Lidia Bobână, în vizită la Cantemir şi Leova

CAMPANIE DE PROMOVARE // „Să ştiţi, că lumea lasă tot lucrul şi, pe prispă, citeşte povestea din ziar. Apoi ziua de lucru continuă”

Înconjurat de un salon de frumuseţe, o alimentară şi un local de jocuri de noroc, Oficiul Poştal Cantemir, situat la parterul unei clădiri avariate, în care mai plouă când aversele de vară ajung şi pe la sudul Moldovei, în ziua de sâmbătă, 9 iulie, a avut mai mulţi vizitatori ca de obicei. Motivul a fost vizita jurnalistei Lidiei Bobână cu ocazia lansării volumului de carte „Poveşti adevărate”.

În faţa Oficiului Poştal, lângă cortul JURNALULUI, s-au adunat mai mulţi lucrători ai oficiilor poştale din raionul Cantemir şi cititori fideli ai jurnalistei, care, pe rând, treceau pe la masă, unde autoarea le scria câte un autograf pe cartea recent apărută. Întrebând numele, prenumele fanilor săi, jurnalista asculta cuvinte de mulţumire pentru volum, dar şi despre probleme cu care se confruntă locuitorii de prin partea locului.

Majoritatea spuneau că poveştile Lidiei Bobână le cunosc încă de pe timpuri, când jurnalista realiza o emisiune la Radioul naţional.

„Pleacă lumea, căci nu-i de lucru”

Sunetele din boxele instalate de JURNAL au atras atenţia mai multor trecători, care se interesau ce se întâmplă. Grijile, necazurile, modul de trai pe care-l duc cei din Cantemir le citeşti pe chipurile lor. Aceştia însă nu treceau indiferenţi pe alături, ci se opreau, unii cumpărau câte o carte, primind în dar câte un ziar „Apropo magazin” şi „Economist”.

„Sunt foarte puţini oameni în raion. Lumea a plecat cu familiile şi copiii peste hotare. Din 6300 de locuitori au rămas 3136. Pleacă lumea pentru că nu-i de lucru”, spune Stepanida Rizov, economistă la Oficiul Poştal Cantemir.

Potrivit femeii, fabrica de conserve s-a închis prin 1994 şi locuri de muncă aproape că nu sunt. Mai mulţi lucrează ca precupeţi la piaţă, la instituţiile statului. Mai există câteva brutării, în care se mai învârt femeile, iar ceilalţi ţin pământuri, care în fiecare an au roadă diferită, totul depinzând de condiţiile climaterice. „De sate nici nu mai vorbim. Lumea azi nu a venit în centrul raional, pentru că nu are transport”, accentuează Stepanida Rizov.

„Trăim ca în peşteri”

„Se mai construieşte câte ceva în oraş numai datorită remitenţelor de peste hotare. Şi numărul naşterilor s-a micşorat, pentru că lumea nu vrea să facă copii. Cu ce să-i creşti?”, conchide Stepanida Rizov.

În timp ce discutam cu lucrătorii oficiilor poştale din raion, se apropie o femeie şi întreabă ce se întâmplă şi pentru ce atâta lume în faţa oficiului poştal. „E lansarea cărţii Lidiei Bobână „Poveşti adevărate”, îi răspunde o poştăriţă. Privindu-mă ţintă în ochi şi cu o voce puţin ridicată, femeia în vârstă de vreo 50 de ani zice: „Noi avem poveştile noastre şi mai adevărate! Veniţi la noi, la căminul în care locuim. Trăim exact cum trăia lumea în vechime, ca în peşteri. Poate şi mai rău”, relatează Valentina Cibotari.

„Am lucrat o mulţime de ani la fabrica de conserve şi am nişte camere în cămin. Acum nu ne permit să le privatizăm, ca să facem un pic de reparaţie. Spun că nu avem voie, dar se risipeşte totul pentru că acoperişul este spart. Când ne dă Dumnezeu ploaie, ajunge şi la noi în casă, punem castroanele şi strângem apa. Uite-aşa trăim noi”, îmi spune femeia, adăugând: „Astea sunt poveşti de viaţă, fata mea”.

„Nou nu uităm Moldova”

Cu un zâmbet cald se apropie de masă cu cartea Lidiei Bobână şi cu ediţia JURNALULUI o femeie de vârstă mijlocie. „Îmi plac poveştile dvs. pentru că-s din viaţă luate. Le ascultam pe timpuri la Radioul naţional. Acum le voi citi şi plăcerea va fi şi mai mare”, spune Mariana Cristurel.

