Luciditate și națiune (II)

adrian-ciubotaru.f.nadea-roscovanu-1024x716

Afirmațiile ambasadorului american nu au avut parte doar de critici. Unii comentatori, în special din România, le-au susținut, alții i-au îndemnat la calm și luciditate pe cei care le-au criticat, câțiva au încercat să inițieze o discuție argumentată, rațională pe marginea chestiunii atinse într-un mod atât de stângaci de dl James D. Pettit.

După cum era de așteptat, comentatorii ce nu și-au exprimat univoc dezacordul cu solul american au fost luați de-a valma în colimatorul unioniștilor și de-a dreptul descalificați pentru lipsa de patriotism și atitudini antiromânești.

Ținta numărul unu a fost istoricul Lucian Boia. De ce Lucian Boia? Pentru că își publică volumele la cea mai prestigioasă editură din țară, are mare trecere la public, în special la intelectuali, fiind cel mai popular și mai citit istoric român de azi și devansându-l la acest capitol chiar și pe mult mai moderatul Neagu Djuvara. Cu alte cuvinte, are notorietate, iar notorietatea e un lucru primejdios în cazul unui istoric cu păreri diferite de cele consacrate.

Ce a spus, în realitate, Lucian Boia? Aparent, i-a dat dreptate ambasadorului SUA, dar numai în sensul că „istoria R. Moldova e sensibil alta faţă de istoria României”, fapt ce „a marcat-o din toate punctele de vedere”. Nu este un secret sau un afront la adresa dezideratului unionist constatarea că RM este urmașa RSSM. De la care a moștenit, din păcate, totul: structura teritorială și etnică, economia, instituțiile, birocrația, mentalitățile etc. Aflarea Basarabiei în Imperiul țarist a mutilat-o mai puțin decât existența sa postbelică în formula artificială a RSSM. Drept dovadă, decizia curajoasă a Sfatului Țării de la 27 martie/ 9 aprilie 1918. O decizie luată însă nu numai cu inima: o spune și Lucian Boia, o spun și alți istorici.

Apoi, Lucian Boia nu neagă caracterul românesc al Basarabiei. Istoricul bucureștean neagă „identitatea” Basarabiei de azi (RM) cu România de azi: pornind dintr-un „trunchi comun”, spune acesta, cele două formațiuni nu pot fi considerate acum „același lucru”, deși sunt „apropiate”. Scăparea lui Boia este că nu concretizează termenii: „trunchiul” ține de trecut și este etnic, lingvistic, cultural, pe când „formațiunile” țin de actualitate și sunt politice, statale. Nu concretizează în interviul acordat agenției de presă News.ro, dar o spune, de exemplu, în Istorie și mit în conștiința românească (1997), carte mai mult citată decât citită.

În sfârșit, Lucian Boia este conștient că misiunea lui ca istoric nu este de a prezice viitorul, ci de a explica prezentul prin trecut, oricât de neplăcută ar fi această explicație. De aceea, încheie cu o vorbă care ar fi trebuit să liniștească spiritele inflamate de primele fraze ale interviului: „Problema nu este ce vrea România aici, ci dacă vor ei [basarabenii] să se unească cu România. Cei mai mulţi preferă să trăiască într-o Republică Moldovă independentă”. Ce este antiromânesc în această constatare? E adevărat că azi problema Unirii a revenit în atenția publicului basarabean, tot mai multă lume înțelegând necesitatea și firescul reîntregirii naționale. Am și scris despre fenomenul în cauză. Dar aceasta nu anulează faptul că majoritatea populației (deși vorbim acum de o majoritate vizibil împuținată) rămâne, deocamdată, pe poziții independentiste sau cel puțin ezitante cu privire la Unire.

Problema lui Lucian Boia, dacă aceasta e o problemă în ziua de azi, este că îi place să atragă cititorul prin expresii și titluri nonconformiste, provocatoare, care traduc, aparent, adevăruri categorice, lipsite de ambiguități. Titluri pe care însă le nuanțează, le lămurește și le contextualizează întotdeauna. De dragul publicității – cum să te „vinzi” altfel ca… istoric? –, a apelat și la formula „Basarabia nu e România”. Formula în sine este însă intenționat parțială, abstractă, sonoră și ușor ludică, cu alte cuvinte, mai mult comercială decât științifică și deci fără alte mize decât atenția sporită a publicului – lectura la rece a interviului cu pricina o confirmă.

Problema unor unioniști este că vor să promoveze ideea reîntregirii în afara oricărui spirit critic. Tratată cu luciditate, Unirea ar putea prinde rădăcini mai adânci în capetele moldovenilor decât blindată într-un fel de mit ce s-ar putea sparge la primul contact mai serios cu realitățile românești, la fel de complexe și neunivoce ca și cele basarabene.

Din nefericire, azi, Basarabia nu e România. Ceea ce nu înseamnă că nu trebuie sau nu poate fi România! Nu e cazul ca unioniștii să-i convingă pe istorici să „românizeze” actuala RM. Dacă Lucian Boia se va „răzgândi” și va declara că „Basarabia e România”, RM nu va redeveni imediat românească. Românească o facem noi, basarabenii: în școli și universități, în cărți și ziare, în internet și la posturi tv etc. Mai puțin istoricii din România, care pot doar să constate și să explice ceea ce văd.

The following two tabs change content below.
Adrian Ciubotaru

Adrian Ciubotaru

Adrian Ciubotaru

Ultimele articole de Adrian Ciubotaru (vezi toate)