Lenin, în plină glorie la nordul republicii

La noi ca la nimeni! În timp ce majoritatea monumentelor de arhitectură valoroase din R. Moldova se zbat în paragină, cele ale lui Vladimir Ilici Lenin şi ale altor fruntaşi sovietici sunt ca nou-nouţe. Urmând „tradiţia”, ultimele sunt „primenite” în fiecare an în ajun de 9 mai, în timp ce construcţiile arhitectonice cu adevărat valoroase degradează „din lipsă de bani”.

Un raport al Agenţiei de Inspectare şi Restaurare a Monumentelor (AIRM) arată că 80 la sută din monumentele protejate de stat din R. Moldova, care includ conace boiereşti, case memoriale, biserici, edificii de arhitectură etc., sunt într-un stadiu avansat de degradare. Şi asta în condiţiile în care numai unul din cele 71 de monumente dedicate ideologiei sovietice şi gloriei militare depistate de Agenţie este în aceeaşi situaţie. Restul sunt şi astăzi într-o formă de zile mari!

Numai un monument sovietic degradat

Ion Ştefăniţă, directorul AIRM, a precizat pentru JURNAL că cifra monumentelor sovietice din raport cuprinde numai localităţile în care sunt construcţii arhitectonice de importanţă naţională incluse în Registrul monumentelor protejate de stat. Anume în aceste localităţi au mers angajaţii agenţiei să le inspecteze şi au dat „întâmplător” şi de vestigiile sovietice.  Totodată, datele AIRM nu includ şapte raioane din sudul R. Moldova, inclusiv UTA Găgăuzia, unde inspectarea este încă în desfăşurare. Menţionăm, însă, că drept „moştenire” aproape fiecare localitate din R. Moldova are câte un monument sovietic.

Astfel, potrivit raportului AIRM, numai monumentul dedicat „memoriei a 67 de ostaşi consăteni căzuţi în 1941-1945” din satul Ochiul Alb, Drochia, este lăsat în paragină, în rest toate sunt „în stare satisfăcătoare”.

Cel puţin 13 monumente ale bolşevicului nr.1

În R. Moldova există, exceptând cele şapte raioane, zece monumente ale lui V.I. Lenin, nouă dintre care sunt situate în localităţile din nord – în oraşele Briceni, Lipcani, Edineţ, Ocniţa, Otaci, Râşcani, Donduşeni şi în satele Brătuşeni din raionul Edineţ şi Cotova din raionul Drochia. Rezultatele ultimelor alegeri arată că anume populaţia din nord este cea mai nostalgică, continuând să voteze masiv comuniştii. Unicul monument al liderului bolşevic din centrul ţării este în Anenii Noi. Raportul AIRM nu include şi cele cel puţin două monumente ale lui Lenin din Chişinău – unul situat la „Moldexpo” şi altul în curtea sediului Partidului Comuniştilor, conservate la fel destul de bine. Aşa cum se cunoaşte, în R. Moldova mai există, în afară de acestea, încă cel puţin un monument al celui îmbălsămat la Mausoleul de la Moscova în oraşul Comrat.

Şi alţi „eroi” sovietici se bucură de atenţia basarabenilor care văruiesc şi vopsesc de zor primăvara la soclul acestora – cele ale lui G.I.Kotovski din capitală, din oraşul Hânceşti, satul Sofia din raionul Drochia şi din satul Ştefăneşti, Floreşti, ale lui A. Suvorov din satul Volintiri, raionul Ştefan-Vodă, Nicoreni din Drochia etc. În oraşul Briceni, bunăoară, aflăm de existenţa altui „erou sovietic” necunoscut în acest spaţiu – Karpişîn.

Parc special amenajat

Solicitat de JURNAL, Ion Ştefăniţă a declarat că nu este împotriva monumentelor dedicate gloriei militare, deşi el, fiind de formaţie istoric, consideră că cel de-al Doilea Război Mondial a început în 1939, nu în 1941. În schimb, Ştefăniţă pledează pentru amenajarea unui parc special, aşa ca în Lituania sau Ungaria, în care să încapă toate monumentele şi busturile eroilor sovietici. „Să meargă să le vadă cei interesaţi, că pentru generaţiile tinere acestea nu prezintă niciun interes”, zice Ion Ştefăniţă.

Raisa LOZINSCHI-HADEI

The following two tabs change content below.
Raisa Lozinschi-Hadei

Raisa Lozinschi-Hadei

Raisa Lozinschi-Hadei

Ultimele articole de Raisa Lozinschi-Hadei (vezi toate)