LITIGIU // S-au trezit peste noapte că pământurile nu mai sunt ale lor

_DSC5453

30 de fermieri din Cenac, raionul Cimişlia, care îşi lucrează cotele primite în 1999, s-au pomenit în situaţia că terenurile nu mai sunt ale lor. Terenurile arabile au fost distribuite altor locuitori ai satului printr-un alt proiect. Primarul de Cenac, Oleg Sandu, spune că nu-i poate ajuta pe săteni din cauza lipsei resurselor financiare şi dă vina pe foştii funcţionari de la Organizaţia Cadastral-Teritorială (OCT) din Cimişlia, care au proiectat, calculat şi repartizat greşit pământurile oamenilor. „Unele titluri ale locuitorilor din Cenac nu corespund locului, suprafeţei. Este un haos total!”, a spus primarul din Cenac.

Mihai Mardare a venit la redacţia JURNALULUI de Chişinău şi a mărturisit că, în perioada 1996–2002, când a avut loc privatizarea cotelor de pământ primite de la stat, s-a ales cu o cotă eliberată de o comisie funciară reprezentată de specialişti care au organizat şi stabilit mărimea cotei de teren primită de fiecare locuitor. Autoritatea publică locală a eliberat titluri de autentificare a dreptului deţinătorului de teren pentru fiecare teren al fiecărui locuitor, terenurile fiind înregistrate şi proprietarii terenurilor în registrul cadastral al terenurilor. Aceasta a avut loc în 1999, prin decizia primăriei nr. 23 din 30 octombrie 1999.

„De 15 ani am lucrat acest pământ din sectorul 2914201 achitând la timp impozitele ca, în toamna anului 2014, să ne spună alţi consăteni că pământurile sunt lucrate ilegal şi să le eliberăm. Cum poţi deţine titlu de teren şi să nu fii proprietar? Poate primăria să explice cum au apărut pe aceeaşi porţiune de teren câte doi proprietari?”, întreabă indignat Mihail Mardare.

Greşeala funcţionarilor publici

În aceeaşi situaţie s-a pomenit şi Iacob Popovici din aceeaşi localitate. Bărbatul are trei cote care formează împreună un hectar. De asemenea, le lucrează din 1999, atunci când i s-a repartizat şi a primit şi dreptul de proprietate. „Am mers la primărie şi de acolo ne-au trimis la OCT Cimişlia, unde mi-au spus să merg al primărie, unde am primit pământul şi unde mi-a fost emis titlul de proprietate. La Primăria Cenac se lucrează cu două registre. Într-o zi, îmi arată unul, în altă zi, altul”, explică cu indignare bărbatul, zicând că funcţionarii publici joacă fotbal cu ei.
Potrivit lui Iacob Popovici, primarul actual Oleg Sandu, membru PLDM, refuză să soluţioneze litigiul, motivând că nu el a repartizat cotele. De la Iacob Popovici şi Mihail Mardare am aflat că la terenurile care le deţin pretinde familia Enache. Cotele de pământ ale celor 30 de oameni se află la o distanţă de 8 km de sat.

Unul dintre membrii acestei familii care are titlu de proprietate înregistrat la OCT Cimişlia pe pământurile lui Mardare şi Popovici este Mihai Enachi. El afirmă că pământul i s-a repartizat legal şi deţine câte două titluri de proprietate pe acele cote. „Noi suntem 28 de cotaşi pe acel teren: fraţi, surori, cumnaţi. În 1999, am primit cotele, doar că le-am dat în arendă unui fermier, iar ei [Mardare, Popovici – n.r.] le-au lucrat singuri. În 2012, când am fost să achit impozitele, deoarece pământul nu mai era la lider, am aflat unde se află exact cotele noastre şi că pământul meu este lucrat de alţii. Ei ştiu că pământurile nu sunt ale lor şi le-am spus să meargă în judecată. Da, ei au titlurile pe pământ, dar nu sunt înregistrate la OCT Cimişlia.

Fiecare cu dreptatea lui

„La primărie există un registru şi semnătura fiecăruia”, a spus Mihai Enachi, asigurându-se că legea este de partea lui şi Mardare şi Popovici ştiau de prin 2002 că pământurile nu sunt ale lor, dar au continuat să le lucreze.
Solicitat de JURNAL de Chişinău, primarul de Cenac, Oleg Sandu, ne-a spus că este la curent cu problema sătenilor doar că nu-i poate ajuta cu nimic, iar la primărie este un registru, şi nu pot fi două.

„În cadrul Programului naţional ‚Pământ’, au fost împărţite pământurile la ţărani. Pe lanul cu pricina, pe atunci lucrau pământul patru lideri, în spatele cărora erau deţinătorii de teren cărora le aparţineau cotele distribuite. Mihai Mardare şi alţi trei lideri s-au înţeles ce părţi de pământ să lucreze. Proiectarea cotelor de pământ distribuite nu era încheiată, înţelegerea a fost una verbală şi de durată. Atunci când li s-au emis titlurile pentru cotele de pământ nu coincideau cu ceea ce arăta harta. Nu erau consolidate, însă pământurile se lucrau. Apoi au vrut să facă al doilea proiect de împărţire şi fiecare deţinător de proiect trebuia să întoarcă titlul de proprietate primit asupra terenurilor ca să modifice şi să corecteze greşelile din primul proiect. Mulţi au întors titlurile de proprietate asupra pământurilor, însă o parte nu au fost de acord. În acest caz, modificările de repartizare a terenurilor nu au putut fi efectuate din nou. Al doilea proiect nu a fost înregistrat la OCT Cimişlia. Pe unii îi aranja, pe alţii nu. Anii au trecut şi au început diferite tranzacţii de vânzare-cumpărare, moştenire ş.a., care s-au făcut cu abateri de la legislaţie. Şi acum o bună majoritate din deţinătorii de teren s-au trezit la realitate. S-a început cearta”.

50000 de lei pentru soluţionarea litigiilor

Locuitorii care se confruntă cu problema vizată au mers la primărie de nenumărate ori. „Avem probleme nu numai în acest câmp, dar şi în altele. Este o dezordine totală. Am fost la centrul raional, unde am discutat cu OCT Cimişlia, au chemat şi reprezentanţi de la Întreprinderea Cadastrală de Stat. Am avut întâlnire cu ex-premierul Leancă, în cadrul căreia am discutat despre problema pe care o am în sat. Mi s-a spus de la Întreprinderea Cadastrală de Stat că pentru această problemă au fost alocaţi 50000 de lei la nivel republican pentru 2014 pentru corectarea erorilor. Dar aceşti bani nu-mi ajung nici mie să fac soluţionez litigiile pe un câmp! Problema se trage de la OCT Cimişlia pentru că a permis anumite tranzacţii. Am mers la Cimişlia la Elena Sologub, fosta-şefă a OTC Cimişlia şi i-am spus să anuleze orice tip de tranzacţie pe al doilea proiect. Cred că din cauza aceasta dna Sologub a fost revocată. Este eroarea OCT Cimişlia. Şi nu pot face nimic, căci nu am asemenea mijloace financiare ca să soluţionez problema pe care au creat-o alţi funcţionari atunci”.

Potrivit expertului Dumitru Budianschi de la Centrul Analitic Independent „Expert-Grup” problema respectivă poate fi soluţionată doar într-o instanţă de judecată.