Liberal-democraţii şi democraţii se denunţă reciproc

Vlad Plahotniuc si Valeriu Strelet la sedinta parlamentului RM

Foto: Nadea Roşcovanu

Preşedintele interimar al PLDM, Valeriu Streleţ, a prezentat astăzi trei condiţii, care, dacă vor fi respectate, „ar putea crea un nucleu pentru a discuta şi a implementa un obiectiv de învestire cât mai rapidă a unui guvern”. Streleţ a prezentat declaraţia Biroului Permanent Central al partidului în care una dintre condiţii este numirea unui premier neafiliat politic. PDM, la rândul său, a cerut PLDM să vină „să vină la dialog și să nu se mai ascundă după acțiuni populiste”.

„Noi nu avem nevoie de guvernare de strânsură, ci de forţe politice angajate ferm în asigurarea responsabilă a actului de guvernare, bazat pe trei principii şi abordări de bază. Prima ar fi că instituţiile de drept ale statului – sistemul judecătoresc, entităţile anticorupţie, organele de reglementare şi control – să fie scoase din subordonarea partinico-oligarhică pentru a nu admite influenţarea acestora de către grupările de interese şi folosite pe post de bâte politice”, a afirmat Streleţ.

A doua condiţie înaintată de PLDM prevede neafilierea politică a prim-ministrului şi libertatea acestuia în formarea cabinetului de miniştri. „Guvernul să activeze în baza normelor constituţionale şi legale, fără încorsetări stabilite prin acorduri de alianţe, având tot suportul necesar pentru promovarea acţiunilor ferme fie şi nepopulare pentru depăşirea crizei”, a continuat fostul premier.

Ultima condiţie vizează activitatea Parlamentului, ca acesta să se plieze pe obiectivul de soluţionare a problemelor vitale ale societăţii, şi nu pe contribuţia la crearea acestor probleme. „Ritmicitatea şi randamentul activităţii Parlamentului urmează să fie asigurată de un preşedinte faţă de care să nu existe suspiciuni de afiliere de afaceri sau de rudenie prin afinitate cu persoane care au edificat sistemul statului captiv”, a subliniat Streleţ.

Ca reacţie la această declaraţie, PDM a emis un comunicat în care se menţionează: „Și noi avem multe să cerem PLDM, în numele oamenilor, în primul rând să întoarcă cetățenilor miliardul furat de la BEM, apoi să scoată din captivitate instituţii vitale ale statului, cum ar fi Serviciul Vamal și Inspectoratul Fiscal de Stat, instituții despre care avem toate motivele să credem că întrețin și în acest moment scheme corupționale și politice, care favorizează inclusiv reprezentanți din conducerea PLDM”.

Democrații mai spun că „dacă cei din PLDM vor să afle poziția PDM față de cerințele pe care le-au anunțat, să vină la dialog și să nu se mai ascundă după acțiuni populiste”. „Considerăm declarația de astăzi a liderului interimar al PLDM ca fiind o perdea de fum, care să acopere atitudinea iresponsabilă a acestui partid și vina directă pentru blocajul în care se află țara din cauza neparticipării la negocieri. PLDM a avut oricând posibilitatea să vină în aceste săptămâni și să-și spună doleanțele în cadrul unor întâlniri politice, acolo ar fi aflat opinia noastră și a colegilor din celelalte partide proeuropene, dar nu a făcut-o, a preferat să se limiteze la atacuri prin intermediul presei”, se menţionează în declarație.

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău