Lumi paralele: Barack Obama urma să anunţe retragerea trupelor din Irak

Trupele combatante americane vor părăsi Irakul la sfârşitul lunii august, conform previziunilor, urma să declare, luni, preşedintele SUA, Barack Obama

„Când eram candidat la preşedinţie, am promis să pun capăt conflictului din Irak în mod responsabil. Imediat după preluarea funcţiei, am anunţat o nouă strategie pentru Irak şi un transfer total al atribuţiilor către autorităţile irakiene”, urma să anunţe Obama.

„Şi am fost foarte clar că până la sfârşitul lunii august 2010, misiunea unităţilor combatante americane din Irak se va încheia. Este exact ce vom face, cum am promis şi conform previziunilor”, urma să declare preşedintele american. (mediafax.ro)

Kosovo cere Greciei să-i recunoască independenţa

Kosovo a cerut sâmbătă Atenei să-i recunoască independenţa după avizul Curţii Internaţionale de Justiţie (CIJ), care a apreciat că declaraţia de independenţă a fostei provincii sârbe nu încalcă dreptul internaţional, relatează AFP.

„A venit timpul ca Grecia să recunoască Republica Kosovo”, a declarat preşedintele Kosovo, Fatmir Sejdiu, conform unui comunicat dat publicităţii la finalul unei întâlniri cu adjunctul ministrului grec de externe, Dimitris Droutsas.

O recunoaştere a Kosovo de către Grecia „ar fi foarte importantă pentru pace şi o stabilitate durabilă a regiunii”, a adăugat preşedintele Kosovo.

„Apreciem că după avizul CIJ toate dilemele care puteau ridica întrebări unui stat în privinţa legitimităţii independenţei ţării noastre nu mai există”, a mai precizat Fatmir Sejdiu.

69 de ţări, printre care SUA şi ţările Uniunii Europene (UE), cu excepţia României, Slovaciei, Spaniei, Greciei şi Ciprului, au recunoscut până în prezent independenţa Kosovo.

Serbia, care refuză în continuare să recunoască independenţa provinciei pe care o consideră încă o parte a teritoriului său, a depus la ONU, în preambulul Adunării generale din septembrie, un proiect de rezoluţie prin care cere noi discuţii în acest dosar, notează AFP. (agerpres.ro)

The following two tabs change content below.