„Liudica, eşti frumoasă!”

balan

Ludmila şi tatăl său, Boris Vasilev

Tanti Ludmila vorbeşte despre pierderea tatălui ei şi spiritul sărbătorilor de iarnă din copilăria sa

Nici două luni nu au trecut de la trecerea în nefiinţă a lui Boris Vasiliev, profesor şi autorul cărţii „Stalin mi-a furat copilăria”, cel care la numai opt ani a fost nevoit să îndure gerul siberian, fiind de două ori deportat împreuna cu familia sa.

A lăsat în urmă lui o durere imensă, iar celor dragi nici astăzi nu le vine să creadă că nu le mai este alături. Deşi are sufletul răvăşit de durere, Ludmila Bălan, alias „Tanti Ludmila”, a acceptat să ne vorbească despre relaţia frumoasă pe care a avut-o cu tatăl său şi despre Crăciunul copilăriei sale.

Mereu puternică, optimistă şi cu zâmbetul pe buze, Tanti Ludmila face parte din categoria persoanelor care nu spune şi nu arată niciodată că-i este greu ori că trece prin momente cumplite. În timpul discuţiei noastre, doar vocea avea să o trădeze căci decesul tatălui ei i-a lăsat o rană care, probabil, nu se va tămădui niciodată. 2015 a început frumos şi bine atât pentru ea, cât şi pentru întreaga familie, însă spre finalul anului a venit cea mai tragică pagină din viata sa: decesul tatălui.

Îl visez în fiecare noapte”

Am pierdut un om foarte apropiat şi e prima dată când cineva scump inimii mele se stinge din viaţă. E o experienţă pe care nu o doresc nimănui. Doar un copil care îşi pierde un părinte mă poate înţelege. Încă nu realizez că tata nu mai este în viaţă şi asta pentru că-l simt lângă mine. E foarte greu să înţelegi acest lucru: când părintele tău este lângă tine, vorbeşti cu el, iar la un moment dat brusc a plecat. Lumea îţi spune că nu mai este printre noi, iar tu nu crezi. E ceva tragic şi dureros… Nu am depăşit momentul şi nici nu cred că-l voi depăşi vreodată. Îl visez în fiecare noapte, vorbesc cu el”, ni se confesează Ludmila Bălan.

Despre relaţia tată-fiică

Ludmila Bălan spune că părinţii săi au avut grijă ca atât ei, cât şi fratelui său, să le ofere o copilărie frumoasă, fără griji. A fost şi este un copil iubit, iar cu tatăl ei încă de mică avea o relaţie mai specială. „Pentru că mama era ocupată cu treburile casei şi la şcoală, iar el îmi acorda foarte multă atenţie. Se juca şi făcea totul pentru mine. Aveam trei ani când m-a urcat pe un scaun de lemn, meşterit de el şi montat pe bicicletă, şi împreună am plecat până în satul lui de baştină. Acesta era tatăl meu, deosebit în toate.

În pofida faptului că a fost dus de mic în Siberia, acolo unde i-a fost zdruncinată sănătatea, îmbolnăvindu-se de pneumonie şi fiind la un pas de moarte, el mereu avea o energie nemaipomenită şi molipsitoare. Toată vara, tăticul s-a pregătit pentru Simpozionul Internaţional „Experimentul Piteşti – readucerea prin tortură”, la care lua parte în fiecare an şi care avea loc pe 24 septembrie. Însă, în august, s-a îmbolnăvit subit, iar la sfârşitul lunii se afla internat în spital, în stare gravă, în secţia de reanimare. Nu era zi să nu-mi spună că vrea să ajungă la Piteşti, iar cu o săptămână înainte de eveniment m-a rugat să-l duc acasă. Cu acordul medicilor, i-am îndeplinit rugămintea, ca peste câteva zile să-mi telefoneze şi să-mi spună că are o ultimă dorinţă şi mă imploră să i-o îndeplinesc: vrea să meargă la Piteşti. Am găsit un scaun cu rotile şi am mers împreună la eveniment”, ne-a declarat Tanti Ludmila.

Liuda lui Boris Ilici’

Regretatul Boris Vasiliev era plin de energie pozitivă şi atrăgea în jurul său pe toată lumea. Fost învăţător de educaţie fizică, a fost adorat şi iubit nespus de mult de copii.

