Limpezirea apelor prin tulburare

Mai întâi, o constatare: moftangiul Igor Dodon este singurul dregător din acest stat care îşi face mendrele după cum îi este pofta (ceilalţi doar executând indicaţiile din penumbră ale şefului lor de partid). Contabilizăm, ca rechizitoriu: echipa dirijată de liderul PD a mai făcut un cadou socialistului ajuns preşedinte, votând – cu toată mobilizarea parlamentară, mediatică, poliţienească etc. – proiectul de lege propus de socialişti şi sfidând conştient instituţiile europene. Precizăm (votul a mai limpezit nişte ape… din dorinţa votanţilor de a le tulbura): acum coaliţia de guvernare înseamnă PD şi PSRM. Liderul PD va prefera ascensiunea lui Dodon (şi a forţelor proruse) unei eventuale victorii a opoziţiei proeuropene. Votarea „sistemului mixt” reconfirmă jocul duplicitar al „majorităţii”, care îşi macină făină la moara fondurilor europene, dar se uită cu celălalt ochi la slănina rusească.

Preşedintele PD, amintindu-şi experienţa anterioară, oferă generos „viitorului Voronin” toate cadourile poftite: numirea unui socialist la ambasada de la Moscova şi a unui ministru interimar la educaţie, care vociferează atitudinea lui Igor Dodon faţă de bacalaureat; arestarea primarului capitalei, neagreat de socialişti (provocând ieşirea liberalilor de la guvernare – azi deja inutili, ca maurul din drama lui Schiller); diminuarea rolului AŞM (sugerată probabil de vizitele „delegaţiilor academice” obscure în cabinetul lui Dodon); votarea legii electorale pe modelul propus de socialişti. În fine, declaraţiile „antiruseşti” (sterile, ineficiente, fără consecinţe decisive) fac şi ele parte din caseta cadourilor pentru echipa Dodon. Liderul PD îşi sacrifică cu bună ştiinţă echipa, pentru a intra în favorurile „noului pahan” şi ale celor care îi ţin „krîşa”.

Or, nu numai comportamentul, ci şi vocabularul lui Igor Dodon e unul din registrul interlopilor ruşi. Una dintre tiradele cu care a vrut să impresioneze nu poate fi redată decât în limba rusă: „Вы думаете, если вас на Западе кто-то крышует, это вас спасет? Что, совсем страх потеряли?”. E mai mult decât o ameninţare (cum să îndrăznim să nu mai ştim de frica ruşilor?!): e un stil cu care vrea să se impună, or „крышует” trimite la protecţia (banditească), iar „совсем страх потеряли?” e răstitul unui îngâmfat care are în spate propria „krîşă”.

Cu toate însemnele ideologice ale partidului său (steaua roşie, steagul roşu, prietenia cu regimul de la Phenian detestat de lumea civilizată, nostalgia după URSS), Igor Dodon a intrat în politică pentru a profita de avantajele unei funcţii. Ce a reuşit el să facă de când e preşedinte? A mers cu familia la parada de 9 mai de la Moscova; şi-a dus familia la odihnă, favorizat de consulul (onorific) al RM în Antalia (şi de preşedintele turc?); s-a plimbat de mai multe ori la Moscova (dar şi prin Republica Moldova) pe banii contribuabilului; şi-a făcut petreceri de familie la reşedinţa de stat. Ultima e suficientă pentru diagnosticare.

„Igor Nikolaevici” se comportă ca o autoritate criminală, acceptând umbrela unora şi acordând protecţie altora, solicitând favoruri neprevăzute de funcţie. Faptele sale „eroice” sunt şi ele parte a ilegalităţilor. Printre „protejaţii” lui Dodon sunt gastarbeiterii care au încălcat regulile de aflare pe teritoriul Rusiei. Dacă e o nedreptate socială în acele reguli, e normal să ceară anularea lor, nu graţierea particulară alor noştri. Exact aşa e cu exportul de fructe: dacă embargoul instituit de Moscova este ilegal, trebuie să cerem anularea lui, nu krîşuirea unor firme şi obţinerea facilităţilor, ocolind regulile generale.

Tot aşa e cu „plângerile la preşedinţie”. Dacă soluţionarea problemelor ţine de guvern şi parlament, e normal să-i fi trimis pe solicitanţi acolo; dacă-i o nedreptate constituţională, e normal să fie atenţionate organele abilitate. A acorda însă „ajutor material” şi a „rezolva” probleme prin intermediul altei instanţe înseamnă a-ţi depăşi atribuţiile.

Povestea lui Igor Dodon e povestea curteanului visând să ajungă împărat… pentru a fi mai mare pe alţii şi a da indicaţii; pentru a face chefuri cu lăutari invitându-şi oaspeţii în palate somptuoase; pentru a privi parade şi a se odihni în locuri exotice; pentru a mânca slănină cu miere şi a dormi pe cuptor în pufoaică. Chiar dacă unele plăceri sunt absurde, snoabe, nocive, sfidează bunul-gust (şi bunul-simţ) şi ignoră legea.

The following two tabs change content below.