Lumea nu e cât se vede pe fereastră (1)

 

Emigrată, a luat la 50 de ani viaţa de la capăt, născând un copil într-o familie fericită şi realizându-se profesional

 

Nimic mai curios și mai captivant pe lumea asta decât răsturnările de situații. Atunci cunoști omul și vezi de ce-i în stare. Prin 1994, Valentina, o femeie din Sângerei, a hotărât să lase casa, bărbatul și satul și să se ducă la muncă peste hotare. Nu era sigură c-o să reușească, dar nu avea încotro!

 

Rămasă şomeră, ia drumul exodului

 

La 49 de ani, rămăsese fără lucru, până atunci fusese soră medicală în localitate, dar, în lipsa unui medic, preluase cu de la sine putere toate funcțiile unui medic de la punctul medical din sat – făcea și analize de laborator, deservea bolnavii la domiciliu, era și moașă, și toată lumea cu necazuri de sănătate alerga la ea. Dar nu primea un salariu Valentina, pentru că primăria nu avea bani să remunereze specialistul acesta de profil larg, așa că de fapt femeia rămăsese fără lucru. Cei care veneau la poarta ei o mulţumeau pentru servicii cu ce mai aveau prin gospodărie. Dar sărăcia era mare și la dânșii.

 

Un singur fecior avea Valentina și acela lucra medic la un spital din Chișinău. Necăjit și sărac și el. Soțul ei, pe timpuri tractorist, sta acasă, și el fără bani. E adevărat că mai avea câțiva ani până la pensie, era cu zece ani mai mare decât nevastă-sa. Zic, când a văzut ea că nu mai are nicio şansă să facă un ban în sat și nu are cu ce-și ajuta copilul din capitală, și-a zis: ori reușesc, ori mor, dar nu mă las! A împrumutat bani, a găsit o firmă la Chișinău care organiza grupuri de plecare peste hotare și s-a pornit spre Italia.

 

Prinsă şi expulzată

 

Ce pot să vă spun eu ce nu cunoașteți dumneavoastră? Că a trecut grupul lor de la o călăuză la alta până a ajuns în Germania. De acolo trebuia să-i preia altcineva. Dar pesemne, călăuza lor a fost arestată și în apartamentul unde au fost cazați, în scurt timp, a apărut poliția și cele șapte femei din grup au fost arestate și până în seară și judecate. A stat Valentina la închisoare vreo două săptămâni, până i-au venit alți bani de la fecioru-său ca să achite amenda și întreținerea în pușcărie. Așa prevedea legea lor pentru străinii care le treceau ilegal granița.

 

S-a întors acasă, dar nu pentru mult timp. A doua oară a pornit cu un grup din Ucraina și a ajuns în Italia. Dar cum să te descurci tu acolo, dacă nu cunoști limba, te afli ilegal în țară și mai ales că ai 50 de ani? S-a lipit și ea de o biserică ce avea grijă de toți sărmanii din oraș, acolo mânca, dormea pe unde se nimerea – în case nefinisate, prin tufarii din grădinile publice, dar odată pur și simplu s-a culcat sub peretele unei case mai dosite.

 

Revine în Italia şi se angajează infirmieră

 

O măicuţă de la biserica ceea a ajutat-o să-și găsească primul loc de muncă și ultimul de fapt. O lua deseori pe Valentina cu dânsa ori de câte ori se ducea pe la sărmanii bolnavi acasă. Și a observat că femeia noastră e pricepută în a face oblojeli, chiar și injecții, schimba cu pricepere bandajele și făcea multe alte lucruri, care dovedeau că are pregătire medicală.

 

Călugărița s-a adresat la spitalul din localitate și a rugat medicul, care era un nepot de-al ei, s-o ia pe femeia asta la lucru. Pe post de infirmieră. O plătea directorul instituției din banii lui căci n-o putea lua în state, femeia neavând niciun fel de acte asupra ei decât pașaportul și acela fără viză de intrare în țară. Zic, o plătea din buzunarul lui pentru că, în timpul liber, femeia mai avea grijă și de casa lui. Directorul spitalului era văduv, fără copii și ducea o viață de holtei, cu mese pe la restaurante și cu o casă cam neîngrijită. În scurt timp, Valentina i-a ordonat traiul. Venea bărbatul de la serviciu și-i era mai mare dragul să tragă acasă.

 

Răspunde provocării profesionale

 

Valentina gătea mai mult bucate de-ale noastre, dar pesemne italianului îi plăceau, pentru că o îndemna să le tot facă. Îi slobozea bani în mână cât cerea ea, i-a dat o pereche de chei de la casă și chiar i-a permis să stea la el. Loc berechet, și-apoi, cine l-ar fi bănuit de ceva dacă toată lumea în cartier știa că Valentina lucrează la dânsul. Deși era femeie frumoasă și la cei 50 de ani ai ei. Ca orice roșcată, avea o piele albă ca smântâna, toată presărată cu pistrui mărunți, de aveai impresia că e stropită cu aur, cu ochi albaștri luminoși, subțirică la trup, încât, vrei-nu vrei, tot te uitai la ea ca la o femeie plăcută privirii.

 

Ziceam că niciodată nu se știe ce-ți aduce ceasul. Într-o seară, Valentina era în spital, se reținuse pentru că în sala de operații medicii erau ocupaţi cu un bolnav care era în stare gravă după un accident rutier. Ea aștepta să facă ordine în sala de operații. La un moment dat, din secția de maternitate ieşi un medic tânăr, alb la față, dând neputincios din mâini și spunându-i ceva unei surori de caritate. Valentina s-a dat mai aproape și a aflat că o femeie aflată în travaliu nu poate naște, că-i scade tensiunea și el, medicul, se teme că o pierde. S-a apropiat de ei și i-a rugat să-i permită să vadă bolnava. Medicul era într-o stare încât nici nu și-a dat seama că vorbește cu infirmiera…

Lidia BOBÂNĂ

 

 

 

 


The following two tabs change content below.
Lidia Bobână

Lidia Bobână