Lituania: exemplul pe care nu l-am urmat

DUPĂ 20 DE ANI // Landsbergis: „Faptul că RSS Moldovenească a recunoscut prima independenţa Lituaniei a arătat că moldovenii gândesc în perspectivă”

Vytautas Landsbergis, primul preşedinte al Lituaniei de după destrămarea URSS, a oferit JURNALULUI un interviu în exclusivitate. La 11 martie 1990, Lituania a fost prima republică sovietică ce şi-a declarat independenţa. Iar RSS Moldovenească a fost prima dintre republicile sovietice care au recunoscut independenţa Lituaniei. Landsbergis crede că, prin acest gest, RSS Moldovenească a dat de înţeles că republicile sovietice vor începe mişcarea de emancipare, de autodeterminare, iar Lituania nu va rămâne singură în faţa URSS. Totodată, preşedintele lituanian a opinat că noi, moldovenii, am pierdut  mult timp alegând între Statalitate şi Unire. Vytautas Landsbergis a spus că pentru a ne apropia de UE trebuie să facem reforme sincere, dar nu pentru a primi ajutor sau a face anumite manevre.  

–       Când aţi declarat independenţa Lituaniei pe 11 martie 1990, care a fost în acel moment reacţia Occidentului, dar şi a conducerii sovietice?

Este clar că nomenclatura sovietică a fost împotrivă, a fost înfuriată, deşi a ştiut din timp că lucrurile merg în această direcţie. Noi am vorbit în mod deschis despre aceasta, şi Gorbaciov şi Lukianov ştiau că vom merge pe calea consolidării independenţei în cazul în care vom câştiga prin alegeri democratice. Atunci ei şi-au dat seama brusc că domeniile lor se prăbuşesc cu adevărat. Ne-au ameninţat că vor aplica forţa armată împotriva Lituaniei şi insistau să ne dezicem de actul de independenţă ori să-l îngheţăm pe un termen nedefinit, altfel URSS va reacţiona cu o blocadă. Aceasta nu a fost o surpriză pentru noi, eram pregătiţi pentru un asediu de lungă durată, diplomatic, politic şi chiar pentru o blocadă economică. Trebuia să rezistăm şi să învingem.

Totodată, Occidentul avea mari speranţe că relaţia sa cu Uniunea Sovietică cea condusă de Gorbaciov se va îmbunătăţi substanţial, iar noi, ţările baltice, prin emanciparea noastră puteam strica multe lucruri. Dacă Occidentul ar fi declarat în mod deschis că ne susţine, el nu ar mai fi contat pe anumite compromisuri din partea URSS. Occidentul a avut planuri amăgitoare de conlucrare cu URSS-ul lui Gorbaciov. Iar pe de altă parte, Gorbaciov era furios, poate chiar lua legătura telefonică directă cu liderii occidentali: nu recunoaşteţi independenţa Lituaniei, altfel vom închide toate programele noastre. Consider că din această cauză Occidentul ne sugera că independenţa trebuie obţinută prin tratative cu Moscova. Noi am căzut de acord la acest capitol, însă Moscova a renunţat la tratative. Această situaţie a durat un an şi jumătate.

–      După declararea independenţei, aţi comunicat cu cineva din liderii republicilor sovietice? Care a fost reacţia acestora?

Cu lideri politici, conducători ai celor 12 republici sovietice, mă întâlneam întâmplător, mai mult la Moscova. Am fost acolo la una din şedinţele Consiliului Federal la care Gorbaciov ne-a promis că după acea şedinţă vor începe discuţiile privind relaţia dintre Lituania şi Uniunea Sovietică. Înainte de acea întâlnire el refuza să discutăm ceva. Am venit la acea şedinţă şi am pus problema blocadei împotriva Lituaniei, mulţi dintre conducătorii republicilor m-au susţinut. Ei au înţeles că astfel de măsuri pot fi aplicate şi împotriva lor. Ei au susţinut că nu trebuie să fie niciun fel de blocadă, chiar dacă poziţia Moscovei este că Lituania nu este un stat, ci o republică sovietică. S-a ajuns la ideea că blocada este ilegală şi nu trebuie aplicată. La acea şedinţă a fost şi liderul Moldovei, pe atunci al RSSM, domnul Snegur, şi Nazarbaev, şi liderul georgian, dar şi prietenii noştri din ţările baltice. M-am întâlnit şi cu Elţîn, la fel într-o călătorie la Moscova, şi am discutat situaţia creată şi un posibil comportament al Federaţiei Ruse, fiindcă Elţîn era deja preşedintele parlamentului rus. Atunci am formulat problema astfel: va aplica oare Gorbaciov forţele armate sau nu? Contactele şi discuţiile prealabile erau de acest gen.

