Lotul olimpic al României a pierdut basarabeanul cu şanse la medalie // PERFORMANŢĂ

Lotul olimpic al României mai pierde un sportiv cu potenţial de medalie. La 31 de ani, halterofilul Valeriu Calancea a spus un dublu STOP: pentru Londra şi pentru sportul de performanţă.

A împins şi a ridicat mai bine de 17 ani vagoane de greutăţi, dar a cedat cu patru luni înainte de Londra. Basarabeanul Calancea l-a anunţat în urmă cu o săptămână pe Nicu Vlad că nu mai poate duce bătălia cu barele de oţel din sala de antrenament. „Nu am mai putut să continui, aveam dureri tot timpul, cred că s-a adunat toată oboseala şi uzura ultimilor ani. A fost o hotărâre pe care am luat-o după mult timp de gândire, dar am preferat să fiu sincer cu mine şi cu cei din jurul meu. Am început pregătirea anul acesta alături de colegii mei, dar am simţit că nu mai dau randament, că nu mă pot pregăti aşa cum doresc. După un antrenament la sală mă simţeam de parcă luam bătaie, muşchii parcă nu mai duceau, încheieturile, genunchii, simţeam efortul peste tot”, a declarat Calancea pentru ProSport.

Vrea să devină antrenor

Clubul Dinamo, la care este legitimat sportivul, a încercat să amâne deznodământul. „Ştiam de problemele lui Valeriu. L-am rugat să nu ia o decizie definitivă. Să se pregătească o perioadă la club să vadă cum se simte”, spune comandantul clubului, Elisabeta Lipă. Calancea a luat însă decizia. „Mi-am dorit să merg la Londra să mă bat pentru podium, medalia olimpică fiind singura care îmi lipseşte din palmares, dar nu pot să ajung acolo doar ca să particip. Voi rămâne aici, în Bucureşti, îmi doresc să devin antrenor, să cresc copii care să iubească acest sport. Deocamdată încerc să mă adun, să îmi pun ordine în gânduri, în viaţă şi să trec peste dezamăgirea de a nu ajunge la Jocurile Olimpice”, a mai spus sportivul.

Cumpăna din 2007

Născut la Chişinău, Valeriu Calancea a mai avut o cumpănă în carieră. În 2007 a fost descoperit pozitiv la controlul antidoping, fiind suspendat doi ani. A revenit în 2010, cu două medalii cucerite la Mondialele din Turcia: aur la aruncat şi bronz la total. Anul lui de glorie rămâne 2003, când a devenit campion mondial la total (probă olimpică) şi la aruncat.

Carte de vizită

Valeriu Calancea

Data şi locul naşterii: 18 noiembrie 1980, Chişinău (Rep. Moldova).
Cluburi la care a fost legitimat: CSM Galaţi, Dinamo Bucureşti.
Performanţe: Campionatele Mondiale: aur la total şi la aruncat în 2003 (cat. 85 kg), aur la aruncat şi bronz la total în 2010 (cat. 94 kg).

Campionatele Europene: aur la total şi la aruncat, bronz la smuls în 2007 (cat. 85 kg), aur la aruncat şi argint la total în 2005 (cat. 85 kg).