Lumea pe dos

leave-me-alone11Cândva, în satul Nemţeni, am auzit nişte bătrâni spunând „boambe” având în vedere bombele. Când zici „bombă” te strânge în spate, pe când „boambelor” pare să le vină de hac până şi nişte copii!

Zilele acestea am aflat că există crematorii mobile. Te culeg direct de pe câmpul de luptă. Cineva îţi înfige un glonte într-o arteră. Un altul se apropie cu maşina cu bandă rulantă. Te bagă într-un cilindru. Există un centru de comandă cu butoane roşii, verzi. Apeşi şi ceea ce o mamă a modelat cu multă dragoste se transformă în câteva minute într-o urnă de cenuşă. Am mai aflat că există bombe, de fapt nişte rachete, pe care le programezi, le ghidezi cu telecomanda, le plimbi mai într-o parte, mai în alta, până în mijlocul clădirii celor care se aşteaptă mai puţin să le cunoşti adresa. După ce-am citit despre toate aceste orori, m-am îngrijorat de soarta – nu atât a omenirii, pentru că merităm ce-am permis să fie creat –, ci a acestui pământ, de care, pentru că e deosebit de frumos, orice fiinţă se desparte foarte greu. Şi, surpriză, am simţit că mi-s dragi politicienii noştri, chiar şi în prag de campanie electorală. E adevărat că fură, dar să fure, le-am găsit o justificare, tot e mai bine decât să investească în minţi sclipitoare, care ar da naştere unor cuptoare de ardere pentru omenire.

Ana Chirilov

 

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău

Ultimele articole de Jurnal de Chișinău (vezi toate)