Limba moldovenească este un nonsens

Rectorul USM, Gheorghe Ciocanu, îi conferă profesorului Klaus Bochmann titlul de „Doctor honoris causa”

Interviu cu romanistul german Klaus Bochmann

Klaus Bochmann este doctor în filologie romanică, profesor la Universitatea din Leipzig. Director al „Moldova Institut” din Leipzig. Este coautorul studiului „Limba română vorbită în Moldova istorică”. În Chişinău a venit la invitaţia Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” pentru a ţine Conferinţă „La Francophonie: d’un principe d’ordre interne de la France à une communauté mondiale” în cadrul Programului de Studii Avansate „Bogdan Petriceicu Hasdeu”. La 16 mai curent, a devenit „Doctor Honoris Causa” al Universităţii de Stat din Moldova.

– De câte ori aţi vizitat Republica Moldova?

Am vizitat Republica Moldova mai mult de 25 de ori. Sunt romanist. În mod special m-am ocupat de limba română, de lingvistica română, sociolingvistică. În 1996, am început un proiect de cercetare cu Institutul de Lingvistică al Academiei de Ştiinţe din Republica Moldova. Era un proiect în care am studiat limba română vorbită în Moldova istorică, adică în Moldova din stânga şi din dreapta Prutului. A fost o cercetare de pionierat, pentru că limba română vorbită s-a studiat prea puţin până acum. S-a studiat mai ales limba literară, limba standard. Noi am studiat modul în care vorbesc oamenii în diferite situaţii, fie oficiale, fie neoficiale (situaţii instituţionalizate şi neinstituţionalizate). Am explorat această temă trei ani. După aceea am reluat tema, dar cu privire la limba română vorbită în Ucraina. Acolo astăzi această limbă este minoritară.

– În zona noastră, limba rusă este prezentă la toate nivelurile: economic, politic, social. Există un pericol pentru limba română vorbită în Republica Moldova din cauza acestei dominaţii?

Mai întâi trebuie să stabilim ce este o primejdie, ce este o ameninţare. Atât timp cât oamenii se pot înţelege, pot comunica, este de fapt indiferent ce amestecătură de limbi utilizează. Însă, din punctul de vedere al limbii române, este evident că o influenţă prea mare a unei limbi străine nu este bine văzută. Când am început aceste cercetări, noi am crezut că este aşa cum spuneţi dumneavoastră. Persoanele folosesc foarte multe cuvinte ruseşti în vorbirea lor. Ceea ce am constatat până la urmă este că acest fenomen este foarte limitat. Există anumite persoane care fac asta, dar cei mai mulţi vorbesc limba română ca în toate părţile din România.

– Putem spune că acest fenomen se observă mai curând în spaţiul urban?

Sigur, aşa este. Totuşi fenomenul se observă mai curând în rândul persoanelor cu o cultură redusă. Dar vreau să fac o remarcă. Dacă la începutul venirii mele în Republica Moldova am constatat că persoanele utilizează frecvent termeni tehnici, termeni din administraţie, politică de origine rusească, astăzi situaţia s-a schimbat radical. În prezent, cele mai multe persoane din sfera politicului sau mai ales a ştiinţei vorbesc ca şi românii, chiar dacă au un anumit accent, care, de altfel, există şi în multe părţi ale României. Din punctul de vedere al limbii literare, nu se deosebesc astăzi de români.

La nivel popular, alta e situaţia. Dialectul, graiul local are o mare influenţă. La acest nivel, se deosebeşte vorbirea. Dar când vorbesc cu un ţăran din Moldova românească, aşa spunând, nu văd o mare diferenţă faţă de cei care trăiesc aici.

Dacă vorbim despre o ameninţare, limba română nu este chiar aşa de ameninţată de limba rusă cât de limba engleză. Astăzi este o erupere nu numai de cuvinte, dar şi de formule englezeşti în limbile noastre. Limba germană este ameninţată. Anumiţi oameni inventează nişte cuvinte şi formule care nici în engleza tradiţională nu există. Pentru faimosul telefon portabil în limba germană s-a dezvoltat termenul „handie”, care sună englezeşte, dar nu există în Anglia sau Statele Unite. După părerea mea, este o influenţă prea mare.

