Localităţile Corjova unesc malurile Nistrului

Primarul basarabean beneficiază de lecţii europene de administrare publică locală şi recunoaşte că descentralizarea încă nu s-a produs

Primarii localităţilor Corjova – din raioanele Criuleni şi Dubăsari – au decis să unească malurile Nistrului, ca reacţie la eşecurile politicienilor de mai bine de două decenii în rezolvarea diferendului transnistrean. S-au adunat la „masa tratativelor” şi au hotărât să apropie oamenii printr-un program de promovare a încrederii între ambele maluri ale râului Nistru. Manifestările de suflet pentru toţi locuitorii şi schimbul de bune practici între administraţiile publice locale vor lega satele nistrene.

Demult Casa de cultură din Corjova, Criuleni, n-a cunoscut o afluenţă record de locuitori de pe ambele maluri ale Nistrului la concursul de frumuseţe şi inteligenţă „Miss Corjova”, organizat recent. Obosite de întârzierea „ca la moldoveni” a spectacolului, unele gospodine corjovence pleacă pe la gospodăriile lor. Primarul Ojog umblă agitat prin sală cu braţe de flori şi sticle de şampanie. E foarte emoţionat că amenajările nu s-au făcut „cum trebuie”.

„La nivel local, putem sprijini conducătorii R. Moldova”

În sfârşit şi momentul mult aşteptat, fetele din cele două Corjove intră în luptă dreaptă pentru a-şi dovedi eleganţa şi charisma. Televiziunile filmează toate mişcările tinerelor, operatorii rămân cu gurile căscate la văzul vestimentaţiei foarte îndrăzneţe a participantelor la competiţie. Nu-ţi vine să crezi că ai în faţă fete de la ţară, unele chiar stilate.

Alături de tinere, într-un alt context, în joc intră şi cuplurile care au împlinit jumătate de veac de căsătorie, pentru a fi celebrate. Bătrânele le aruncă priviri chiorâşe fetelor, însă loc pentru reproşuri nu poate fi. Cuplurile celor în vârstă înveselesc spectatorii cu glumele lor piperate. Ştiţi care e secretul unei familii puternice? Doamna Gorea, una dintre „concurentele” de pe scenă, susţine că din tinereţe poartă la ea cheia de la beci şi „cântă” de cinci decenii în pragul bărbatului.

„Poate nouă ne va reuşi să schimbăm situaţia”

Mândri că au reuşit să adune atâta public, primarii ambelor Corjove îndeamnă lumea să le susţină iniţiativa de unire a celor „două lumi”. „Să ne întâlnim mai des noi, corjovenii, de pe ambele maluri ale Nistrului. Nu vrem să trăim aceeaşi tragedie cu cea a despărţirii malurilor râului Prut. Împreună cu primarul de Corjova, Dubăsari, am decis să punem umărul pentru a uni localnicii noştri, dacă politicienii de mai bine de 20 de ani nu reuşesc s-o facă”, menţionează primarul Gheorghe Ojog.

Anume corjovenii, prin intermediul tinerilor, dar şi al autorităţilor locale vor schimba situaţia la modul practic, consideră Grigore Policinschi, preşedintele raionului Dubăsari. Deputatul Mihai Ghimpu, prezent şi el la eveniment, îndeamnă asistenţa să nu se supună politicii ruseşti.

„Nepoţelul de 11 ani ne face mămăligă şi friptură”

Deşi afară se întunecă şi în sală se încing spiritele, căci e greu să alegi dintre atâtea fete frumoase o miss, nu renunţăm la o plimbare prin satul vechi de peste şase sute de ani, ca să vedem cu ce oameni avem de-a face. Grigore Cireş împreună cu nepotul său, Grigoraş, se oferă să ne ia cu maşina primăriei. Urcăm rapid şi nici nu reuşim să ne dezmeticim bine că ne apar în faţă peisaje divine nistrene cu pădurile şi dealurile nemaipomenite altundeva în lumea mare, case bătrâneşti, dar şi foarte moderne, oameni trebăluind prin curţi… Grigore Cireş insistă să ne ducă la gospodăria lui, ca să ne servească cu vin „de care beau numai popii”. O facem şi pe asta. Coborâm în beciul omului şi ne minunăm de câte bunătăţi vedem acolo. Facem poze la căsuţa lui bătrânească.