La acţiunile organizate de noi veneau în continuare reprezentanţi ai sovietelor supreme ale republicilor: în mod deosebit din Ucraina, Armenia, Georgia. Apoi am început să pregătim un acord direct Lituania-Armenia, cu domnul Ter-Petrosean. Iar RSS Moldovenească a făcut un gest unic: Sovietul Suprem moldovenesc a recunoscut declaraţia noastră de independenţă ca fiind legală şi valabilă, exprimându-şi convingerea că acesta este dreptul nostru ca şi al oricărui alt popor. Fapt pe care l-au raportat la sine, la viitorul Republicii Moldova.

Şi cu Bielorusia şi alte ţări apropiate am avut relaţii de prietenie. Pe atunci sovietele republicilor baltice au semnat documente şi apeluri către toate republicile sovietice. Aceste acte se refereau la pretenţiile pe care le înainta Kremlinul. Totodată noi întrebam: au oare republicile sovietice pretenţii faţă de noi? De ce Moscova vorbeşte în numele tuturor, ca şi cum Lituania ar fi datoare cuiva… Totodată, am pus problema folosirii tinerilor încorporaţi în armata sovietică împotriva noastră. Sovietul Suprem al Federaţiei Ruse, condus de Elţîn, a luat o decizie foarte importantă: o hotărâre legislativă conform căreia cetăţenii Rusiei nu aveau dreptul să participe la acţiuni împotriva populaţiei din republici dornică de libertate şi a ordonat comandanţilor militari să nu participe la acţiuni de reprimare. Această situaţie a durat timp de un an şi jumătate.

–      Faptul că RSS Moldovenească a fost primul stat din URSS care a recunoscut independenţa Lituaniei a avut o semnificaţie în acel moment?

Da, din punct de vedere moral, a fost important. Faptul că Moldova a recunoscut independenţa a dat de înţeles că republicile sovietice vor începe mişcarea de emancipare, de autodeterminare. Atunci situaţia se va schimba şi nu va fi atât de alarmantă, în mod deosebit pentru Lituania care şi-a declarat independenţa absolută şi a restabilit republica ce a existat înainte de 1940. Acesta era primul caz de acest fel. După ce RSS Moldovenească a făcut acel gest am înţeles că şi alte republici vor merge pe calea aceasta. Astfel, imediat Georgia a declarat că a fost ocupată în 1922, fiindcă, după căderea Imperiului Rus, Georgia fusese stat independent.

Situaţia Moldovei a fost însă unică, individuală. Nimeni nu putea şti calea pe care o va alege Moldova pentru autodeterminare. Eu ştiu că la Dvs. există o dispută între cei care doresc o republică moldovenească independentă şi cei care vor să meargă înapoi în România. Pe acest segment aţi pierdut mult timp. Desigur, era clar că peste tot aceste procese sunt în fierbere. Faptul că RSS Moldovenească a recunoscut şi a felicitat Lituania a avut dublă semnificaţie. Nu doar aceea că ne susţineţi pe noi, dar şi că gândiţi în perspectivă, vă proiectaţi propria soartă. Noi nu uităm gestul Moldovei, vă apreciem şi vă suntem recunoscători.

–      Cum au scăpat de CSI statele baltice, inclusiv Lituania? Vi s-a propus să intraţi în CSI?

Ni s-a propus, şi chiar din partea Rusiei deja democratice, nemaivorbind de momelile lui Gorbaciov: precum că „împreună vom merge în Europa! Va fi o uniune nouă, mai bună!”. Ei chiar au făcut un referendum în acest sens promiţându-ni-se pielea ursului din pădure: „Votaţi pentru viitorul URSS!”. Dar ce să mai votăm? Ne ziceau: „Uite, vom face o uniune mai bună, dar voi, până una-alta, votaţi!”. Totuşi, Lituania, Letonia şi Estonia nu au participat la aşa ceva. Noi am făcut un plebiscit privind independenţa Lituaniei. Acest plebiscit a confirmat hotărârile şi actele Consiliului Suprem din Lituania. Gorbaciov încerca să facă anumite manevre amăgitoare. Iar după prăbuşirea URSS, Rusia lui Elţîn a fost pentru noi o ţară prietenoasă. Totuşi veneau şi de acolo nişte îndemnuri de arare la CSI, dar fără presiuni. Eu i-am explicat lui Elţîn că noi nici nu ne gândim la aşa ceva, noi, întregul popor, ne alesesem deja calea. Atunci, Elţîn ne-a spus: „Vă înţeleg perfect şi nici nu voi insista”.

