Leons Briedis: „Cea mai adevărată parte a sufletului meu trăieşte în Moldova”

MEMORIE // Interviu cu poetul Leons Briedis, Riga, Letonia

–      Povestiţi-mi, vă rog, stimate dle Leons Briedis, cum aţi ajuns pentru prima dată la Chişinău?

În ziua de 24 septembrie 1971, am ajuns pentru prima dată la aeroportul din Chişinău. Aveam în bagaj doar trei lucruri – tinereţe, curaj şi… un număr de telefon al lui Grigore Vieru pe care mi l-a oferit un coleg mai vârstnic, poetul leton Maris Ceaclais. Am găsit în buzunar 2 kopeici şi i-am telefonat lui Grigore care mi-a răspuns imediat. Aflând că sunt din Letonia şi, mai ales, că sunt prietenul lui Maris, Grigore mi-a poruncit să iau îndată un taxi şi să vin la el acasă. Iată aşa, pe neaşteptate, am ajuns „pe un picior de plai, pe o gură de rai”. De atunci, Grig a devenit fratele meu de cruce. De fiecare dată când venea la Riga, în primul rând, venea în casa mea, a văzut cum creşteau fiii mei, ce fac eu, ce face soţia mea, Maria.

Grigore Vieru, eroul naţional al Letoniei

În 1988 am tradus şi am publicat cartea „Steaua de vineri” a lui Grigore Vieru în limba letonă. Iar în 1987 – poezia lui Grig „În limba ta”, tradusă în letonă, a devenit un imn neoficial al renaşterii naţionale din Letonia, aşa că Grig a devenit atunci eroul naţional al Letoniei.

Aş mai preciza că apariţia mea la Chişinău s-a desfăşurat pe un fundal destul de dramatic, căci în 1970 am fost exmatriculat de la Universitatea din Riga pentru activităţile mele antisovietice, fără dreptul de a studia undeva pe teritoriul fostei URSS. Totuşi am decis să încerc în Moldova… şi am reuşit! Cu ajutorul lui Grigore Vieru, Mihai Cimpoi, Ion Vatamanu , Liviu Damian, Gheorghe Vodă, Vitalie Tulnic, Anatol Ciocanu şi al multor oameni de cultură din Moldova, am devenit student al Universităţii din Chişinău, unde am urmat facultatea de limbi străine – am studiat limba spaniolă şi alte limbi romanice.

Din două nefericiri, s-a născut o fericire

–      Scriitoarea Maria Briede-Macovei este originară din Basarabia. Unde v-aţi întâlnit cu ea? A acceptat uşor să meargă în Letonia, în calitate de soţie a dvs.?

În mod paradoxal, pe noi ne-a apropiat regimul totalitar. Maria provine dintr-o familie de răzeşi. Bunicii ei au pierit în 1940, în Gulag, undeva în Vorkuta. La vârsta de doi ani, a fost deportată împreună cu familia în 1949, în Siberia (în regiunea autonoma Buriat–Mongolă). Ne-am întâlnit la Chişinău în 1972, iar Maria a avut curajul să devină prietena şi iubita unui disident leton, exmatriculat de la Universitatea din Riga. Din două nefericiri, cum zic letonii, s-a născut o fericire. Am devenit unul pentru altul o patrie credincioasă. Căci patriile adevărate ne-au trădat. Numai dragostea nu trădează niciodată. Pe mine şi pe Maria ne leagă nenumărate fire spirituale care ne ajută să trecem zâmbind prin toate greutăţile.

–      Dle Leons Briedis, aţi contribuit la editarea în Letonia, în clandestinitate, a primei publicaţii de limbă română cu grafie latină, „Glasul naţiunii”, la începutul anului 1989, publicaţie care a fost adusă în Moldova. Cum aţi participat la acest act istoric? Cât de periculos era?

Noi am fondat în 1988, la Riga, Societatea de cultură a românilor „Dacia”. La 15 februarie 1989, această Societate a editat, în oraşul Riga, primul număr al ziarului „Glasul”, cu grafie latină. Ziarul a fost editat în trei zile, la publicarea lui au contribuit lingvistul şi filologul par excellence Vlad Pohilă, pictorul/graficianul Iuri Zavadschi, Maria şi subsemnatul. Dar, ca o ironie a sorţii, numele noastre nici nu sunt pomenite în ziar. Noi nici nu vroiam asta, fiindcă ne făceam datoria faţă de Moldova, faţă de cultura şi viitorul Moldovei. Tirajul de 60.000 de exemplare al acestui ziar a fost transportat cu un camion la Chişinău. Despre acest eveniment a scris imediat presa europeană. Dar în ziarele din Moscova (Sovietskaja Kultura, Pravda, Izvestija) au apărut articole în care ziarul era învinuit de „terorism ideologic”, cerându-se ca cei care l-au publicat să fie „arestaţi” şi „condamnaţi”.

