Leşco, Ivanţoc şi Popa, şomeri de nevoie

GRUPUL „ILAŞCU” // Andrei Ivanţoc a fost la muncă în Italia, Alexandru Leşco a suportat o operaţie la plămâni, iar Tudor Popa are deja un nepoţel

Au schimbat detenţia dură pe realitatea crudă. Cei trei foşti deţinuţi politici ai regimului separatist de la Tiraspol – Alexandru Leşco, Andrei Ivanţoc şi Tudor Popa – încearcă să se bucure, după 12 şi 15 ani de puşcărie, de libertatea care i-a mânat la Chişinău. Deşi până la eliberare, presa îi pomenea des, acum puţine lucruri se mai cunosc despre ei. Cine ştie, bunăoară, faptul că unul dintre ei a suportat recent o intervenţie chirurgicală, altul a stat o lună şi jumătate în spital, că trăiesc numai din pensia mică pe care le-o oferă statul, în afară de Ivanţoc care nu are niciun venit de la stat, că Tudor Popa a devenit de curând bunic, iar Andrei şi-a însoţit consoarta în Italia unde aceasta a plecat să muncească pentru jumătate de an?

Nu sunt prieteni

Chiar dacă primii nouă ani de detenţie i-au petrecut în aceeaşi închisoare de la Tiraspol, s-au văzut rar între ei, ocupând celule diferite. Nu se cunoşteau nici până la data la care au fost arestaţi de separatişti în 1992. Poate de aceea astăzi nu sunt prieteni apropiaţi, nu se vizitează reciproc, chiar dacă lumea îi percepe ca pe un tot întreg. Alexandru Leşco şi Tudor Popa au devenit, între timp, şi consăteni după ce şi-au cumpărat case în satul Ciorescu, suburbie a capitalei. Acelaşi Popa este vecin de bloc şi cu Andrei Ivanţoc la Ciocana, dar se salută doar atunci când se întâlnesc. „Fiecare îşi vede de viaţa lui”, explică situaţia Andrei Ivanţoc. Niciunul dintre ei nu mai ţine legătura cu Ilie Ilaşcu care se află acum la Bucureşti.

Cu ordin, fără bani

Alexandru Leşco, 56 de ani, îşi repara la începutul acestei săptămâni maşina. A vândut apartamentul pe care îl avea în sectorul Ciocana al capitalei şi şi-a cumpărat o casă la Ciorescu. Acum, împreună cu soţia, gospodăresc achiziţia. „Avem şase ari de pământ pe lângă casă, câteva tufe de viţă-de-vie, aşa… de mâncare, mai răsădim una, alta. Soţia e sănătoasă, mulţumim. Ştiţi că de la o vârstă totul e relativ…”, ne spune Alexandru Leşco. În vara acestui an, fostul deţinut politic a suferit o intervenţie chirurgicală la plămâni. Sechele din timpul detenţiei. Trăieşte din pensia pe care i-o oferă statul la care nu s-au adăugat încă cei 500 de lei cuveniţi după decorarea din august curent cu „Ordinul Republicii”. Cu Tudor Popa se întâlneşte mai des, „chiar şi azi ne-am văzut”, zice, şi cam atât. „Ilie nu vrea să aibă treabă cu noi cu toţi”, descrie relaţia pe care o are acum „grupul Ilaşcu”.

Vrea să plece cu soţia la muncă în Italia

Andrei Ivanţoc e „mai mult pe acasă, m-am retras din politică, urmăresc totul dintr-o parte”. Nu primeşte nicio pensie, aşa că a însoţit-o în acest an pe Eudochia, soţia lui, în Italia, la muncă, unde s-au reţinut jumătate de an ca să-şi câştige existenţa. Au fost nevoiţi să se întoarcă fiindcă Andrei se simţea rău. Bolile cronice care i se trag din închisoare l-au internat pentru o lună şi jumătate în spital. Acestea au fost agravate şi de comoţia cerebrală şi mâna ruptă cu care s-a ales la protestele din aprilie 2009 când a fost bătut de poliţişti. „Am la casa părintească din raionul Căuşeni o bucăţică de pământ şi vara am mai mers pe acolo la prăşit. În rest, stăm la Chişinău în apartamentul nostru cu două camere”, zice Ivanţoc. Cea mai mare doleanţă a lui este ca soţia să-şi găsească un loc de muncă peste hotare. „Ce-a mai rămas aici? Ce să facem? În Basarabia, tinerii nu au ce să facă, dară mi te unii de vârsta noastră”, explică el. Ivanţoc a vorbit cu Ilaşcu o singură dată din momentul eliberării, iar cu ceilalţi colegi de detenţie se salută când îi întâlneşte.

Nepotul îi poartă numele

Tudor Popa, 47 de ani, ni se prezintă ca „şomer”. A divorţat de soţie când era încă în închisoare, dar după ce a fost eliberat în 2007, cei doi copii ai săi au trecut să locuiască cu el în apartamentul de pe str. Petru Zadnipru cu două camere. Fiica are 18 ani, iar băiatul de 22 de ani care e căsătorit l-a fericit de aproape un an cu un nepoţel care îi poartă numele – Tudorel Popa. Locuiesc împreună. Şi-a cumpărat şi el „o bucăţică de gospodărie” la Ciorescu din banii pe care i-a încasat după ce CEDO a dictat despăgubiri pentru foştii deţinuţi politici şi o parte din timp şi-l „omoară” gospodărind. În rest, încearcă să-şi trăiască libertatea.

Soluţiile lor pentru problema transnistreană

Toţi trei sunt bine informaţi despre situaţia, mai ales politică, din ţară, dar preferă să-şi spună preferinţele duminică, în cabina de vot. În timp ce Leşco şi Ivanţoc consideră că noi, basarabenii, trebuie să fim mai hotărâţi şi să spunem cu voce ceea ce credem în problema transnistreană pentru care ei şi-au jertfit nu numai tinereţea, Tudor Popa e mai pesimist. „Nici nu mai ştiu ce trebuie să se întâmple. Am avut la putere şi comunişti, şi democraţi, dar tot nu s-a rezolvat nimic”, zice el. Chiar dacă nu se consideră „om politic”, Alexandru Leşco, care a fost curtat de anumite partide cărora le-a zis „gata, îmi ajunge”, este convins că trebuie să spunem clar lucrurilor pe nume, să nu ne temem că „o să deranjăm pe cineva”. Ivanţoc, fost candidat independent şi susţinător deschis al unei formaţiuni politice în campaniile electorale din anul trecut, îl completează: „Rusia o să-şi bată mereu joc de popoarele mai mici. Aşa că trebuie să fim hotărâţi”.

Raisa Lozinschi-Hadei

The following two tabs change content below.
Raisa Lozinschi-Hadei

Raisa Lozinschi-Hadei

Raisa Lozinschi-Hadei

Ultimele articole de Raisa Lozinschi-Hadei (vezi toate)