–      Cum vedeţi parcursul democratic al ţărilor CSI?

Desigur că în CSI nu este destulă democraţie, deoarece aceste state sunt legate de Rusia care s-a întors cu spatele la democraţie. De fapt, Rusia nici nu va permite refacerea democraţiei în statele rămase sub influenţă sa, chiar dacă în formula CSI. Până la urmă, CSI a devenit un substitut al acelei structuri unice care a fost URSS. Unele ţări asiatice din CSI sunt de sine stătătoare, chiar dacă nu sunt democratice. Însă acestea îşi fac jocurile politice între Rusia şi China. Şi nici Moscova nu poate presupune ce va ieşi în final. Totuşi, Moscova insistă să menţină aceste republici în zona sa de influenţă pentru cât mai mult timp.

–      Cum apreciaţi parcursul ţărilor baltice în ultimii douăzeci de ani?

Noi am făcut ceea ce a fost în puterile noastre. Sunt mulţi care consideră că noi am realizat foarte multe, că am realizat ceea ce douăzeci de ani în urmă nici nu ne imaginam că am fi putut realiza. Totuşi, nu suntem foarte mulţumiţi de noi înşine. Nu suntem mulţumiţi de structura politică pe care o avem, de faptul cum funcţionează aceasta, de felul în care cetăţenii noştri văd situaţia din Lituania. La noi, ca şi în alte ţări, există migraţie, mulţi oameni pleacă. Nu putem interzice acest lucru. Toate acestea înseamnă că avem probleme serioase: economice, sociale. Deşi chiar în CSI sunt ţări care ne invidiază. Însă noi nu mai privim lucrurile din perspectiva ţărilor CSI. Noi ne percepem pe noi înşine ca pe un membru al Uniunii Europene, şi vrem ca, la anumite capitole, să fie mai bine.

–      Cum vedeţi în continuare relaţia dintre Lituania şi Rusia?

Încercăm să facem diferenţa. Încercăm să nu punem semnul de egalitate între conducerea Rusiei, viziunile politice ale elitei şi Rusia. Cred că regimul de la Moscova va exista mult timp. Totuşi, suntem dispuşi să credem că, în viitor, Rusia va avea un parcurs democratic. Tot ce vrem e să nu încerce nimeni să ne domine, din punct de vedere politic, economic. Lituania trebuie să intre într-o nouă etapă de impunere a propriei poziţii. Din acea parte încă sunt evidente încercările de a ne domina.

–      Ce le-aţi recomanda să facă liderilor politici din Moldova şi cetăţenilor RM pentru ca ţara noastră să devină o democraţie autentică, membră a UE?

Doresc sincer ca poporul moldovenesc, dar şi ruşii şi ucrainenii care locuiesc în Republica Moldova, să tindă cu adevărat spre valorile europene. Voi aveţi scopul de a vă apropia de UE şi chiar să deveniţi membră a UE. Pentru aceasta trebuie să implementaţi reformele indispensabile şi să democratizaţi cu adevărat ţara. Desigur, voi aveţi problema Transnistriei. De fapt, cum poate o ţară care este separată, o parte fiindu-i ocupată de o armată străină, să devină membră a UE? Nu poţi calcula din timp. În primul rând, Chişinăul trebuie să tindă spre un progres şi să meargă în continuare pe calea europenizării.

Problema unor foste ţări sovietice – chiar dacă nu ne place această sintagmă, acesta este un fapt –, care pledează pentru o apropiere de UE, este că nu fac reforme democratice substanţiale, reforme în administraţie, în justiţie. Este un obicei vechi. Ca şi cum e mai uşor să conduci cu o mână forte decât să asiguri anumite libertăţi. Acest fenomen are loc în mod diferit în anumite ţări din fosta URSS. Nu ştiu sigur cum stau lucrurile în ţara voastră, însă, per total, lucrurile stau astfel.

De aceea, susţinând progresul, procesul de democratizare, UE se uită cu suspiciune şi se întreabă: oare într-adevăr aceste ţări fac reforme sincere şi substanţiale? Sau reformele se fac pentru a primi ajutoare balansând între două puncte de atracţie sau stând pe două scaune odată? În acest sens, trebuie să luaţi o decizie fermă.

Interviu realizat de Vadim VASILIU  

The following two tabs change content below.