Lumi paralele: Albii ar putea deveni minoritari în SUA în patruzeci de ani

Aproape jumătate (48%) dintre copiii care s-au născut în 2008 în State nu au fost albi, spun sociologii americani, ale căror date arată că, în 1990, doar 37% dintre copiii aduşi pe lume erau de alte rase decât cea caucaziană, informează „Gândul”.

Datele mai spun că majoritatea albă din pătuţurile maternităţilor ar putea deveni, în 2010, minoritate. Potrivit estimărilor, în 2050, 54% din populaţia ţării, respectiv 235.7 milioane de oameni, va fi constituită din minoritari. Ca o comparaţie, albii reprezintă acum două treimi din populaţia americană.
Partidul preşedintelui francez, devansat de opoziţie în alegerile regionale

Formaţiunea de dreapta a preşedintelui Nicolas Sarkozy a fost devansată clar de opoziţia condusă de Partidul Socialist, duminică, în primul tur al alegerilor regionale din Franţa, potrivit estimărilor realizate de institutele de sondare.
Partidul prezidenţial UMP se clasează pe locul doi, la nivel naţional, obţinând între 26,7 şi 27,3 la sută din voturi, conform institutelor TNS Sofres şi OpinionWay. Acesta este învins de Partidul Socialist, care a obţinut între 29,1 şi 30 la sută din sufragii şi ar urma să poată încheia alianţe în cel de-al doilea tur, duminica viitoare, cu ecologiştii, creditaţi cu 13,1 la sută, potrivit institutului OpinionWay.

Aceste rezultate preconizează o înfrângere severă pentru formaţiunea de dreapta în cel de-al doilea tur de scrutin. Stânga, care controlează 24 din cele 26 de regiuni franceze, speră să obţină o victorie în toate regiunile.
Primul tur de scrutin este de asemenea marcat de un scor bun obţinut de partidul de extremă-dreaptă al lui Jean-Marie Le Pen, care atinge peste 10 procente, potrivit estimărilor.

Acest prim tur pare un vot de sancţiune aşteptat de politologi la adresa preşedintelui Nicolas Sarkozy, la jumătatea mandatului său. Este vorba despre ultimele alegeri intermediare înaintea scrutinului prezidenţial din 2012.

Panică în Georgia după ce un post tv a anunţat că trupele ruse au invadat ţara
Un post de televiziune a generat panică sâmbătă, în Georgia, difuzând în mod voluntar un fals buletin de ştiri care anunţa că trupele ruse au invadat ţara.

Postul privat georgian Imedi a difuzat imagini din timpul războiului ruso-georgian din august 2008, anunţând că tancuri ruseşti se îndreptă către capitala Tbilisi şi că aviaţia rusă a bombardat porturi şi aeroporturi. Abia la sfârşit, televiziunea a anunţat că totul este fals şi că a vrut astfel să arate ce se poate întâmpla.

Potrivit presei locale, falsa ştire a determinat un număr record de apeluri la serviciile de urgenţă.
Agenţia Interpress a afirmat că vestea a provocat multiple incidente cardiace şi leşinuri. Agenţia a adăugat că la Gori, oraşul cel mai afectat de războiul din 2008, sute de locuitori s-au grăbit spre magazine pentru a-şi procura produse de primă necesitate.

Supraîncărcate, reţelele de telefonie au înregistrat o pană pentru scurt timp.
Oficialii guvernamentali georgieni s-au declarat indignaţi de acest gest. Purtătorul de cuvânt al preşedintelui Mihail Saakaşvili, Manana Manjgaladze, a afirmat că buletinul ar fi trebuit identificat clar ca un fals. El a adăugat că acesta este în contradicţie cu etica jurnalistică.

În 2008, forţele ruse au invadat Georgia, în replică la tentativa georgiană de a recupera regiunea separatistă Osetia de Sud, susţinută de Moscova. (mediafax.ro)

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău