„Luaţi un pic de Bragarencu”

Primarul de Vălenii de munte o felicită pe Eugenia Bragarencu

Cum să trăieşti 100 de ani şi să te respecte toată lumea

Se spune că vârsta nu e un merit, Valea Teleajenului e biblică, după scriitorul Lucian Avramescu, cu cetăţeni mulţi ce depăşesc vârsta de 100 de ani. Printre aceştia se numără şi basarabeanca Eugenia Bragarencu, aşa se prezintă ea, o profesoară de limba rusă. Să predai rusa în România postbelică şi după asta să te bucuri de respectul tuturor pe unde ai lucrat chiar este o performanţă.

Doamna Bragarencu spală ruşinea multor basarabeni care au mers în România comunistă ca torţionari, comunişti de tot felul şi aventurieri, ea n-a predat limba rusă, ci „mult mai multe”, mai pe înţeles, cum să trăieşti ca să fii respectat de toţi. În drum spre Văleni m-a obsedat întrebarea: „Cum se explică faptul că o simplă profesoară de limba rusă, în România, se bucură de respectul atâtor oameni?”.

Am aflat acest lucru în timpul ceremoniei dedicată omagierii sale, fără ca să întreb de cineva. „O femeie optimistă, curajoasă, vorbeşte pozitiv de oricine, o bună prietenă, onestă, sinceră transparentă, îţi spune părerea ei, dar nu o impune nimănui”, îmi spune o doamnă simpatică de vârstă mijlocie, vecină de scaun.

Acasă, pe strada Gheorghe Lazăr

19.05.2013, Vălenii de Munte, judeţul Prahova, intrăm în curtea îngrijită şi liniştită a profesoarei de pe strada Gheorghe Lazăr, unde au primit locuri de casă în anii 1940 foarte multe familii de basarabeni refugiaţi. În curte ne aşteaptă nepotul doamnei şi soţia acestuia, împreună cu câteva persoane apropiate, cu cafea şi prăjituri.

Peste câteva clipe, ni se asociază primarii de Parcova, Edineţ, Marcel Snegur, şi cel de Donduşeni, Republica Moldova, însoţiţi de două persoane, urmează multă… multă lume, curtea doamnei devine neîncăpătoare.

Presa, sub lupa profesoarei

Aşteptăm omagiata. „Vai de mine, nu-mi vine să cred! A venit atâta lume!”, doamna îi strânge tinereşte la piept pe basarabeni prezentându-i emoţionată oaspeţilor: „Aceştia sunt de la Parcova, satul în care m-am născut eu!!!”. Îmi face marea onoare de a se aşeza lângă mine. O rog să-mi spună ce face ea în fiecare zi. „Ce fac eu? În timpul liber? Întâi şi întâi, dimineaţa beau o cafeluţă mică, să-mi dea puţină energie. După aceea, mă spăl din cap până în picioare. Aţi înţeles? Bărbatul înţelege. Mănânc ceva şi încep să scriu, să citesc, dar nu pot citi bine din cauza ochilor. Cât m-am tratat, nu se poate, mi-a spus medicul ruşinat: ‚Doamnă, nu se mai poate, totul e sclerozat… vârsta”, spune resemnată femeia. (Am vrut să scriu „bătrâna”, ar fi fost cea mai mare greşeală a mea, deoarece cuvântul „bătrân” este incompatibil cu această persoană.)

„De aceea, am o lupă mare cu care citesc toate articolele, sunt abonată la multe ziare. Mănânc la prânz, mă culc, dorm două–trei ore, mă trezesc la 16:00, iarăşi mănânc ceva şi deschid televizorul, numai seara mă uit la televizor, nu abuzez de el. Cei care mă sună ştiu că trebuie s-o facă până la 17:00, când încep ştirile seara, să nu mă sune nimeni, căci nu aud şi iese ceva pe dos…”, vorbeşte cu multă importanţă despre informarea sa zilnică. „Vine coafeza mea”, doamna se scuză şi se retrage pentru a se pregăti pentru ceremonia dedicată aniversării sale.

O lecţie de demnitate

August 2012, Vălenii de munte, jud. Prahova, România. Eugenia Baragarencu împreună cu profesoare din Basarabia.

Mergem la Casa de Cultură a Vălenilor, lume multă, de toate vârstele, din Podenii Vechi, Bălţeşti, Homorâciu, localităţi în care a predat omagiata, primari foşti şi în funcţiune, scriitorul Lucian Avramescu, elevul profesoarei, profesori din Basarabia şi judeţul Prahova, militari şi cei care se află sub lupa ei, reporterii. Omagiata se aşază la o masă special amenajată şi începe a primi mulţimea de oameni care au venit să o felicite. Încet, încet, este acoperită de flori.