O femeie bine îmbrăcată privea de sus printre ochelarii de soare la masa noastră cu ziare şi cărţi, era însoţită de un tânăr de vreo 20 de ani, care îi e probabil fiu. Îngâmfat, acestă întrebă în glas tare: „Ce este aici?”. Răspunsul şi-l găsi singur citind posterul JURNALULUI: „Caravana cărţii Lidiei Bobână vine în oraşul tău”. Şi cu o mină nedumerită, indiferentă se îndepărtă cu maică-sa la braţ.

Îndată după ei, de cort se apropie o femeie cu o privire senină ce exprimă entuziasm la văzul Lidiei Bobână. Salutând-o i-a spus că e fericită că o vede tocmai la Cantemir. Aceasta i-a urat jurnalistei sănătate, succese, zicându-i să mai vină la Cantemir cu noi volume, „că tare sunt interesante şi bune pentru sufletul nostru răzvrătit. Am venit de peste hotare acasă, în vacanţă. Şi mă bucur că am ocazia să cumpăr cartea cu un autograf chiar din mâna dumneavoastră. Să ştiţi că noi nu uităm Moldova. Suntem cu sufletul aici. Suntem obligaţi de situaţie să plecăm ca să ne creştem copiii, să le oferim o educaţie şi un viitor”, şi-a spus păsul Violeta Zuev, fostă profesoară, care a lăcrimat cât a vorbit, pronunţând ultimele cuvinte pe silabe.

„Tare sunt chinuite femeile de la ţară”

„Puţină lume”, îngână o femeie cu voce tare, care ne spune că am venit într-o zi când lumea de la sate nu vine la Cantemir, pentru că nu are transport pentru a ieşi din sat. „Dacă veneaţi într-o zi obişnuită,  aici erau să fie mult mai mulţi, pentru că multă lume cunoaşte poveştile Lidiei Bobână încă de la radio. „Eu lucrez aici şi de aceea am venit, dar aşa nu ai cu ce veni. Cine se interesează de viaţa noastră şi cui îi pasă cum ne descurcăm?…”, zice Elena Grigoriţă din satul Negura, în timp ce cere şi un telefon de contact de la Lidia Bobână. Femeia, adresându-se jurnalistei, trage concluzia: „tare sunt chinuite femeile de la ţară”.

Ca să nu ne simţim singuri, Tatiana Munteanu, lucrător al Oficiului Poştal din Cantemir a stat cu noi alături de Lidia Bobână cu cei doi copii ai săi – Daniela şi Dumitru. „Îi cunosc vocea Lidiei Bobână încă de când eram elevă la şcoală. Unele istorii din carte le ştiu de pe atunci. Pe toate le lecturez cu drag”, ne asigură tânăra mămică.

La finele întâlnirii noastre cu cantemirenii, Stepanida Rizov s-a apropiat de jurnalista Lidia Bobână cu un crin, care să-i bucure sufletul şi s-o inspire mai departe în activitatea sa, după cum i-a urat cantemireanca.

„De unde a apărut cruzimea şi indiferenţa la oamenii noştri?”

Deşi era ora amiezii, când soarele ardea fără milă totul în jur, câţiva locuitori ai Leovei, au venit la cortul JURNALULUI, situat la umbra unor castani rotaţi din faţa oficiului poştal Leova, pentru a cumpăra „Poveştile adevărate” cu autograful autoarei. În timp ce semnează cărţile, jurnalista le spune celor prezenţi că poveştile sunt de la oameni şi din viaţă culese. „Semnaţi-mi încă o carte şi pentru colega mea de serviciu, care este în concediu. Ea adoră poveştile dvs., la fel ca  mine”, spune Maria Chiţcatâi, care ne aştepta în faţa oficiului poştal.

„Îmi pun o întrebare: De unde a apărut cruzimea şi indiferenţa la oamenii noştri?”, o întrebă pe jurnalistă Valeriu Mercuşev, consilier raional. „Toate au apărut de când au început să se împartă averile”, i-a răspuns Bobână.

„Aceste poveşti fac bine tuturor şi oamenii mai trag şi poveţe din ele”, spune Elena Ţurcanu, profesoară de limba română din Leova.

Viorica Gaiber, şefa oficiului poştal din Cupcui, Leova, a venit numai pentru a o vedea pe Lidia Bobână. „Cu ajutorul textelor dvs. eu abonez lumea la ziar., iar poveştile le citeam şi mamei mele când era în viaţă, pentru că nu vedea. „Să ştiţi că lumea lasă tot lucrul şi, pe prispă, citeşte povestea din ziar. Apoi ziua de lucru continuă”, ne mărturiseşte femeia, în timp ce-şi aşteaptă cartea cu autograf din mâinile Lidiei Bobână.

Victoria POPA

The following two tabs change content below.
Victoria Popa

Victoria Popa

Victoria Popa

Ultimele articole de Victoria Popa (vezi toate)