Lumi paralele: Fidel Castro admite că “modelul cubanez” nu mai funcţionează

Liderul cubanez Fidel Castro a declarat că “modelul cubanez” nu mai funcţionează, recunoscând indirect deficienţele modelului economic comunist introdus prin revoluţia sa în urmă cu peste 50 de ani, informează CNN.

“Modelul cubanez nu mai funcţionează”, a declarat Castro în interviul acordat revistei „The Atlantic”.
Fratele lui Fidel Castro, preşedintele cubanez Raul Castro, sugerase aceeaşi idee în numeroasele discursuri pe care le-a avut de când a ajuns la putere în 2006.
De curând, Raul Castro declarase că Guvernul va trebui să îşi revizuiască rolul în economia ţării, acordându-le facilităţi agricultorilor.
Declaraţiile lui Fidel Castro intervin în condiţiile în care analiştii au speculat că există disensiuni între Fidel Castro şi fratele său Raul.
Castro a declarat că singurul mod prin care Israelul îşi poate garanta securitatea este renunţarea la arsenalul nuclear.
De asemenea, Castro a recomandat Statelor Unite şi Israelului să nu mai recurgă la sancţiuni şi ameninţări pentru a încerca să oprească programul nuclear iranian. “Problema nu se va rezolva în acest fel, pentru că iranienii nu vor da înapoi în faţa ameninţărilor”, a declarat Castro într-un interviu acordat revistei „The Atlantic”.

Reporterul revistei „Atlantic”, Jeffrey Goldberg, s-a aflat trei zile în Cuba pentru a-l intervieva pe Fidel Castro, descriindu-l drept “slăbit şi în vârstă”.

Castro l-a sfătuit pe Ahmadinejad, care a negat Holocaustul în mod repetat, să înţeleagă istoria “unică” a antisemitismului. “Nu cred că cineva a fost calomniat mai mult decât evreii. Au fost calomniaţi mai mult decât musulmanii”, subliniază Castro.
“Evreii au avut o existenţă mult mai grea decât a noastră. Nimic nu se compară cu Holocaustul”, subliniază Castro.
Liderul istoric cubanez a făcut aceste declaraţii chiar în momentul celebrării Anului Nou evreiesc. (mediafax.ro)