Profesorul Ion Bociocă inaugurează sărbătoarea: „La Vălenii de Munte există mulţi oameni de 100 de ani, însă nu s-a mai întâlnit să avem o doamnă cu o memorie şi o constituţie fizică formidabilă, cu un optimism fantastic. Câte nu s-au întâmplat în viaţa ei! Zicem că bunul Dumnezeu a protejat-o, dar poate genele, poate viaţa sa cumpătată. Acest moment îl oferim în totalitate distinsei doamne Eugenia Bragarencu”.

„Bragarencu e puterea”

„Cine, eu? Să vorbesc eu acum?”, femeia se ridică vioi în picioare: „Bine aţi venit la aniversarea mea, am împlinit 100 de ani! Atâta lume!… De pe malul stâng şi drept al Prutului, vă iubesc pe toţi! Am lucrat în învăţământ în diferite sate [Eugenia Bragarencu a început să predea în 1935, în Basarabia, apoi a urmat Ardealul şi Muntenia], când am venit la Podenii Vechi [judeţul Prahova], nu aveam decât ce era pe mine, primarul de atunci mi-a dat ajutor, mi-a trimis un car cu lemne. N-am dat şpagă, nu era şpagă atunci! Aici am o colegă, uite asta este, învăţătoare la Podenii Vechi, am cununat-o cu soţul meu, înseamnă că am fost noi foarte uniţi la Podenii Vechi. După Podenii Vechi, inspectoratul şcolar m-a numit pe mine şi pe Bragarencu la Bălţeşti. După aceea am mers la Institutul „Maksim Gorki” (1950).

„Respectă-mă, să te respect!”

În 1953, am venit aici, la Văleni, la Şcoala medie de cultură generală, astăzi colegiu în frunte cu un director bun, o mână de fier, aşa trebuie să fie, altfel totul o ia razna. În învăţământ trebuie să fie disciplină…

Ei, eu sunt acum la o sută de ani. Vă dau un sfat. Eu am trecut prin multe. Ca să ajungi la o sută de ani nu e simplu, totul în viaţă să faceţi ponderat, nu multă mâncare, băutură, dacă se poate, cât mai puţină, nu fumaţi şi nu pierdeţi nopţi în zadar. Timpul liber l-am petrecut citind şi făcând lucruri care mă delectează. Dacă am pierdut nopţi, numai cu lecturile. Mi-a plăcut să fac ceva bun pentru ţara asta pe unde am fost. Să vedeţi câte persoane au venit de la Homorâciu! Respectă-mă, să te respect! A venit şi impiegatul de la gară, dl Morcov, are 99 de ani şi cinci luni, a venit să mă vadă! Din respect a făcut aşa ceva!… N-am făcut nimănui niciun rău, chiar dacă s-au întâmplat lucruri şi mai neplăcute, n-am ţinut ură pe oameni. Vă respect şi vă iubesc pe toţi!”, după ce îşi încheie discursul, doamna se adresează primarului de Văleni aflat în preajma ei: „S-a înţeles? Foarte bine!”.

Botezul primarului

Primarul de Văleni a felicitat omagiata, în numele Consiliului local al oraşului, şi i-a mulţumit pentru sfaturi. „Eu personal vreau să vă mulţumesc pentru sfaturile pe care mi le-aţi dat, v-am pregătit un cadou şi o floare, şi o să aştept peste trei ani să mă botezaţi din nou.” „Foarte bine”, dacă nu vă supăraţi, nu le puneţi în faţa mea, căci vreau să văd publicul”, a intervenit mătuşa.

Marcel Snegur, primarul de Parcova, i-a adus sărbătoritei un set de CD-uri despre localitatea sa şi titlul de cetăţean de onoare al localităţii. În urma apariţiei materialului despre Eugenia Bragarencu în „Jurnal de Chişinău”, acesta, însoţit de Ion Bâlba, preşedintele Asociaţiei „Parcova Nova”, a mers la Văleni pentru a o vizita pe dna Bragarencu.

Inteligenţă şi luciditate perfectă

Poetul Lucian Avramescu a relevat inteligenţa şi luciditatea perfectă a omagiatei, discursul pe care l-a ţinut, „asta ţine nu doar de genetica persoanei, ci de bogăţia sufletească şi intelectuală a profesoarei Bragarencu”. „Am venit şi eu să o felicit, să-i pup mână şi să mă bucur că există… Dna Bragarencu este o lecţie de demnitate, care îşi poartă vârsta cu o frumuseţe uluitoare. Este o bogăţie să o asculţi şi să fii în preajma ei. Vă invidiez că o aveţi aici, în comunitatea voastră de pensionari foarte tineri, pentru că, având o asemenea portavoce, aveţi o tinereţe eternă în Dvs”.

