exagerate (90 de milioane de euro). Inițial, europenii au susținut AIE 1 și 2 contra comuniștilor, cunoscîndu-se prea bine că aceste construcții politice chiftesc de corupție și finanțări ilicite. Scopul central era de a-i înlătura pe comuniști de la putere. Ulterior, europenii l-au susținut pe unul dintre oligarhi (Vlad Filat) împotriva celuilalt (Vlad Plahotniuc), creînd un fel de diviziune între „ticăloșii noștri” și „ticăloșii voștri”. Ideea era de a miza pe un centru de putere, aparent mai eficient, pentru a grăbi reformele. Ulterior, europenii și-au schimbat atitudinea și au pledat pentru „reconcilierea corupților” în vederea creării Coaliției Proeuropene. Marea lor grijă era de a asigura stabilitatea guvernări și de a evita demitizarea Moldovei ca „poveste de succes”. În cele din urmă, europenii au început să ceară pedepsirea corupților în condițiile în care tot ei au fost cei care au încurajat venirea lor la putere.

Astfel, oligarhii noștri au învățat bine regulile jocului. Ei au însușit faptul că europenii au nevoie de ei. Din această cauză, ei nu vor pune mare preț pe aceste solicitări ale reprezentanților UE de a-i deferi justiției pe marii infractori și vor sacrifica probabil pe masa de jertfă cîțiva pungași ordinari pentru a arunca praf în ochii europenilor. S-ar putea ca europenilor să le convină un asemenea joc. Prin agitarea sloganului „luptei anticorupţie”, ei țin mereu în șah guvernarea și o obligă să acționeze după tiparele Bruxelles-ului. În același timp, nepedepsirea oligarhilor ar putea să servească mereu drept pretext pentru europeni pentru a nu ne oferi nimic din beneficiile integrării europene – anularea vizelor, comerțul liber, calitatea de membru.

E adevărat că o asemenea strategie este un pic costisitoare. Dar știm prea bine că cine plătește comandă muzica.

Cornel Ciurea