Vasiliev

Boris Vasiliev Foto: Nadea Roşcovanu

Sătenii îmi spun ‘Liuda lui Boris Ilici’, iar eu mă mândresc cu asta. Tata a făcut multe pentru sat: a construit o sală de sport de nivel olimpic, un stadion şi a contribuit la ridicarea şcolii. Nu demult venise cu iniţiativa de a construi un parc, însă n-a mai reuşit să-şi atingă scopul. El nu putea să stea locului, permanent avea idei şi planuri pe care ţinea cu tot dinadinsul să le pună în practică. Era un fel de geniu! A fost unicul om din sat care repara radiouri şi televizoare vechi, cu lămpi, iar pentru pasiunea sa avea o cameră specială. A făcut şcoală de radişti, iar în armată a fost radist, lucrând pe avionul prezidenţial care ducea conducerea de vârf a Uniunii Sovietice”, povesteşte fosta prezentatoare tv.

Calităţile moştenite de la tatăl ei

A moştenit multe din calităţile frumoase ale părintelui său, cum ar fi artistismul, energia şi faptul că ştia să găsească limbă comună cu toţi copiii. Şi nu în ultimul rând: talentul muzical, iar de sărbători îi încântau pe cei prezenţi la masă cu melodiile lor de suflet. Îi este greu să vorbească despre el la trecut. Mereu caută să-l sune, să-i audă vocea şi să stea împreună la poveşti. „Îmi zicea Liudica, iar cu o seară înainte de a pleca din viaţă mi-a spus ‘Liudica, eşti frumoasă!’…”, ne mărturiseşte Ludmila Bălan, după care urmează câteva secunde de tăcere.

Crăciunul copilăriei… nu exista

În copilărie, nu avea voie să sărbătorească Naşterea Domnului. Părinţii săi, fiind profesori, erau obligați să le interzică tuturor elevilor să petreacă Crăciunul, Paştele şi alte sărbători religioase: „În Uniunea Sovietică Crăciunul nu exista, iar la noi acasă nu se organiza nimic special. Toată lumea muncea, iar eu şi fratele meu mergeam în vacanţă la bunici, unde obişnuiam să sărbătorim Naşterea Domnului. Se tăia porcul, iar bunica ne gătea salam din porc, răcituri şi ale bucate tradiţionale. Astăzi, familia mea sărbătoreşte Crăciunul pe stil nou, iar dacă până în acest an la masa de sărbătoare erau ambii părinţi, în acest an va fi doar mama. Pe 7 ianuarie însă vom merge la ea, la ţară.”

balan1

Fotografii din arhiva familiei

Prima poezie, scrisă de părintele său

Copilă fiind, nu obişnuia să-i scrie lui Moş Crăciun, în schimb avea grijă să-i şoptească tatălui, la ureche, ce dar şi-ar dori. „Eram sigură că el o să-i transmită”, spune ea. Avea trei ani, dar ţine bine minte ziua în care a primit primul său cadou de la Moş: o păpuşă mare, cât ea. La şcoală, la o serbare, am recitat prima mea poezie şi era scrisă de tata. Şi astăzi o ţin minte, iar eu nu puteam pronunţa ‘r’: Anul Nou, Anul Nou / La brad, la veselie, / Moş Gerilă ne-a adus / Câte-o jucărie. Atunci am primit şi păpuşa. Un an mai târziu am primit un cadou extraordinar: o maşină în care copilul urcă şi dă din pedale”, îşi aduce aminte frumoasa vedetă tv.

Despre Revelionul copilăriei

Şi dacă în copilărie li se interzicea să petreacă de Crăciun, despre Revelion ne spune că era o sărbătoare caldă, în care copiii îşi ajutau tatăl la împodobit bradul, sub care dimineața găseau cadourile dorite.

În timp ce noi împodobeam bradul, mama gătea bucate pentru masa de sărbătoare: sarmale, găini umplute, pilaf etc. Nu prea o ajutam la bucătărie căci la şcoală eram prinsă în toate activităţile şi mergeam la secțiile sportive, iar iarna participam la olimpiada raională. Acasă aveam două obligaţii: în fiecare seară să aprind focul în sobă, iar sâmbăta să fac curăţenie generală în toată casa”, mai spune Tanti Ludmila.

Va găti după rețetele mamei sale

Astăzi, de Crăciun, găteşte după reţetele mamei sale, cum ar fi răcitura din cocoş şi sarmalele. Şi-ar dori să-i iasă şi plăcintele ca la mama, însă cum deocamdată mai are de exersat la acest capitol, le înlocuieşte cu clătitele. Bradul îl va împodobi pe 24 decembrie şi va fi unul natural. Neapărat va pune sub el şi cadouri celor dragi, căci, spune ea: „E foarte frumos să facă daruri şi e foarte plăcut să le primeşti”.

De la 2016 nu are mari aşteptări, precizând „că-l lasă pe Dumnezeu să-i dea ce-i mai bun pentru ea”.

Lena NEGRU

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău