Liberal-democraţii se declară partid de opoziţie

pldm

Partidul Liberal Democrat din Moldova nu va participa la guvernare, decizia a fost adoptată de către Consiliul Politic Naţional al formaţiunii. Vicepreşedintele partidului Valeriu Streleţ a solicitat deputaţilor liberal-democraţi, care au subsemnat pentru candidatul democrat, să-şi retragă semnăturile, în caz contrar, vor  fi luate “măsurile ce se impun”.

„Astăzi, Consiliul Politic Naţional a luat decizii foarte importante pentru partid şi pentru situaţia politică din R. Moldova. În primul rând, a luat act şi a condamnat metodele prin care se constituie actuala majoritate parlamentară, atunci când procesul politic democratic normal şi rezultatele politice obţinute de către partide sunt înlocuite cu metode de formare a unei majorităţi bazate pe presiuni şi corupere politică. În aceste condiţii, CPN a decis ca PLDM să nu participe în cadrul actualei majorităţi şi se declară partid parlamentar de opoziţie”, a declarat vicepreşedintele PLDM Valeriu Streleţ.

Totodată, Streleţ a subliniat că CPN a solicitat deputaţilor care au subsemnat pentru candidatul PD la funcţia de prim-ministru să-şi retragă semnăturile. „Dacă nu se vor conforma, partidul va lua deciziile care se impun în acest sens”, a menţionat Valeriu Streleţ.

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău

Ultimele articole de Jurnal de Chișinău (vezi toate)