LIMBĂ ŞI ALFABET…

maxresdefaultDespre limba noastră cea… hăis!… română

Mai întâi despre CEA

Lupta pentru readucerea acasă a limbii române a fost pentru noi, oamenii acestor locuri vitregite de istorie, o adevărată EPOPEE. A durat ani la rând antrenând în ea sute de mii de bărbaţi, femei, bătrâni, tineri, chiar şi copii purtaţi la sân. Apogeul l-a constituit acea magnifică MARE ADUNARE NAŢIONALĂ din 31 August 1989, de la care marcăm zilele acestea un SFERT DE VEAC.

Trebuie să recunoaştem, dar şi să amintim spre cunoştinţa tuturor, că a fost un fenomen unic în istoria lumii, când un popor se ridică la luptă pentru a-şi recuceri dreptul de a exista în sânul propriei limbi.

A fost grea, teribil de anevoioasă acea bătălie! Atâtea piedici şi diversiuni am avut a înfrunta, încât te miri cum de am reuşit să obţinem măcar cât am obţinut.

Da, s-ar fi putut întâmpla să nu câştigăm nici atâta din acel supraefort al maselor de manifestanţi la celebrele mitinguri şi diverse acţiuni populare, la care ceream cu voce până la cer: „LIMBĂ! ALFABET!”. Ce inspiraţie divină ne-a luminat atunci când am îngemănat aceste două idei-idealuri: LIMBĂ, ALFABET. Imaginaţi-vă că pledam doar pentru LIMBĂ. Cu ce ne-am fi ales? Dar aşa, avem astăzi ALFABETUL ROMÂN, chiar dacă în oloaga noastră CONSTITUŢIE figurează demult decedata şi dispăruta în istorie LIMBĂ MOLDOVENEASCĂ.

Şi acum despre… HĂIS

Ca să vedeţi ce paradox ne paşte mereu când ajungem la această dată memorabilă şi vrem să zicem şi noi o vorbă, simplă, omenească, sinceră, despre ceea ce avem mai drag, mai scump şi prin care ne arătăm şi noi, alături de toţi fraţii români din Ţară, dar şi din întreaga lume… Unii zic într-un fel, alţii în alt fel, deşi o spunem la fel! Ba că-i laie, ba-i bălaie: adică, română, da-i… moldovenească…

CURATĂ NEBUNIE!?

Şi de unde se trage? Din OLOAGA CONSTITUŢIE!

Bine, fraţilor, dar CURTEA CONSTITUŢIONALĂ a stipulat că DECLARAŢIA DE INDEPENDENŢĂ are prioritate în definirea denumirii limbii de stat, de ce mai funcţionează şi astăzi acea aberaţie care se numeşte art. 13!?

E O BĂTAIE DE JOC SĂ VII TU SĂ SĂRBĂTOREŞTI ZIUA LIMBII ROMÂNE ÎN SITUAŢIA ÎN CARE ÎN LEGEA SUPREMĂ AI LIMBA MOLDOVENEASCĂ!

E O DUBLĂ, TRIPLĂ, QUADRUPLĂ, MULTIPLĂ NEBUNIE!

Logic, normal, omeneşte ar fi fost să se instaureze un memoriu asupra acestei aşa-zise SĂRBĂTORI A LIMBII — CARE LIMBĂ, DOMNILOR? — până la corectarea CONSTITUŢIEI, pentru că toată gălăgia asta nu e decât o MAAAARE FARSĂ!

Jalnică de tot…

Râd şi curcile de noi…

27 august 2014

P.S. Se cere a se aminti, dar şi a se preciza că aşa-zisa Legislaţie lingvistică în vigoare este o emanaţie a regimului sovietic şi a ajuns atât de anacronică, încât ţi-e ruşine să te referi la ea. Apoi să mai amintim că anume comuniştii de atunci care s-au opus cu înverşunare adoptării acelei Legislaţii, aşa şchioapă cum era, când au văzut că, sub pressingul maselor au pierdut bătălia, anume ei au fost cei care au venit, ca nişte cutre sadea, cu ideea de a institui această aşa-zisă SĂRBĂTOARE A LIMBII… De ce? Pentru că ştiau, în îndelungata lor politică perfidă, că orice lucru frumos, dar nedorit de ei se poate lesne compromite prin organizarea de fanfaronade, urmate în mod obligatoriu de falsă vorbărie cu LIMBA NOASTRĂ! LIMBA

NOASTRĂ, apoi şi cu chefuri şi râgâieli porcoase…

Nu cu sărbătoare, ci cu PLÂNGERE s-ar cuveni să marcăm această ZI.

Dar cel mai corect ar fi: prin TĂCERE, dacă nu ne duce capul să demonstrăm că încă nu am corectat enorma aberaţie constituţională şi nu am ajuns să stăpânim ADEVĂRATA SFÂNTA ROSTIRE ROMÂNEASCĂ…
ADDENDA

Un mic episod, mai exact o scenă, de fapt, două scene, din diferite epoci istorice, dar din acelaşi registru, care… hai să le zic înscenări… atât de mult şi exact se suprapun una alteia, încât te iau fiorii.

În 1968, am un atac de cord şi sunt internat în spital, avându-l partener de salon pe directorul de atunci al Bibliotecii Naţionale care se numea Alexandru Chirtoacă. Om cu biografie, făcuse războiul, rănit, dus într-un spital din Siberia, acolo operat, dar luat drept mort, scos afară şi aruncat ca un lemn în stiva altora decedaţi… Dar dânsul mai sufla… Din întâmplare, un felcer a trecut pe acolo, a observat că nu e de tot sloi şi… Ei bine, nevasta lui venea în salon şi-i făcea mereu frecţii cu spirt camforat… Tot corpul…

Aflând că sunt un fel de scriitor, dumnealui mi-a povestit că, în 1818, vine ţarul Alexandru I la Chişinău ca să-şi vadă proaspăta achiziţie a Imperiului său: Basarabia. Vine dinspre Cernăuţi, prin Bălţi, cu trăsura, că nu exista cale ferată… La Chişinău, pe lângă cei care l-au întâmpinat cu toată pompa cuvenită unui SAMODERJEŢ, a ieşit şi un grup de boieri, preoţi cu ICOANE în mâini, s-au prosternat în faţa măritului ţar, cu rugămintea de a li se lăsa vechile obiceiuri, tradiţii şi limba strămoşească…

La Marea Adunare Naţională din 31 august 1989, fiind şi eu printre cei de la tribună, în toiul entuziasmului general, care domina atunci, am văzut la un moment dat cum în primele rânduri ale mulţimii ce umplea enorma piaţă a apărut un şir de persoane cu icoane în mâini, care, la un semn al cuiva (cine?) dintre organizatori, au îngenuncheat ridicând sfintele chipuri deasupra capului în semn de rugăciune spre a se vota ACTUL DESPRE LIMBĂ ŞI ALFABET…

Şi noi mai continuăm să ne închinăm acelei hârţoage care se numeşte LEGISLAŢIA LINGVISTICĂ …

Ruşine!

De trei ori: ruşine!

De o sută, de o mie de ori: RU—ŞI—NE!!!

Vladimir Beşleagă