Lenuţa cea frumoasă şi fericită

S-au cunoscut în avion, zburând spre Turcia. Ea mergea în vacanţă cu părinţii, el, cu nişte prieteni. Erau printre primii cetăţeni ai Republici Moldova care plecau în Turcia după destrămarea URSS. Acolo, în hotelul în care au băut împreună prima cafea, peste doi ani, Mircea i-a pus Lenuţei inelul de logodnă pe deget. Peste alţi doi ani, şi-au înregistrat căsătoria civilă şi au ajuns la altar.

Nu îndrăznea să-i ceară Domnului

Era o copilă de 19 ani, nesărutată încă de vreun băiat, când s-au cunoscut. Nu ştia că Mircea fusese căsătorit, că avea un copil şi era cu 15 ani mai mare decât ea. Dar nici n-o interesa trecutul lui atunci. Îi plăcea să-i asculte vorbele care sunau ca versuri din celebre poezii, să-i sorbească zâmbetul care îi crea  bună dispoziţie. După vacanţa petrecută la mare, s-au despărţit; el – la Chişinău, ea – în orăşelul de baştină cu străzi puţine şi gară mică. Rămasă cu amintirea zilelor de neuitat, petrecute la mare, Lenuţa şi-a dat seama că e îndrăgostită.

A trecut o săptămână, două, trei. Mircea tăcea, nu-i dădea niciun semn. „Dacă şi el s-a îndrăgostit, nimic nu îl va împiedica să stea prea mult departe de tine”, o liniştea mama, sfătuind-o să  aibă răbdare, să nu se grăbească să-l telefoneze. Lenuţa ţinea cont de sfatul mamei. Avea credinţă mare în Dumnezeu, dar nu îndrăznea nici în rugăciune să-i ceară Domnului să i-l trim

just-you-and-me-10393

ită pe Mircea cât mai curând sau să-l facă să se gândească la ea.

Deşi fluturaşii din stomac o încercau de îndată ce se gândea la el, nu se grăbea să ia vreo decizie. Lăsa lucrurile în voia Domnului.

„Doresc să fii mireasa mea pentru o viaţă”

Peste aproape două luni, înainte de începerea unui nou an de studii, Mircea i-a trimis un SMS. „M-ai vrăjit, frumoaso! De când te-am cunoscut, simt că trăiesc iubirea. Încerc sentimente care sunt greu de definit…”. Uitasem să vă spun că Lenuţa era studentă în anul întâi la Universitatea din Bălţi.

Reuşise să-l fascineze pe Mircea cu inocenţa ei. Mai văzuse omul şi talent, şi inteligenţă la ea. Avea talent în ale broderiei, îşi luase la mare o ie la care lucra. Mircea a surprins-o de câteva ori, brodând cu multă inspiraţie. Se minuna de dibăcia cu care tânăra fată împodobea pânza albă cu cusături alese. Urmărindu-i mâinile, şi-a amintit de o vorbă pe care i-o repeta mama mereu: „Omul care are talent iubeşte mai mult decât cel inteligent”.

Ei bine, Lenuţa le avea pe amândouă şi asta îi făcea inima lui Mircea să bată şi mai tare. După doi ani de relaţie frumoasă, în care Lenuţa a învăţat de la Mircea să facă legătura între frumos şi urât, între bine şi rău, şi să primească orice lovitură cu  zâmbetul pe buze, au hotărât să formeze o familie.

Nu au planificat evenimentul cererii în căsătorie. Fata n-a  aşteptat mulţime de trandafiri şi lumânări aprinse. Şi nici bărbatul n-a pus la cale vreun spectacol. Momentul potrivit a sosit în timp ce se aflau în acelaşi hotel în care se cunoscuseră cu doi ani în urmă. S-au aşezat la aceeaşi masă la o cafea.

Surpriza a fost că, în timp ce li s-a adus cafeaua, Mircea i-a oferit un trandafir cu vorbele: „Doresc să fii mireasa mea, să-mi fii toată viaţa mireasa! Eşti de acord ?”. Emoţionată, Lenuţa stătea chiar ca o mireasă în faţa lui şi nu ştia ce să spună.

După o pauză, cu lacrimi în ochi, i-a spus „Da!”. În acel moment, Mircea a îngenuncheat în faţa ei, i-a pus pe deget inelul, însoţit de un sărut pasional. Nu era un inel cu diamant, dar unul de toată frumuseţea. Şi chiar dacă îi cam dansa pe degetul inelar, fata nu s-a întristat, l-a trecut pe degetul mijlociu. Era dimineaţă. Cuprinşi de extaz, au plecat pe malul mării să prindă răsăritul soarelui. Şi el, şi ea păreau o lumină.

Nu îndrăznea să-i spună că a fost căsătorit

Mircea era un bărbat bine pus pe picioare. Avea o afacere  profitabilă, repara maşini. Credea în iubire şi era convins că nimic nu se face fără o atmosferă de iubire în casă, atmosferă de care n-a avut parte în prima căsătorie. Se căsătorise prea devreme, la 19 ani, cu o femeie de 35 de ani, trecută prin tot felul de aventuri. Părinţii amuţiseră de uimire şi revoltă. Nu se aşteptau la aşa ceva, dar nu l-au putut opri.

Femeia era însărcinată. Nu au făcut nuntă şi nici cununie la biserică, doar şi-au înregistrat căsătoria. „A fost o decizie luată din lipsă de experienţă prima mea căsătorie. Nu aveam ştire despre trecutul zbuciumat al fostei mele soţii şi nici nu-mi  dădeam seama atunci că ea nu mă iubeşte. Dar unde dragoste nu e, nimic nu e. M-am văzut nevoit să desfac căsătoria după patru ani de viaţă cusută cu aţă”, povesteşte Mircea.

Până a se căsători cu Lenuţa, îşi verificase îndeajuns  sentimentele. O iubea, dar nu îndrăznea să-i spună că a fost căsătorit şi are şi un băiat din acea căsătorie. Se temea să n-o piardă. Când s-a convins că iubita trăieşte prin el, prin viaţa lui, s-a hotărât să-i spună. Era cu puţin timp înainte de căsătoria civilă. A început-o de departe: „Scumpa mea, cred că ai înţeles  ce fel de om sunt. Te-am sfătuit şi pe tine să rămâi în primul rând sinceră cu sine, aşa cum încerc să fiu şi eu. Acum, când am  înţeles că ne leagă o dragoste adevărată şi nimeni şi nimic nu va fi în stare să ne despartă, am hotărât să-ţi spun ceva…”

Şi i-a spus. Ştirea a lăsat-o fără cuvinte, nu se aşteptase. Şocul a făcut-o să ajungă la spital. Dar, până la urmă, lucrurile s-au aşezat la locul lor. Şi-au înregistrat frumos căsătoria civilă, apoi au ajuns şi acolo unde mireasa abia aştepta să ajungă – la altar, iar, peste o săptămână, au avut o nuntă de vis cu nuntaşi frumoşi şi muzică pe potriva inimii.

O relaţie frumoasă pentru fiecare zi

Atunci când lucrurile înfloresc, se găsesc răi şi invidioşi. Tot felul de mituri şi minciuni despre Mircea ajungeau până la urechile Lenuţei. Dar ea a ştiut să nu le dea importanţă. Îl privea nepăsătoare pe cel de-i aducea bârfa cu ochii ei mari, negri, cu gene dese, întoarse, mergea acasă şi îşi vedea de ale sale.

Lenuţa povesteşte: „Eram tare verde când l-am cunoscut. M-am maturizat şi am devenit femeie lângă el. Lui şi fiului nostru le  dăruiesc toată viaţa mea. Nu am dorit să fac carieră şi nici n-am aplecat urechea la bârfe şi minciuni. Ne-am dorit din start ca relaţia noastră să fie frumoasă în fiecare zi, indiferent de obstacolele care vor apărea, să ştim a ne face fericiţi unul pe  altul ca şi cum am fi la prima întâlnire. Şi izbutim. Formăm de  aproape 20 de ani o familie. În fiecare zi, ne rezervăm timp pentru comunicare şi afecţiune. Facem tot posibilul ca băiatul nostru, care are deja 14 ani, să crească într-un mediu cultural civilizat. Ne împrospătăm mereu sentimentele cu surprize mici. Mircea nu uită să-mi amintească din vreme în vreme că femeile cele mai frumoase sunt femeile fericite. Iar eu mă strădui să nu-l dezamăgesc”.

The following two tabs change content below.