– La un nivel mai general, cum pot supravieţui limbile mici într-o lume a globalizării? Limba română e o limbă mică?

Dacă ne gândim la faptul că limba română este vorbită de aproape 25 de milioane de persoane, ne dăm seama că nu este o limbă mică. În Europa, spaniola este o limbă relativ mică. Numărul oamenilor pentru care limba spaniolă este limbă maternă este cam acelaşi ca şi în cazul limbii române. În Spania, sunt mulţi basci, catalani, galicieni, pentru care limba spaniolă castiliană nu este limbă maternă. Sigur că limba spaniolă este o limbă mondială cu peste 200 de milioane de vorbitori, dar în Europa este egală cu limba română.

Cum pot supravieţui limbile mici? Este o mare problemă. Vedem că multe limbi dispar, numărul lor se reduce. Dar pe de altă parte, vedem şi o reînnoire, o revitalizare a limbilor. Există în acelaşi timp un proces care se opune uniformizării lumii, civilizaţiei, culturii. Se dezvoltă în cercurile intelectuale o rezistenţă faţă de această uniformizare. O anumită şansă o oferă mediile electronice. Putem constata că în multe comunităţi mici de vorbitori, mai ales tinerii utilizează limba lor ca pe un fel de marcă. Intră cu această limbă în mediile electronice. Pentru unii este un fel discurs secret. Se demarchează de alţii. Pentru alţii este un semn de identitate, se regăsesc într-o anumită comunitate. Procesul nu este unitar.

E curios de văzut că în ultimii 100 de ani s-au născut aproape treizeci de limbi romanice noi. Sunt cincisprezece limbi creole pe bază de franceză, pe bază portugheză şi spaniolă care în ultimii 50 de ani au fost declarate limbi naţionale pe insulele Seychelles, Haiti, pe insulele Antile franceze unde aceste limbi se utilizează şi ca limbi scrise.

– În Republica Moldova există o tabără de politicieni care vorbeşte despre o limbă moldovenească. Există şi un electorat care crede în aceasta. Au dreptul politicienii să polemizeze pe seama limbii române în scopuri electorale, prostind astfel propriul electorat?

Politicienii pot face ce vor. Limba a fost întotdeauna şi un instrument politic. Eu sunt specialist în istoria limbilor romanice. Deja în timpul Renaşterii politicul a folosit limba ca instrument politic, încât nu are sens să ne întrebăm dacă politicienii au sau nu dreptul de a face asta. Ei o utilizează după placul lor. E clar că aici limba moldovenească a fost inventată. Putem spune că este o realitate confecţionată. Atât timp cât multe persoane, poate mai puţin cultivate, se recunosc în această limbă moldovenească, nu putem să le tăgăduim acest drept de a-şi autodefini limba. Este o problemă spinoasă utilizată în dispute politice. Noi, ca lingvişti, putem spune că limba română este unitară. Aici se observă aceleaşi fenomene ca şi în România, dar cine vrea să găsească deosebirile le găseşte.

– Totodată în Constituţie avem menţionată limba moldovenească. E normal ca într-o Constituţie a unui stat să se regăsească nişte neadevăruri ştiinţifice?

Cât timp aceasta este o problemă ideologică, lingviştii pot să-şi exprime părerea, dar politica face ce vrea. Orice persoană recunoaşte că limba română şi limba moldovenească sunt una. Dacă se cere să se vorbească despre o limbă moldovenească, vor apărea consecinţe politice. Adică ar trebui să dezvoltăm intenţionat deosebirile. Iar aceasta e un nonsens. Din punct de vedere practic, nu este productiv. Limba română este o limbă bine dezvoltată. De ce să inventăm o altă limbă, dacă avem deja o limbă care funcţionează pentru toate necesităţile sociale? Trebuie să ne gândim ce urmări politice şi practice are formularea „limba moldovenească”. Pentru ce avem nevoie de ea? Numai ca să spunem că suntem o naţiune de sine stătătoare pentru că avem un stat? Este o logică greşită. „Avem un stat, deci trebuie să fim o naţiune, deci trebuie să avem o limbă a noastră” – este un nonsens.

Interviu realizat de Vadim Vasiliu

 

 

The following two tabs change content below.