„Glasul naţiunii”, acuzat de „terorism ideologic”

Însă această retorică totalitară, plină de ură, care venea din Moscova, a fost nimicită de valul puternic al libertăţii.

Mai târziu, Maria a fost corespondentă a ziarului „Sfatul Ţării”, a colaborat cu Radioul naţional din Moldova şi cu departamentul român al postului de radio „Europa liberă”. A participat la toate activităţile Frontului Popular din Letonia şi, la 29 februarie 1996, pentru meritele sale deosebite faţă de Letonia, Parlamentul Letoniei i-a oferit cetăţenia letonă.

–      Cei doi fii ai dvs., Adrian şi Cornelius, au călătorit în ţara mamei lor?

Adrian, fiul nostru mai mic, a fost în Moldova de două ori. Cred că îl cheamă la Chişinău „glasul sângelui matern”. Mă bucur de asta. Probabil, pasiunea lui pentru limba şi cultura maternă va fi şi pentru mine un imbold de a-mi relua drumurile spre Moldova. Mi-e ruşine să recunosc, dar nu am fost la Chişinău din 1991. Dar ce pot face? Sunt şi eu un fel de fiu rătăcitor al Moldovei. Dar sunt foarte legat sufleteşte de pământul Moldovei. Probabil, cea mai adevărată parte a sufletului meu trăieşte veşnic acolo. În fiecare noapte, mă gândesc la Moldova, parcă ţin o convorbire poetică cu plaiul moldav – izvorul permanent al inspiraţiei mele poetice.

–      Copiii dvs. scriu literatură? Adrian face şi teatru, inspirat din folclorul român?

Adrian a ales, parafrazându-l pe poetul spaniol F.G. Lorca, cea mai tristă bucurie, aceea de a fi poet. În 2007 a publicat primul său volum, intitulat pur şi simplu „Poezii”. Mai scrie piese, proză, visează să fie şi cineast, şi actor. A jucat mai mult de zece roluri în Teatrul Dramaturgilor Letoni, precum şi nişte roluri episodice în diferite seriale televizate. Acum caută o ieşire în lume prin intermediul culturilor romanice, deci, prin Moldova şi România. Cunoaşte la perfecţie limba spaniolă. În curând, va fi publicat primul  său roman – un „roman gotic”, propunându-şi să exploreze căi noi în literatura letonă.

“Plaiul mioritic”,

la periferia interesului estetic

Fiul nostru mai mare – Cornelius – a debutat strălucit ca poet în timpul liceului. Pe urmă, influenţat mai mult de bunicul său (tatăl meu, profesor de matematică), a studiat matematica teoretică. În afară de aceasta, Cornelius scrie eseuri filozofice, face muzică, manifestă interes faţă de artele vizuale, de designul cărţilor etc. Împreună cu el edităm revista „Kentaurus”. Astfel noi, toţi patru membri ai familiei, scriem şi rămânem mereu în suflet poeţi.

–      Cum poate fi înviorată colaborarea dintre scriitorii, oamenii de artă letoni şi cei din R. Moldova?

În momentul de faţă, mizăm mai mult pe contactele personale. Poezia din Moldova, precum şi din alte ţări romanice, este foarte bine receptată şi acceptată la noi. Totuşi Letonia are (geografic, istoric, cultural) o legătură mai strânsă cu ţările scandinave, cu Germania, deci cu nordul Europei, de aceea „plaiul mioritic” al Moldovei se află, din păcate, la periferia interesului nostru estetic. Dar să fim optimişti! Sper că în viitorul apropiat să putem restabili contactele noastre pierdute. Lucrul acesta îl putem face, ca de obicei, cu eforturi personale.

–      Vă mulţumesc pentru interviu şi sper să ne revedem la Chişinău!

Interviu realizat de Irina Nechit

The following two tabs change content below.
Irina Nechit

Irina Nechit