Fost brigadier în perioada sovietică, Grigore Cireş mai are nostalgia vremurilor când avea şi bani, dar şi siguranţa unei lefi permanente. „Mi-am încercat norocul ca lider agricol între anii 1998-2001. Arendam terenurile a patru sute de ţărani, iar statul nu-mi oferea niciun ban şi-mi storcea impozite până am falimentat. Unica mângâiere pe care o mai am e nepotul meu, Grigoraş, care la numai 11 ani ne poate face deja mămăligă şi friptură de iepure.” Aflăm că băiatul e tare muncitor, iar bătrânul are mari speranţe că va ajunge ziua să-l vadă gospodar la casa lui, alături de o soţie bună şi de o puzderie de copilaşi.

Cu banii câştigaţi în Spania şi-a făcut o mini-fermă acasă

La rugămintea noastră, moş Cireş ne duce la Tudor Pădurean care a muncit timp de şase ani în Spania la o fermă de vite, cu un salariu de două mii de euro. A revenit în satul de baştină şi a investit peste zece mii de euro într-o mini-fermă de vaci, bani pe care nu i-a recuperat în patru ani de zile. E singurul curajos în investiţii agricole de asemenea amploare şi nimeni dintre consăteni nu se „molipseşte” de această boală.

Traversăm un drum lung, printre dealuri, trecem printr-o „alee” interminabilă de nuci şi iată-ne la ferma lui Tudor. Modest din fire, nu se dă scos din grajduri pentru „a sta de vorbă cu presa” ocupat cu mulsul de seară. Cu chiu, cu vai se lasă convins şi iese cu o jumătate de găleată de lapte. E tare binevoitor, dar tristeţea i se citeşte pe chip. Aflăm că nevastă-sa a rămas la lucru în străinătate şi se încăpăţânează să mai vină pe acasă. De aceea, bărbatul se descurcă cam greu cu cei doi copii ai lor.

La pământ, cu mâna întinsă

Umblă mereu cu mâna întinsă după subvenţii la autorităţile birocrato-„democrate”, însă bani pentru el nu ajung niciodată. În plus, are opt hectare de teren agricol şi le lucrează de unul singur. Dacă a intrat în horă, nu mai poate da înapoi. Pentru că e foarte harnic, Tudor ar fi putut să rămână să muncească în Spania, însă „chemarea pământului” nu i-a dat pace. Desigur, nu câştigă atât cât ar vrea, dar reuşeşte să-şi întreţină familia. Aici îi sunt părinţii, bunicii, mormintele străbuneilor şi Tudor îndeamnă toţi moldovenii plecaţi la muncă peste hotare să revină acasă şi să investească doar în ce le e drag, căci altfel pierd toţi banii.

Şi-a început afacerea cu numai două vite până a ajuns la zece. „E mare sărăcie în comunele noastre comparativ cu cele spaniole, unde statul are grijă să sprijine agricultorii. Acolo nimeni nu poate mulge vaca fără aparate. La noi e chin şi osândă. Ni se promit mereu subsidii, dar noi nu vedem niciun ban”, mărturiseşte Tudor. Tractorul vechi l-a obţinut din cota valorică, iar restul agregatelor le-a achiziţionat din banii lui. În pofida greutăţilor mari, dacă ar lua afacerea de la capăt, tot în văcuţele lui ar investi.

O carte de vizită pentru investitori

Satul devine tot mai atractiv pentru turişti, dar şi pentru investitori. Oamenii se laudă nu doar cu peisaje unice în Europa, dar şi cu o localitate în dezvoltare. Primarul Gheorghe Ojog a stabilit legături puternice nu doar între cele două Corjove, dar şi cu români din judeţul Caraş-Severin. Primarul basarabean beneficiază de lecţii europene de administrare publică locală şi recunoaşte faptul că descentralizarea încă nu s-a produs în R. Moldova. Aflat la al cincilea mandat de primar, el a reuşit să construiască un sistem centralizat de canalizare, o staţie de epurare, un apeduct, să asigure cu gaz natural o bună parte de gospodării.

Desigur, şi Corjova a fost afectată de criza demografică. Dacă prin anul 1998 în sat erau circa 3500 de locuitori, acum au rămas 2700, între care peste cinci sute de pensionari. Totuşi sărăcia nu a pus stăpânire pe sat, ca în multe alte localităţi. Migranţii revin periodic acasă şi nu-şi părăsesc gospodăriile, despre emigrare – nici vorbă.

Afanasie Chiriac şi Ioan Creangă, originari din această localitate, pe 27 martie 1918, au votat Unirea Basarabiei cu România. Afanasie Chiriac a participat la înfăptuirea reformei agrare în judeţul Tighina, iar Ioan Creangă a activat în Partidul Naţional Moldovenesc. De aceea, ţăranii din Corjova cer insistent guvernului politici agricole avantajoase pentru ei, ca să nu rătăcească pe drumurile străinătăţii.

Angelina Olaru

 

The following two tabs change content below.