Lumi paralele: Alegeri prezidenţiale anulate în Kîrgîzstan. Rosa Otunbaieva va fi preşedinte până în 2012

Guvernul provizoriu din Kîrgîzstan a decis miercuri să încredinţeze funcţia de preşedinte al ţării premierului interimar Rosa Otunbaieva, pentru o perioadă de tranziţie care se va încheia la 31 decembrie 2011, anulând astfel alegerile prezidenţiale prevăzute pentru octombrie.

“Rosa Otunbaieva a fost numită preşedinte al republicii Kîrgîzstan pentru o perioadă tranzitorie care va dura până la 31 decembrie 2011. Decretul respectiv a fost aprobat de majoritatea membrilor Guvernului provizoriu”, au declarat autorităţile interimare într-un comunicat.

Această nominalizare trebuie confirmată însă prin referendum. Acesta va avea loc la 27 iunie, ziua în care kîrgîzii vor fi chemaţi să se pronunţe asupra noii Constituţii.

Guvernul provizoriu, care a preluat conducerea ţării în urma unei revoluţii sângeroase în aprilie, ce l-a înlăturat de la putere pe preşedintele Kurmanbek Bakiev, a anulat prin acest decret decizia de organizare a alegerilor prezidenţiale în octombrie.
“În octombrie nu vor mai avea loc alegeri legislative”, a precizat Işenbai Kadîrbekov, membru al consiliului care se ocupă de redactarea noii Constituţii a ţării.

Tratatul START nu periclitează apărarea antirachetă a Statelor Unite

Noul tratat START privind dezarmarea nucleară, semnat cu Moscova, nu periclitează dezvoltarea strategiei americane de apărare antirachetă, au dat asigurări marţi secretarul de Stat Hillary Clinton şi secretarul Apărării Robert Gates, ca reacţie la criticile senatorilor conservatori.

“Nici o prevedere din noul tratat START nu ne împiedică eforturile în materie de apărare antirachetă”, a precizat Clinton în cadrul unei audieri în Congres, în condiţiile în care tratatul START trebuie să fie ratificat de Senat cu o majoritate de 67 de voturi din 100, inclusiv cu votul mai multor senatori republicani.

“Rusia a expus o poziţie unilaterală privind apărarea antirachetă. Nu o împărtăşim. Din contră, am precizat clar că Statele Unite intenţionează să continue ameliorarea şi mobilizarea acestor sisteme de apărare antirachetă”, a adăugat ea.

Republicanii critică noul tratat semnat în aprilie, la Praga, de către preşedintele american, Barack Obama, şi omologul său rus, Dmitri Medvedev, care prevede o diminuare considerabilă a arsenalelor rus şi american.

Ei îşi exprimă temerile că acest text limitează capacitatea de dezvoltare a apărării americane antirachetă. Rusia a anunţat că îşi rezervă dreptul de a se retrage din tratat dacă se consideră ameninţată de aceste sisteme dezvoltate de Washington.
“Ruşii sunt împotriva (strategiei americane) de apărare antirachetă de la începutul negocierilor pe tema armelor strategice în 1969”, a subliniat Robert Gates, care a fost audiat alături de Hillary Clinton.

“Cred că din cauză că noi putem să o elaborăm şi ei nu. Vom construi un sistem bun, iar ei probabil că nu. Ei nu vor să aloce resursele necesare pentru acest lucru şi, prin urmare, încearcă să ne împiedice prin mijloace politice”, a explicat el.
Dar “nicio limită nu ne afectează”, a afirmat el, amintind că administraţia Obama prevede să aloce 9,9 miliarde de dolari pentru apărarea antirachetă în 2011, cu 700 de milioane de dolari în plus comparativ cu 2010. (mediafax.ro)

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău