Lui Osipov nu-i sunt pe plac comentariile lui Saakaşvili

F3D487osipov foto europa libera

Ministrul în exerciţiu al Reintegrării, Victor Osipov. Foto: europalibera.org

 

În cadrul unui interviu acordat ziarului rusesc „Kommersant”, ministrul în exerciţiu al Reintegrării, Victor Osipov, a comentat declaraţiile lui Mihail Saakaşvili despre Republica Moldova şi Transnistria, acuzând guvernatorul Odesei că ar face comentarii care îl depăşesc şi sugerându-i să-şi caute de „treaba lui”.

„Noi am vrea ca el să se ocupe de mandatul care i-a fost încredinţat. Să se ocupe de treburile de stat la nivelul regiunii Odesa şi să nu comenteze situaţia internă, inclusiv cea politică, din ţara vecină. E o ocupaţie contraproductivă şi, în general, nu este treaba lui. Am observat acest lucru şi chiar ne-am consultat cu colegi de la Ministerul nostru de Externe. Însă am considerat că nu ţine de competenţa Ministerului de Externe să reacţioneze”, a menţionat Osipov.

Este vorba în primul rând de situaţia din Unitatea teritorial-administrativă Gagauz-Yeri, în care başcanul recent ales, susţinut de PSRM, Irina Vlah, comunică mai mult cu Moscova decât cu Chişinăul şi că cea dintâi are un proiect amplu pentru Ucraina de Sud şi Republica Moldova.

Am solicitat Biroului pentru reintegrare al Republicii Moldova să confirme dacă informaţia publicată în ziarul rusesc coincide cu opinia exprimată de ministrul în exerciţiu, însă angajaţii biroului ne-au spus că domnia sa este în concediu.

Solicitat de JURNAL de Chişinău să comenteze declaraţia lui Victor Osipov, profesorul de drept constituţional Nicolae Osmochescu a calificat-o drept una „agresivă, care nu se încadrează în uzanţele diplomatice”. „Mihail Saakaşvili nu a comentat în niciun caz politica externă a Republicii Moldova, ci a vorbit despre securitatea regiunii pe care o administrează. Iar situaţia actuală din UTA Gagauz-Yeri influenţează direct realităţile din Ucraina de Sud. Trebuie să recunoaştem că felul în care Saakaşvili a apreciat situaţia din regiune este unul pertinent”, a menţionat Osmochescu.

Generalul Ion Costaş a refuzat în genere să comenteze declaraţia vicepremierului în exerciţiu, numindu-l „o nulitate”, căreia ar trebui să i se ceară imediat demisia.