Lidia Bobână: S-au întâlnit odată doi ghinionişti

S-au întâlnit la cimitir… În ziua aceea, Andrei Sârbu venise la mormântul mamei lui să-i spună că are de-acum 60 de ani şi e prima dată când nu mai este alături de el. Au trăit împreună toată viaţa. El a fost unicul copil al Ioanei. Tată-său a murit când Andrei împlinise patru anişori. S-a prăpădit într-un accident rutier. Aşa au trăit ei – o văduvă tânără şi un copil de patru ani.
Povestea lui Andrei
Cu trecerea timpului, se schimba doar vârsta lor, în rest totul era pe vechi. E adevărat, când Andrei se făcuse flăcău, maică-sa a stat în capul lui să se însoare. Ce mamă nu visează să aibă un nepot sau o nepoată de la copilul ei? Îşi închipuia că o să se împace cu noră-sa mai ceva decât cu o fiică. Pentru atâta lucru, din banii pe care-i adunase, i-a cumpărat fiului o căsuţă în mahalaua lor,  ca atunci când va avea nevoie de mână de bărbat la casă să-l poată chema în ajutor.
Însă, căsnicia n-a durat decât trei ani. E greu de spus cine era de vină. Noră-sa le scosese vorbe în mahala. Chipurile, odată ce Andrei stă mai mult la mamă-sa decât la casa lui, este ceva între ei. De fapt, aşa şi era. Cum venea el acasă, Ioana era la ei. Spunea că nu poate mânca singură, că, poate, Stela are nevoie de ajutor şi ar dori să-i fie de folos. Stela nu avea nevoie de soacră-sa, chiar o enerva vizitele ei atât de dese. Ar fi dorit şi ei să se giugiulească. Mă rog, erau tineri. Dar parcă poţi? Cum deschideau ochii, uite că Ioana le şi apărea în prag. „Am făcut nişte clătite şi v-am adus şi vouă”. Sau: „Mămăliguţa-i caldă şi am făcut-o prea mare. V-am adus nişte smântânică, nişte jumări…” Adică căuta pretexte să se vadă. Dacă nu venea mamă-sa, Andrei dispărea pe nevăzute din casă şi se ducea la ea.
Cât a putut să rabde Stela situaţia asta?! Într-o zi, şi-a strâns  lucruşoarele şi l-a părăsit pe Andrei. Lumea a întors situaţia asta pe toate părţile. Nimeni nu s-a mai mirat când Andrei a scos casa în vânzare şi s-a mutat la mamă-sa. Nu s-a mai însurat, oricât încerca mamă-sa să-l convingă. În ziua când a venit la mormântul Ioanei, aceasta murise de jumătate de an. S-a stins din viaţă cuminte, în somn, fără să supere sau să chinuie pe cineva. Suferea de inimă femeia.
Povestea Verei
Zic s-au întâlnit la cimitir Andrei Sârbu şi Vera Hanganu. Ea îşi înmormântase soţul. L-a zărit de departe pe bărbatul cela care şedea pe o piatră lângă mormânt. S-a gândit că stă la mormântul soţiei sau al vreunui copil… De fapt, n-o interesa prea mult, era frământată de gândurile ei. A rămas singură şi pe drumuri… Cel din groapă era soţul ei. A urât-o atât de mult că s-a răzbunat pe ea şi dincolo de viaţă. Tocmai când scoteau sicriul din curte, s-a apropiat de ea nepotul bărbatului ei şi i-a spus: „Mătuşă Vera, să ştii că badea mi-a vândut casa şi, într-o săptămână, te rog, să te muţi de aici, că vreau să fac reparaţie”. Şi ea a crezut că, odată cu moartea lui, va scăpa de necazuri! E adevărat nu se prea împăcau în ultimii ani. Ridica mâna asupra ei, o învinuia de multe lucruri. Zicea că-l fură, că se iubeşte cu prietenul lui, că cei doi feciori ai lor nu seamănă cu cei din neamul Hângăneştilor… Şi câte şi mai câte. Au divorţat şi ea a trecut cu traiul la soră-sa, fără să bănuiască că el va scoate casa de vânzare. Spera că o va lăsa moştenire feciorilor. Şi orb să fi fost că tot ar fi trebuit să simtă că ai lui erau băieţii. De când a alungat-o pe mamă-sa, feciorii lui Pavel Hanganu s-au dus în lume. Nici nu ştia Vera pe unde-s, să-i cheme la înmormântarea tatălui lor.
Atunci când soarta ia frâiele în mâinile sale nimic nu este întâmplător.  În ziua aceea, Vera şi Andrei s-au cunoscut. El s-a apropiat de mormântul ei cu o sticlă cu vin şi cu ceva mâncare la pachet. Au pomenit morţii. Mai târziu, el a recunoscut că a împlinit în ziua aceea 60 de ani şi că nu are cu cine închina un pahar. De fapt, i-a povestit femeii toată viaţa lui. Peste o săptămână au făcut schimb de telefoane, iar peste câteva luni au început să se întâlnească. Şi la un an de când Vera şi-a îngropat bărbatul, Andrei a cerut-o de nevastă, el care se jura că nu se mai însoară niciodată. Mi-a spus că i-a fost frică să facă pasul acesta. Vera era tânără, avea numai 44 de ani… Andrei, cu cei 60 ai lui în spate şi cu slaba cunoaştere a firii muiereşti, era nesigur de răspunsul ei. Putea să se mărite cu altcineva, că era frumoasă. Cu rotunjimi pe unde-i stă bine unei femei, cu păr negru, neatins încă de brumă, şi cu ochii albaştri îi părea mai mândră decât toate femeile pe care le cunoştea. Nici el nu era urât. Dar anii, anii nu-i poţi ascunde, nu-i poţi schimba, nu-i poţi da cu împrumut.
Căsătoria
Între timp, să vedeţi dumneavoastră ce se întâmplă! Vin acasă feciorii Verei şi o caută la soră-sa. „S-a măritat”, le spuse aceasta. „Ce avea să facă sărmana, adaugă femeia, dacă tatăl vostru a vândut casa înainte de moarte şi v-a lăsat pe drumuri?” Nimic din ce a fost al vostru nu vă mai aparţine. „Da banii pe casă unde-s?”,  întreabă cel mai mare. „O fi fost ascunşi undeva prin gospodărie, dar n-a mai avut mamă-ta când să-i caute, că a dat-o Miron afară la o săptămână după moartea tătâne-tău.”
Dacă nepotul a făcut ce a dorit din mătuşă-sa, apoi cu feciorii lui Hanganu nu i-a mers. Au contestat în judecată contractul de vânzare-cumpărare a casei. Se judecă şi astăzi. Sunt hotărâţi să obţină câştig de cauză. Nu avea dreptul tatăl lor să vândă imobilul fără consimţământul feciorilor, deoarece aceştia aveau viza de reşedinţă acolo.
Şi o altă veste care a ajuns la urechile mele. Chiar Andrei Sârbu m-a telefonat la începutul lunii să-mi spună că i s-a născut o fată. „Cât de mult s-ar fi bucurat mama mea, doamnă Lidia! E o minune de copil!” „Dar ce zic băieţii Verei?” „Nu-şi dau rând cine s-o scoată la plimbare…”
The following two tabs change content below.
Lidia Bobână

Lidia Bobână