Drept cadou, poetul i-a dedicat profesoarei sale o poezie: „Luaţi un pic de Bragarencu / Profesoara mea de rusă din tărâmul liceal / Împlineşte suta astăzi, scurt multiplu pentru an, / Să-i urez încă o sută, o fi mult, o fi puţin, / Mai bine golim cu dânsa, / Un bogat clondir cu vin, / Profesoara Bragarencu din Vălenii mei de Munte / Nu m-a învăţat ruseşte, dar vă jur cu mult mai multe, / Dacă viaţa vă e şuie, dacă v-a răpus tristeţea, / Luaţi un pic de Bragarencu şi reînvie tinereţea, / Nu vă luaţi cu ea la trântă, / Că vă biruie pe toţi, / Bragarencu e puterea, transplantată-n strănepoţi”. La mulţi ani, Doamnă Bragarencu! Evenimentul a fost organizat de Primăria oraşului Vălenii de Munte şi Clubul pensionarilor „Armonia” din localitate.

Regele Mihai, „foarte drăgălaş”

Eugenia Bragarencu s-a născut pe 20 mai 1913, în comuna Parcova, judeţul Bălţi. A făcut şcoala primară la Petroşani, a fost printre primele generaţii care au învăţat în limba română după cei 106 ani de ocupaţie ţaristă. După ce a absolvit şcoala primară, a făcut încă un an la liceu, „ca să nu umblu vagabondă”. În 1926, a mers la Şcoala normală de la Iaşi, „a fost un examen foarte serios, nu ca acum, pe bani. Ne-am dus trei fete de la Petroşani, nimeni nu ne cunoştea, şi toate trei am intrat”.

A terminat şcoala în 1933 şi a primit diplomă de învăţătoare. Instituţia era patronată de principesa Elena, fiica reginei Maria, „venea mereu la noi la şcoală, discuta cu fetele, era foarte apropiată. Acolo venea şi regele Mihai. Era micuţ, când îl întrebai cum îl cheamă, băga capul în fusta principesei. Era foarte drăgălaş, dar nu vorbea…”.

În acelaşi an, a fost repartizată în comuna Stroici, lângă Ripiceni, judeţul Bălţi. „M-am căsătorit în 1934, în 1935, am avut un copil. Şi pentru că nu eram din aceeaşi clasă socială cu ei, soacră-mea mi-a spus că am venit cu fundul gol şi să plec.” După aceea, a fost numită învăţătoare la Frumuşica Veche, judeţul Cetatea Albă. Acolo s-a recăsătorit şi s-a aflat până în 1940.

Suspectată de spionaj

În iunie 1940, sovieticii au ocupat Basarabia. „Am aflat noaptea de la cineva că s-a făcut un pact şi vin ruşii. Toată lumea se îmbrăca în grabă ca să prindă graniţa deschisă. Sovieticii au anunţat că frontiera va fi deschisă trei zile, însă până dimineaţă au închis-o.”

A mers la Ungheni, dar n-a putut trece Prutul, i s-a cerut viză. S-a întors la Chişinău şi a stat pe trotuarul consulatului sovietic trei săptămâni. „Era un rând foarte mare acolo. Ei bine, am primit actele şi m-am dus din nou la Ungheni. La Prut erau nişte soldaţi cu ochii oblici şi cu ştîki. Am fost strigată la portavoce de un ofiţer: «Bragarencu Eugenia!» M-am prezentat însoţită de un soldat. Între timp, colonelul a observat că am nume de fată, numele primului soţ şi numele celui de-al doilea soţ. Aveam trei nume. Am fost întrebată de ce am trei nume, le-am explicat situaţia mea. «Nu, eşti spioană! La dubă cu ea!» Am plâns, am ţipat, am vrut să mă arunc în Prut. În acest timp, şeful Comisiei române a văzut toată scena şi a strigat la portavoce: «Ea este a noastră!». Astfel, am scăpat…”

Înapoi la Frumuşica Veche            

Imediat ce a ajuns, după ce s-a liniştit, a mers la inspectoratul şcolar, a fost repartizată în Ardeal. Acolo a lucrat între 1940 şi 1941. În iunie 1941, prin ordin militar, a fost trimisă la Frumuşica Veche „ca să iau şcoala în primire. Am mers încolo în calitate de director, pentru că bărbaţii erau pe front. Aşa am condus şcoala până în 1943”.

În toamna anului 1943, frontul s-a întors spre Berlin. A organizat evacuarea şcolii la Deva. Ea însă a venit în judeţul Prahova.

Ilie Gulca