Lucruri neştiute despre vizita lui Dodon la Padova

Şeful statului Igor Dodon a întreprins săptămâna trecută o vizită în Italia, în cadrul căreia a avut o întrevedere cu cetățenii moldoveni stabiliți în această țară. Întâlnirea a avut loc la un hotel de lux din Padova, la care au participat peste 100 de persoane. Membrii comunităţii moldovenilor din Italia l-au întâmpinat cu huiduieli şi cu pancarte „Dodon, trădător de neam!”, „Tu nu ne reprezinți!”, „Diaspora nu se vinde!”.

Mihai Druță, semnatar al Declaraţiei de Independenţă, stabilit în Parma, unul dintre participanţii la această reuniune, a declarat că întâlnirea lui Dodon a avut în viziunea sa un scop electoral făţiş, cu participanţi docili, selectaţi din timp, cumetri, prieteni, activişti aflaţi în misiune în străinătate. Acesta a remarcat că, în cadrul întâlnirii, conform scenariului stabilit de organizatori, o doamnă l-a rugat pe Dodon să contribuie la deschiderea unei biserici ortodoxe la Ferrara. Dodon a promis să intervină pe lângă autorităţi. În acest mod, Dodon s-a erijat iar în rolul de mare apărător al valorilor creştine.

„Trebuie să remarcăm totuşi că prin bunăvoinţa mai multor catolici italieni, de-a lungul anilor, imigranţilor ortodocşi le-au fost transmise mai multe biserici catolice nefolosite, transformate în lăcaşuri ortodoxe şi unde se roagă astăzi cetăţenii noştri”, ne-a mai spus fostul deputat regretând implicarea preoţilor în politică.