Lumini şi umbre în viaţa unui om

DESTIN // Bunicul din Paris a murit la vârsta de 99 de ani şi i-a lăsat prin testament toată averea lui, care se ridica la trei milioane de dolari

Povestea noastră începe în 1940. Într-un sat din nordul Moldovei, un latifundiar a angajat în vara ceea mai mulţi oameni. Era pe timpul secerişului. Proprietarul cela avea o fată, cei care au cunoscut-o spun că era foarte frumoasă – bălaie, cu ochii verzi, înaltă şi subţire.

„Urzicarul nu are loc în casa mea”

Printre muncitorii sezonieri, era un flăcău ucrainean de pe la Movilău. Şi el era frumos, altfel n-ar fi atras atenţia fetei. Copila latifundiarului împlinise 16 ani, învăţa la un liceu şi venise pentru perioada vacanţei acasă. Era veselă, frumoasă şi cu sufletul deschis. Flăcăul a simţit că fata îl place, dar era odraslă de boier, n-ai să te dai la ea ca la o slujnică. Însă fata făcea ce făcea şi îi ieşea în cale. De la un timp, muncitorii s-au obişnuit cu tânăra care stătea mai mult cu ei decât cu părinţii săi. Tatăl fetei, ocupat cu treburi mari, era mai mult prin Chişinău, iar mama fetei, fiind o vară cu mare arşiţă, se ţinea mai mult prin casă. Nici prin gând să îi treacă că fiică-sa e în dragoste cu un muncitor sezonier.

Astfel au ajuns să nu se despartă nici nopţile. Ce vreţi? Copil lăsat de capul lui. Când s-au încheiat lucrările agricole şi sezonierii se găteau să plece pe la casele lor, fata era deja gravidă de câteva luni. Nici tatăl ei şi nici maică-sa nu bănuiau ce tristeţe îi aştepta. Prima care i-a observat sarcina a fost o slujnică, aceasta i-a şi spus stăpânei. Chemată în faţa părinţilor, fata era gata să îndure orice pedeapsă. Tatăl ei, om aspru, i-a arătat uşa: „Du-te să te ţină golanul! L-ai ales cu mintea ta proastă! Urzicarul nu are loc în casa mea”.

A născut într-un sat uitat de lume

Astfel, Zoe a ieşit din casa părintească. Maică-sa, femeie miloasă, dar fără cuvânt în familie, i-a pus într-o valijoară câteva lucruşoare, nişte bani şi ceva giuvaiere pe care i le cumpărase cu diferite ocazii. A rugat-o să îi scrie din când în când, să ştie ce se întâmplă cu ea. Unde avea să se ducă Zoe? A luat fireşte calea spre satul cela din Ucraina unde locuia iubitul. Era început de iarnă, prin decembrie, se lăsase un frig de crăpau pietrele. Zoe a luat un căruţaş din satul vecin să o ducă până la Movilău. Pe noapte s-au oprit la o casă. Spre dimineaţă, gazda a observat că fata are febră, avea obrajii stacojii. Ei, unde să se ducă mai departe?! I-a plătit căruţaşului şi a rămas să se lecuiască în casa ţăranului cela. Pesemne că răcise rău, trecuse două săptămâni şi tot în pat era. Slăbise de numai ochii îi rămăseseră aceeaşi – mari şi verzi ca două ape. Graviditatea i se observa binişor, era în luna a şaptea.

Cât a stat la ţăranii ceia, prinsese drag de stăpâna casei. În nenorocirea care dăduse peste ea, avea nevoie de un sfat şi un sprijin. Aşa că, din vorbă în vorbă, i-a înşirat femeii toată povestea. Ţăranii s-au sfătuit între ei şi, fără să îi spună ceva, s-au dus în satul unde locuia iubitul fetei. Când vine o nenorocire trebuie să fii gata să deschizi braţele pentru alta. Iubitul Zoei, în toamna anului cela, s-a însurat cu o fată din partea locului, se spune că o avea de mai mult timp. Aşa s-a întâmplat că a rămas să nască în casa ţăranilor în satul cela uitat de lume.

Bastardul devine milionar

Erau oameni buni la suflet, cu frică de Dumnezeu, însă şi fata dădea un ban de cheltuială în gospodărie. Când s-a însănătoşit, primul lucru care l-a făcut, i-a scris mamei sale unde o poate găsi la nevoie. Câte nu se întâmplă în viaţa omului. Peste alte câteva luni, boieroaica a primit scrisoare că fata i-a născut un nepot şi că a murit la o săptămână. Pesemne că organismul ei era slăbit de boală. Ţăranii întrebau ce să facă cu copilul nou născut. Nu se ştie dacă părinţii Zoei au primit scrisoarea ceea. Era război. Totuşi bărbaţii tineri erau mobilizaţi pe un cap. A fost încorporat şi Pavel, stăpânul acelei case, într-un regiment din România.

După ce s-a încheiat războiul, Pavel a primit o scrisoare din Franţa. Acolo s-a refugiat boierul cu nevasta lui. Se interesau ce le face nepotul. Mai mult, îi rugau să-l crească cu dragoste, că vor găsi ei o posibilitate să îi mulţumească. „Am greşit că am alungat fata de lângă noi şi Dumnezeu ne-a pedepsit. Nu e zi să nu ne rugăm pentru iertarea acestui păcat. Îi faceţi nepotului meu acte în regulă, să ştim că este în lume şi o rămurică din neamul meu. Să vă ţină Domnul în paza lui, că eu pentru asta aprind lumânări la o biserică de aici…” Chiar boierul a semnat acest răvaş.

Mult timp nu au ştiut unul de altul, pentru că nu trebuie să vă spun eu ce s-a întâmplat în perioada aceea – teroare, foamete, ridicări în Siberia şi nicio legătură cu lumea din afară. Nu v-aş fi povestit această istorie dacă în 2002, în satul ţăranului cela, nu ar fi venit un vocat tocmai de la Paris. Îl căuta pe nepotul boierului. Bunicul din Paris a murit la vârsta de 99 de ani şi i-a lăsat prin testament toată averea lui, care se ridica la trei milioane de dolari. Nepotul boierului împlinise deja 61 de ani. Avea la vremea ceea patru copii şi nouă nepoţi. Tocmai nepoţii l-au convins pe bătrân să se mute cu traiul în Franţa.

The following two tabs change content below.
Lidia Bobână

Lidia Bobână